miercuri, 7 septembrie 2022

IN MEMORIAM VALERIU SABĂU

 

       Prozatorul Valeriu Sabău, arhitect al cuvintelor vechi

Prozatorul maramureșean Valeriu Sabău ne-a produs o bucurie (alături de dr. Ioan Marchiș – Fundația Culturală ARCHEUS Baia Mare) prin apariția la sfârșitul anului trecut a volumului de proză „Mărgeaua șarpelui”, copertă și ilustrații dr. Ioan Marchiș, tehnoredactare Bertoti Peter, tipar „Cromatica Press”.

Oprindu-ne la proza fantastică „Mărgeaua șarpelui” – al cărei text conține „vise în vis”, în care lumea satului natal este aceeași de când lumea, amintindu-ne de o lume arhaică, de un spațiu închis, cu personaje coborâte parcă din icoanele pe care le mai găsim în casele bătrâ­nești, unde modernismul și kitsch-ul n-au pătruns încă –, redescoperim același prozator de mare calibru pe care îl cunoaștem din volumele anterioare și din texte publicate în periodice. Deși nu avem parte de multă acțiune ori dialog, personajele bine conturate și descrise de Valeriu Sabău fac ca demersul epic să fie original, de înaltă clasă. 

Proza lui Valeriu Sabău are intercalate versuri ce amintesc de folclorul oral de odinioară. Cheșoaia „se căina” astfel: „Bată-te focuțu minte / Dacă n-ai fost mai-nainte /Amu ești, nu-mi trebuiești / De-ai mai fi pe câtă ești”. Femeile sunt descrise ca niște ființe inteligente, puternice, fiindcă ele: „[…] prind cu ușurință orice lucru de pe fața pământului, toate șiretlicurile adică, și, peste ani, când nici nu te-aștepți, oricând te-aștepți cel mai puțin, într-atâta îți pot dărâma toate planurile îndelung alcătuite, ori, ca să zic altfel, într-atâta îți pot nărui visele cele mai frumoase; de necrezut pe moment, însă urma să văd acolo femei care știau și făceau o sumedenie de drăcovenii”. 



Confratele Nicolae Scheianu, un prieten al prozatorului Valeriu Sabău, care împlinește în data de 13 iulie 68 de ani, a ținut să spună că sărbătoritul este un prozator de marcă și nuvela „Mărgeaua șarpelui este o incursiune în literatura cu substrat fantastic și folcloric, dar și în literatura unor clasici români precum Gala Galaction în „Moara lui Călifar” sau Mircea Eliade în „Șarpele” sau „Noaptea sânzâienelor”, dar reușește o redutabilă proză cu rădăcini în folclorul vechi maramureșean.” 
La mulți ani, Valeriu! Felicitări autorului și-l așteptăm cu cartea aflată în lucru, povestiri pentru nepoțelul Luca (de 10 ani), dovadă că Valeriu Sabău poate trece, cu ușurință, de la un registru la altul.

Gelu Dragoş



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu