În lumea umbrelor...

 

Că viața-i clipă și ea, clipa,

e doar fiorul veșniciei,

tot omul va-nvăța pe viu

când se va zbate-n plasa josniciei

 

și când profundul o să-i spună

că umbră printre umbre este,

că gol în lume a venit

și-așa pleca-va fără veste

 

(fie bogat și preaputernic,

fie sărac și oropsit)

în lumea umbrelor eterne,

acel regat altfel croit,

 

unde – ne spune Cartea sfântă –

egalitatea-i garantată

și fericirea nesfârșită

după suprema Judecată.

 

Căci trei instanțe, necurmat

cu ochii sunt pe omul-umbră,

cât este viu și după ce

este luat de moartea sumbră:

 

prima din ele-i cea terestră

(o făcătură ordinară),

prin care dreptul e sluțit,

ca strâmbul nestricat să pară;

 

a doua este conștiința,

acea minune ce-o primește

la naștere tot individul

și care net îl osebește

 

pe om de necuvântătoare

(la fel ca graiul și gândirea),

dar mulți de ea se leapădă

ca de-o cumplită piază rea;

 

în fine, după moarte vine

acea perfectă judecare,

unde eroarea e exclusă

și nu sunt șanse de-apelare,

 

căci sufletul va da socoată

de ce-a făcut umbra în viață –

un test impus de Creator

pentru oricare mogâldeață...

 

De-aceea nu e de glumit

cu pregătirea pentru moarte,

de-a cărei existență oarbă

numai bimanul are parte,

 

precum susține însuși Hegel

în expozeul lui baban:

Întregul viu e-nsuflețit,

dar existentu-i doar uman!

 

Desigur, astăzi totul merge

spre hedonism și necredință,

omul labil fiind tentat

de-a clipei scurtă biruință.

 

Ba și mai grav, se dă crezare

că Dumnezeu a decedat

(unii atei și dezaxați

în Nietzsche cred și-al lui rahat),

 

astfel că pentru alde ăștia,

totu-i permis în globalism –

traiul de veacuri pervertit

și-ntruna lovituri în creștinism!

 

Iată de ce e necesar

să biruim aceste rele

cum spune Marcu: „Cred, Părinte,

ajută necredinței mele!”

 

            Sighetu Marmației,                                                     George  PETROVAI

                27 sept. 2022