Datini și obiceiuri de Anul Nou

 

Motto: „Adevărata victorie este să reușești să-ți păstrezi inima caldă în timpul iernii.” (Marty Rubin)

De Anul Nou, românii merg la urat din casă în casă, pentru a avea noroc, bani şi sănătate. „Sorcova”, „Pluguşorul”, umblatul cu „Capra” sau cu „Ursul” sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri, păstrate, din moși-strămoși, pe întreg teritoriul României.

Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, „Pluguşorul” a ajuns o urare obişnuită pentru recolte bogate în anul ce abia începe, însoţită de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei. Este o colindă în cadrul căreia se regăsesc și elemente teatrale, un strigăt făcut în cor, în ajunul Anului Nou, o urare complexă, acompaniată de instrumente muzicale precum vioară, cimpoi, tobă, fluier și cobză, cu scopul de a amplifica atmosfera zgomotoasă din jurul obiceiului. La sate, „Pluguşorul” este extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc uneori cu ele chiar și un plug. Cu timpul, mai ales la oraș, plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Acest obicei era practicat doar de copii și adolescenți, dar acum participă toate generațiile de colindători. În Moldova, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă cu Plugul. În unele zone ale țării, din grupul colindătorilor fac parte și femei. Versurile vechi, dar originale, ale „Plugușorului” s-au păstrat sute de ani și continuă să ne surprindă în fiecare dată. Începând din seara de Ajun a Anului Nou, „Plugușorul” este recitat de colindătorii care merg din casă în casă întreaga noapte, până la răsăritul soarelui.

Plugușorul

Aho, aho, copii și frați,

Stați puțin și nu mânați,

Lângă boi v-alăturați

Și cuvântul mi-ascultați.

Mâine anul se înoiește

Plugușorul se pornește

Și începe a ura

Pe la case a colinda.

Iarna-i grea, omătu-i mare

Semne bune anul are

Semne bune de belșug

Pentru brazda de sub plug.

Plugușor cu patru boi

Ia mai mânați, măi, flăcăi!

Hai, hai…

S-a sculat mai an

Bădica Traian

Și-a-ncălecat

Pe-un cal învățat

Cu șaua de aur,

Cu nume de Graur,

Cu frâu de mătasă,

Împletit în șase,

Cât vița de groasă.

El în scări s-a ridicat,

Peste câmpuri s-a uitat,

Să aleagă-un loc curat

De arat și semănat.

Și-a pornit într-o joi

Cu un plug cu doispreceze boi

Boi boureni,

În coadă codalbeni,

În frunte țintăței.

Ia mai mânați, măi, flăcăi!

Hai, hai…

Cu luna, cu săptămâna,

Își umplu cu aur mâna

Și el vru să vadă

De-i dete Dumnezeu roadă.

Era-n spic cât vrabia,

Era-n bob cât trestia.

Ia mai mânați, măi, flăcăi!

Hai, hai…

Traian iute s-a întors

Și din grajd alt cal a scos.

Un alt cal mai năzdrăvan,

Cum îi place lui Traian,

Negru ca corbul,

Iute ca focul,

De nu-l prinde locul.

Cu potcoave de argint,

Ce dă sporul la fugit.

Traian iute-a-ncălecat,

La Tinchin a apucat

Și oțel a cumpărat,

Ca să facă seceri mari,

Pentru secerătorii țării.

Și-altele mai mititele,

Pentru fete ocheșele

Și neveste tinerele.

De urat, am mai ura,

Dar mă tem că va-nsera,

Pe-aici, pe la dumneavoastră,

Departe de casa noastră.

Și ne-așteaptă și-alte case,

Cu bucate mai gustoase,

Cu pâine caldă pufoasă,

Cu vinul de viță-aleasă,

Cu Cotnar de Drăgășani,

La anul și la mulți ani!

***

SORCOVA VESELA

Tradiția românească de Anul Nou spune că, în prima zi a anului, copiii se strâng în grupuri și merg la casele oamenilor pentru a-i colinda.

„Sorcova vesela”, aşa cum se numeşte cântecelul astăzi, nu a avut întotdeauna aceeași versiune. Se spune că, încă din cele mai vechi timpuri, de prin anul 46 î.Hr., când Anul Nou începea la 1 martie, exista obiceiul de a colinda din casă în casă cu ramuri de măslin, în semn de pace sau de laur, în semn de onoare. Mai târziu, se colinda cu mlădiţă înmugurită de măr, care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei, şi care, până în ziua de Sfântul Vasile, era înflorită. Cu sorcova se bătea de trei ori umărul persoanei colindate, pentru a-i aduce noroc şi sănătate în noul an.

Una dintre legendele românești ale Sorcovei vorbeşte despre Sfântul Vasile, care l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea şi lui o zi, iar Dumnezeu i-a dăruit cea dintâi zi a anului, Anul Nou. De bucurie, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc, urcându-se apoi la Dumnezeu, ca să-i ureze. Astfel s-a născut obiceiul sorcovitului. O altă legendă spune că, în seara de Anul Nou, Sfântul Vasile stătea la fereastră şi îşi scria viaţa cu lacrimi în ochi. Dracii îl necăjeau, zdrăngănind la geam cu un clopot. Din bunătate, sfântul a binecuvântat ca ziua de Anul Nou să fie una a veseliei şi să se umble cu uratul pe la ferestre.

Sorcova, vesela

 

Sorcova, vesela,

Să trăiți, să-mbătrâniți,

Ca un măr, ca un păr

Ca un fir de trandafir.

Ca merii, ca perii,

În mijlocul verii;

Ca vița-de-vie

La Sfântă Mărie

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata

Tare ca fierul

Iute ca oțelul.

Vacile lăptoase,

Oile lânoase,

Porcii unsuroși

Copii sănătoși

Câte cuie sunt pe casă

Atâția galbeni pe masă.

La anul și la mulți ani,

Să trăiți, să ne dați bani.

***

CAPRA

 

„Capra” („Mersul cu capra”) este numele unui dans tradițional românesc practicat de colindători în perioada cuprinsă între Crăciun și Anul Nou. Ritualul folcloric este însoțit de elemente teatrale, dansul fiind executat de un flăcău mascat în chip de capră și îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos. Masca este alcătuită dintr-un cap de capră din lemn cu maxilarul inferior mobil, tras cu o sfoară în timpul dansului și impunând prin sunet ritmul mișcărilor. Cel mai importat în Jocul caprei este ca mișcările să fie realizate corect de la botul caprei, corpul fiind purtat într-o parte și în alta de la jumătate, ondulându-se și formând valuri. „Probabil, originea este în vechi culte ale divinităților cu înfățișări animaliere care mor și renasc; asta se potrivește foarte bine și cu perioada anului în care timpul vechi, îmbătrânit, uzat, al anului este cel care renaște, crește soarele în fiecare zi, odată cu Solstițiul de iarnă.” (Șerban Anghelescu, etnolog la Muzeul Țăranului Român din București). Jocul caprei prezintă un scenariu al morții și învierii rituale. Capra cade la pământ și trebuie sa fie resuscitată, readusă la viață. „Pe durata jocului, capra dansează, consumând energii vitale, moare și renaște, simbolizând regenerarea ritualică și continuitatea vieții.” (Marcel Lutic, etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei. În unele sate din Bucovina, întâlnim mai multe capre, sub forma unor cete (Ostra), iar în alte zone ale țării capra este singură, în prezența ciobanului, a unui moș și a unei babe. „Capra” și însoțitorii ei umblă din casă în casă, dansând la ușa fiecăreia. Versurile și jocul fac trimitere la ideea fertilității ca transformare cosmică.

 

CAPRA

Vine capra de la munte

Cu steluță albă-n frunte

Are-n coarne ramuri multe

Și mai mari, și mai mărunte!

Pe munte ca florile

Pasc ciobanii caprele.

Bine-i șade caprei mele

Cu hurmuz și cu mărgele

Frumoasă-i căprița mea

Cu covor și cu basma

Ța, ța, ța, căpriță, ța

A trecut cerbul Carpații

Ca să joace la toti frații

Cu covor împestrițat

Cu luceferi înstelat.

Pe câmpul cu floricele

Pe ape cu pietricele

Din copite scânteia

Cărările deschidea

Lumea-ntreagă bucura

Ța, ța, ța, căpriță, ța.

Cu covor și cu basma

Pentru anul care vine

S-auzim numai de bine

La anul și la mulți ani!

Vine capra de la munte

Cu steluțe albe-n frunte.

Asta-i capră-adevărată.

Ța, ța, ța, capriță, ța!

Gazdele să-ți dea paraua

Și să-ți umple teșchereaua!

Hai căpriță, să jucăm,

Ța, ța, ța, căpriță, ța! Măi!

Câte șindrile pe casă, atâția galbeni pe masă!

Câte pene pe cocoși, atâția copii frumoși!

Câte flori sunt în livadă, atâția galbeni în ladă!

Câți cărbuni sunt în cuptor, atâtea vite-n obor!

Zi, măi! Da’ mai zi, măi!

Gazdele să-ți dea paraua

Și să-ți umple teșchereaua!

Hai, căpriță, să plecăm!

Ța, căpriță, ța!

***

ANUL NOU PE STIL VECHI

Motto: „Iarna îngerii năpârlesc. Fulgii din aripile lor coboară pe pământ dar, pentru că nu aparțin acestei lumi, nu rezistă mult și se topesc.”

Deși o mare parte a populației creștin ortodoxe sărbătorește Revelionul pe 1 ianuarie, există și o minoritate în România care sărbătorește Noul An la o dată diferită. Acești credincioși cinstesc sărbătorile de rit vechi sau de stil vechi, ghidându-se după Calendarul Iulian, decalat cu 13 zile față de calendarul oficial adoptat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1924. Astfel, credincioșii care respectă calendarul pe rit vechi sărbătoresc Noul An la data de 14 ianuarie. Explicația o aflăm în istorie:

Înainte de Nașterea lui Hristos, timpul dintr-un an se calcula prin două modalități: metoda egipteană și romană. După metoda de calcul egipteană, erau 365 de zile într-un an, iar după metoda romanilor se calculau 355 de zile într-un an. Astfel, exista o diferență de 10 zile între cele două sisteme de calcul. Din dorința de a pune în acord aceste calendare cu cel ceresc, împăratul roman Iuliu Cezar a adoptat, în anul 46 î.Hr., sistemul de calcul egiptean, numit „Calendarul Iulian”. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Sfintelor Paşti ziua de 21 Martie – Echinocțiul de primăvară. Însă, specialiștii astronomi au constatat că, şi după aceea, din 123 în 123 de ani, Echinocțiul de primăvară retrogradează cu o zi. La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „Gregorian” sau „Stilul nou”. În anul 1923, cele mai multe biserici ortodoxe au hotărât să renunțe la Calendarul Iulian și să adopte Calendarul Gregorian. Cu toate acestea, data Sfintelor Paşti se calculează tot pe baza Calendarului Iulian, în care Echinocțiul de primăvară are loc cu 13 zile mai târziu, de aici provenind neconcordanța cu data Paştelui din Biserica Catolică.

Tradițiile credincioșilor pe stil vechi lor nu diferă foarte mult de cele ale ortodocșilor de stil nou: pe 13 ianuarie, în Ajunul Anului Nou, după ce apune soarele, cete de tineri umblă cu „Pluguşorul”. Se spune că gazda la care vin urătorii va fi binecuvântată tot anul şi păzită de rele. * Ca să fii sănătos tot anul, trebuie ca pe 14 ianuarie să te speli pe față cu apa în care este pus un bănuț de aur sau de argint.* La sărbătoarea din prima zi a anului, fecioarele își pun punți din rămurele de măr dulce plasate în locuri ascunse, pentru a visa bărbatul cu care se vor căsători. Potrivit tradiției, dacă rămurica va fi acoperită de brumă, fata se va căsători cu un bărbat bogat, în caz contrar se va căsători cu unul sărac. * Pe 14 ianuarie, la sate se mai păstrează obiceiul ca fetele nemăritate să pună busuioc la fântână, iar dacă a doua zi găsesc promoroacă pe busuioc, se vor mărita în acea iarnă. * Tot acum se obișnuiește ca tinerele să scrie pe două bilețele, puse sub pernă înainte de culcare, numele lor și al persoanei iubite cu care și-ar dori să se mărite. Dimineața se scoate unul dintre bilete și, dacă fata nimerește numele celui iubit, se va căsători în acel an, însă dacă scoate biletul cu numele său, va trebui să mai aștepte.

 

Autor: MARIANA CRISTESCU

Sursa: NapocaNews