Meseria de învățător în pericol?

 

                                                                                            de Gheorghe Pârja

Mulți dintre dumneavoastră știu că meseria mea de început a fost cea de învățător. Chiar am fost la catedră în satul Breb, până m-au luat la oaste. După atâta vreme, spun că a fost o profesie care mi-a plăcut. M-am văzut învățător de țară până la pensie. Dar știți că în viață nu întotdeauna se întâmplă ce vrea omul, ci și ce vrea Domnul. Așa că am ajuns scriitor la ziar. Dar dăscălia nu am uitat-o niciodată. Și am un respect profund pentru colegii mei, pedagogiștii sigheteni, care au slujit catedra cu demnitate profesională. Colegul meu de clasă, Pătru Alb, a învățat pruncii glodenilor peste patru decenii. Acolo, în satul Fraților Petreuș, a dat lumina cărții multor generații. Ca el au fost zeci și zeci de învățătoare și învățători, prin satele Maramureșului, dar și prin alte localități din țară.

Reședința pregătirii acestei profesii a fost, și încă a rămas, Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației, acum Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand.” Care anul trecut a împlinit 160 de ani de la înființare, sub îndrumarea bravului dascăl Ion Bușiția. Absolvenții acestei prestigioase instituții de învățământ au rămas învățători, învățătoare, ostașii țării anonimi, cum se spunea în Imnul învățătorilor, pe care îl intonam la festivități. Se aude că se pregătește stingerea acestei profesii în forma actuală. Știrea o am de la atitudinea Liceului Pedagogic ucrainean „Taras Sevcenko”, din Sighetul Marmației, contra desființării profesiei de învățător. Și doamna inspector Natalia Fornvald a publicat un text pe această temă.

Dar sfera este mai largă. Scriitorul și profesorul de limba română, Horia Corcheș, pe care îl citesc săptămânal în revista Dilema veche, crede că a construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi. Și ne spune povestea bunicii lui, care a fost învățătoare în Remetea Chioarului. Deși era de loc dintr-un sat de lângă Cluj, Satul Lung, ajunsese în Maramureș prin căsătoria cu bunicul lui. Doamna învăță­toare a deți­nut și funcția de director al Căminului Cultural. Din această slujbă de învățătoare s-a pensionat. Scriitorul scrie: „Și îmi aduc aminte, din copilăria mea, respectul pe care i-l purta întreaga comunitate pentru munca pe care o depusese în acel loc, ani de zile. Era un fel de bunică mitică a locului. Una dintre amintirile care mi-au rămas vii este povestea ei despre cum îi învăța pe copii să scrie pe litere. Bunica nu avea studii universitare. Doar liceul, care îți dădea, pe vremea aceea, dreptul să fii învățător.”

Domnul profesor Corcheș se arată îngrijorat de proiectul actual de Lege a educației, prin care se dorește eliminarea specializării de învățătoa­re/în­vățător. Adică aceste licee nu ar mai avea dreptul, conform proiectului de lege, să pregătească învățători și, pe cale de consecință, nici nu va exista posibilitatea angajării pentru aceste posturi decât a absolvenților cu studii universitare de pedagogie, învățământ primar și preșcolar. La prima vedere ar părea un lucru bun, studiile universitare ar reprezenta un plus valoric. Profesorul Corcheș, bun cunoscător al domeniului pedagogic, atrage, însă, atenția asupra unor pericole la adresa calității în­vă­ță­mântului. Acest fapt este confirmat și de mediul universitar pedagogic, de unde a venit o petiție împotriva acestui demers. Este citat profesorul universitar dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care susține ferm, într-un interviu, pericolul desființării acestei specializări de la nivel preuniversitar. Vin și argumentele pregătirii profesionale în aceste licee. Viitorii dascăli beneficiază de o acumulare inestimabilă de cunoștințe, de deprinderi și experiențe didactico-pedagogice, în cei patru ani de studiu.

Generația mea a făcut cinci ani, punându-se mare accent pe practica pedagogică. Pe care o făceam atât la oraș, cât și prin satele Maramureșului. Când am ajuns în fața clasei, eram sigur pe mine. Apoi, în mediul liceal pedagogic, există un fel de ethos specific educațional, pe care mediul universitar nu-l poate oferi. Se știe cât de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a obține calificarea de profesare în învățământ. Pe această temă am discutat și cu un fost rector al Universității clujene. Dacă pentru un profesor de română, care va preda după studiile universitare la gimnaziu și la liceu, formarea didactică se poate ajusta în anii de mentorat de după intrarea în sistem, pentru învățători, care lucrează cu elevii din clasele primare, se cere o pregătire adecvată.

Anii de practică pedagogică sunt o avere profesională. Vă spune un absolvent pedagogist. Nu ne putem juca cu viitorul acestei țări. Există multe școli din mediul rural unde foarte greu, în viitorul apropiat, se vor găsi absolvenți de facultate pentru postul de învățător. Da, ni se flutură prin față normele europene, dar noi avem o realitate care trebuie rezolvată cu folos. Nu am obsesia cetății asediate, dar sunt preocupat de apărarea ei. Cei care slujesc acum învățământul, la catedră, știu mai bine cum stau lucrurile. Directivele date din birouri ministeriale nu prea țin seama de starea normală. A, să nu uitați că Liceul Pedagogic s-a numit, prin vreme, și Școala Normală. Cumpăniți, să fie bine!