N-a fi să nu fie oarecum!

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

În discuțiile mai lungi, cu marele scriitor Augustin Buzura, el pigmenta finalul întâlnirii cu un optimism țărănesc: n-a fi să nu fie oarecum! Expresia o aducea din Berința lui natală, eu o aveam de acasă, de pe Ulița Bisericii. Înțelesul ei era același, dar prozatorul îi dădea o aură de rezolvare firească a unei situații cu mai multe necunoscute. Înțelesul are darul de a sfida imposibilul, de a nu ceda împrejurărilor potrivnice și de a te agăța de firul de pai salvator. Nu conține vectorul progresului, se caută o ieșire din impas. Când expresia se aplică situației din țară, lucrurile stau altfel. Dinamica țării nu ține de elegia provizoratului, a amânării, ori a amăgirii cu promisiuni. Pe la noi cam așa se întâmplă. Acum se invocă pandemia, crizele și războiul.

Da, sunt mari încercări pentru țară. Dar nu simt o voință politică viguroasă, care să țâșnească din plămada acestei coaliții. Sub oblăduirea președintelui Iohannis, cele două mari partide, PSD și PNL, secondate de ușa de pipirig a UDMR, au încheiat un pact de guvernare care să asigure menținerea țării pe linia de plutire în fața vânturilor, care bat din toate părțile. Cu regret constat că pandemia și războiul au scos la iveală fragilitatea statului român. Nu sunt sigur că este pregătit să facă față unor situații mai greu de prevăzut în aceste condiții neclare. Îmi pare rău să spun, dar alte state au găsit soluții alternative. La noi, parcă nimeni nu dorește a lua în seamă o evidență dramatică. Țara este tot mai redusă în resurse umane, care au migrat spre alte zări. Aducem forță de muncă de pe unde putem.

Și Maramureșul și-a deschis porțile forței de muncă din Asia. Aici expresia, dragă marelui Buzura, se potrivește: n-a fi să nu fie oarecum! Da, dar aici ar fi trebuit să fie un proiect de țară, care să dea încredere și locuri de muncă, bine plătite, pentru români. Păreri de acest gen tot auziți de vreo treizeci de ani. Și lumea își vede de treaba ei. Partidele politice, care au râvnit, și au ajuns la guvernare, n-au găsit calea pentru a îmblânzi această situație sălbatică. Au practicat un populism fără folos economic, amăgiri și pomeni electorale. Care continuă și în ziua de astăzi. Este jenant, rușinos, sfidător, să macini la o moară inutilă povestea majorării pensiilor. Nu au pic de respect pentru oamenii care au trudit pentru această țară.

Personaje obosite, și obositoare prin repetiție, țin categoria pensionarilor în raza amăgirilor de fiecare seară. Ba, pensiile au devenit dispută politică, cu proiecții electorale. Ce a gândit președintele când a legat de guvernare două partide care nu intră în aceeași teacă? De milă, de silă, se fac parteneri de guvernare. Dar va veni momentul când fiecare va trage focul la oala lui. Unii au și început să se pregătească de alegeri și atunci țara are altă cale. Dacă apartenența României la cele două mari organizații internaționale ne garantează securitatea, în interior nimeni din exterior nu ne asigură supraviețuirea. Prețurile la energie au crescut fără noimă, urmate, prin efect de domino, de majorări masive la produsele de bază.

Statele europene au intervenit în folosul cetățenilor lor, noi mai bâjbâim prin ceața posibilului. Avem nevoie de oameni pricepuți, specialiști în domenii. Că altfel, iese la interval expresia din titlu: n-a fi să nu fie oarecum! România este dăruită cu resurse naturale apreciabile. Dacă ele ar fi ges­tionate în folosul cetățenilor, prin contracte ferme și echilibrate, am putea dormi mai liniștiți. Apoi, gazele din Marea Neagră sunt în disputa comisioanelor. Cearta în coaliție este la vedere. Când doi se ceartă, al treilea se pregătește de câștig. Cine este al treilea? Până atunci totul va funcționa după expresia noastră: n-a fi să nu fie oarecum! Este colacul de salvare. Dar nu ne mulțumim doar cu atât!