Motto: „Istoria omului și a Universului pare să fie scrisă de o singură mână” -Stanislaf Grof
O carte „de
suflet” pentru suflete îndrăgostite de viață și de vibrațiile luminii.
El, pe nume
Ciprian-cercetător la Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj,
Ea-Teodora-proastăt divorțată de un soț care n-o înțelegea sufletește. Aflăm
astfel pe parcursul derulării evenimentelor că sufletul este în lumina creației
acea particulă esențială care poate apropia două persoane până la a deveni
suflete pereche. În această ordine de idei sunt în asentimentul poetei Ana
Matei ( Mana Luz) care definea sufletul pereche astfel:
„Tu ești
mireasa mea primordială.
Iubirea mea
dintâi și cea din urmă,
Te-am căutat
prin șiruri de milenii,
Azi te-am
găsit și chinul mi se curmă.
Te-am
plăsmuit în gândurile mele,
Din albe flori, din raze de lumină,
Și așteptam mereu cu brațe-ntinse
Să vii aievea, blândă și senină.
Ce mult am rătăcit și tu și eu,
Prin labirinturi reci, fără ieșire!...
Ne mai
oprea, din când în când ecoul,
Parola mea și-a ta fiind: IUBIRE”.
Prima
copertă a cărții ne poartă cu gândul la un episod în care se relatează un
accident pe care l-ar fi avut Teodora stând pe bancă într-un parc, o întâmplare
ce-o duce în starea de vis-visare, chiar ea se-ntreabă de-a fost vis sau
aievea. Coperta finală ne amintește că suntem o celulă-om-energetică în
dezvoltare și experimentare, o conștiință zugrăvită la-nceputuri de vreme pe
papirus și artefacte arhaice.
Fiind scrisă
la persoana a treia, eu, ca un cititor ce am lecturat aproape toate cărțile
scrise de Milian Oros, îmi pot da seama că Ciprian -personajul principal e
însuși scriitorul( un alt ego al său) iar romanul /narațiunea se împletește ca
și „cărările ce duc la moară” ale lui Coșbuc cu întrebări și răspunsuri la
marile probleme existențiale: cine suntem, de unde venim și care este menirea
noastră în Univers.
Are un stil aparte care-l identifică pe autor,
un univers de liric prin sentiment, de proză lirică prin exprimare împletind
oniricul cu realitatea în așa fel încât nici personajele din roman uneori nu le
mai deosebesc.
Cartea
incepe cu descrierea sentimentelor sufletești ale personajului principal Ciprian
la amintirea morții mamei sale și-n fața mormântului acesteia unde are loc un
dialog cu subconștientul și cu lumea: „țărână ești și în țărână te vei întoarce”,
căci se simțea și acum ca într-un vis. Vorbele mamei îl însoțesc și acum: („Dumnezeu
ne dă la tăți de purtat o cruce, dar ne lasă să o cioplim singuri.”)
Pendularea
între vis și realitate e mereu prezentă, la fel între trecut și prezent, prima
parte a romanului este o scriere introspectivă care încearcă să dea o serie de
răspunsuri la întrebări existențiale. Îl numește pe dr. Neurolog D. C. Dulcan
pe care cred că l-a citit, iar eu aș adăuga tot din D.C. Dulcan că: „la nivel
de subconștient, creierul nu face diferența între real și imaginar și, în consecință,
va pune în acțiune energia și toate reacțiile chimice specifice realității
sugerate.”(Creierul și mintea Universului).
Spicuim din
roman:
„Știu, nu o
să mă crezi, dar te cunosc dinainte să ne fi văzut vreodată, te-am iubit
înainte să știu că exiști cu adevărat. Sună totul foarte ciudat, dar sper ca
odată să-ți pot explica. Acum îți pot spune doar că tu ești ființa născută din
iluzii, durere, speranțe și vise, acestora toate sufletul meu dându-le un chip
și oferindu-i iubire.” p. 53
„Teoria
timpului” care ascultă de....timpul sufletesc:
„Diferența
de vârstă percepută este egală cu diferența reală minus de două ori timpul de
când suntem împreună....tu ai înaintat în vârstă cu timpul de când ne
cunoaștem, iar eu am întinerit cu același timp, nu?” ( posibil să fie o teorie
a fizicii cuantice care sugerează că
dacă te îndepărtezi de... Pământ cu o navă cosmică, poți rămâne mai
tânăr-pentru tine timpul nu trece la fel ca pentru cei ce-au rămas...să îmbătrânească,
aici, pe Pământ?! De fapt... ceea ce-i deosebește ar fi iubirea. p. 112
„Prin iubire
ai realizat că ești o ființă de lumină. Fiind cu inima deschisă, ai putut
evalua la sânge toată durerea și reprimările de dinainte...Ai scos din sufletul
tău fricile care-ți intraseră în subconștient și ai început să lași sinele să
trăiască experiențe adevărate, uluitor de frumoase.”p. 122
Există un
jurnal de amintiri, vorbe, mărturisirea sentimentelor, de dragoste văzută ca un
vis bazată pe intuiție , emoție și mai puțin pe gândire (minte):
„în aceste
momente parcă pășesc pe un alt tărâm, mă simt nepământeană.” ...emoția pe care
mi-o transmiți sunt exact ce-și dorește
sufletul meu” p.147
Iar
fericirea persoanei care scrie jurnalul e la timpul prezent-azi.
Partea a
doua a romanului e un studiu despre nașterea Lumii, un studiu cosmogonic, un
studiu despre Timp trăit cu dragoste în prezent.
Citeam
undeva că acei oameni primordiali, din vremuri imemoriale aveau corpuri lichide
spre gazos, erau mai ușori, nu erau grosieri ca pământul, nu erau așa de
apropiați de pământ, erau mai aproape de cer. Ei au evoluat, bineînțeles iar
această evoluție descrisă în cărți de specialitate este urmărită de prea
curiosul Ciprian și pusă în discuțiile cu Teodora.
Istoria
arheologică locală ocupă un loc important în roman, un prilej prin care sunt
amintite siturile de la Bodava, Someș Uileac unde dimpreună cu prietenul său prof. de istorie
Traian Rus a cercetat încă o dată artefactele străvechi, dovezi ale vechimii
noastre pe acest pământ. La fel ca-n celelelte romane ale sale, autorul Milian
Oros dovedește un simț patriotic relevant.
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, Asociația Scriitorilor, Baia Mare, Ulmeni, 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu