de Gheorghe Pârja
Nu-i o noutate că lumea se schimbă, că asta-i
povestea lumii, dar neliniștea mea, și a altora, este că se schimbă cu o viteză
care ne copleșește. Adică ritmul, pe alocuri, este urgent și imprevizibil,
încât mulți dintre noi ne împiedicăm în propria existență. Când au căzut regimurile
din Europa de Est, am primit schimbarea ca pe un drum spre altceva. Aveam,
totuși, o realitate în Apus, care promitea o viață mai bună. Și eu, care nu
călătorisem în Occident, aveam la îndemână o mass-media alternativă, e
adevărat, discretă și uneori riscantă. Dar erau oamenii din preajmă, care
umblau prin alte țări, veneau acasă și povesteau ce vedeau pe acolo. Se putea,
aproximativ, compara o realitate cu alta.
Starea de spirit din acel decembrie a fost pentru
mulți sinceră, pentru unii uimită. În laboratorul fiecărui om se prepara o
substanță pentru ziua de mâine. Vremea a trecut și fiecare poate depune
mărturie despre cele peste trei decenii de schimbări. Pentru mine, rămâne o
experiență socială, politică și culturală mănoasă în subiecte de comentat.
Încet, încet, au început să apară fiorii unor ideologii coapte în cuptoarele
unor sedii redutabile. Cum ideologia partidului unic s-a prăbușit, era loc
liber pentru alte sisteme de gândire, care își căutau teritorii de manifestare.
Unele ideologii au produs orbirea, oamenii au ajuns să se identifice atât de
tare cu anumite convingeri încât nu mai vedeau altceva.
Așa s-au născut unii oameni politici cu diplome de
credință și devotament. Ei căutau să convingă că ideologiile ne sunt utile, ne
ajută să desenăm conturul lumii care se prefigura și pe la noi. Unii spun că
tradițiile sunt anacronice, vremea lor a apus, locul lor este eventual în
muzee, ca punct de plecare în dezbaterile pentru progres. Alții preferă o altă
perspectivă, în care tradițiile sunt esențiale pentru dezvoltarea societății,
trebuie păstrate cu sfințenie. Eu cred că este necesar să-ți dai seama de unde
vine lumea ta, cine îți sunt neamurile, să rostești cu respect numele mamei și
numele tatălui, să le cunoști cultura din care au venit. Asta ar fi calea calmă
a devenirii tale ca om care nu-și uită rădăcinile.
Numai că ni se transmit prin felurite canale forme
tranșante de viețuire. Este pusă sub semnul întrebării, de ideologi din alte
părți, familia tradițională. Evident, la noi prinde ca nuca în perete.
Deocamdată, nu putem fi scoși din matca noastră. Timpul generațiilor care vin
va decide. Asistăm la manipularea valorilor creștine. Se lucrează cu dibăcie în
acest sens. În aceste zile am auzit o știre prin care li se spunea elevilor, părinților
și profesorilor că nu va mai fi vacanța de Paști. Nu din motive de organizare
școlară, ci cu conotație religioasă. Adică să nu supere cultele. Este cusută cu
ață neagră. Doamna ministru a aruncat pe piață schimbarea, așa, să vadă ce
spune lumea.
Eu nu am văzut un act de ministru, dar comentariile
pe această temă curg ca ploile acestei ierni. Și de aici păreri și păreri,
ajungându-se până la conspirații. Că ar fi mintea președintelui, că doamna Deca
i-a fost consilieră, că progreșiștii și-au vârât coada. Dacă mă întrebați pe
mine, vă spun că este o decizie, dacă este, total neîndemânatică și cu
înțelesuri felurite. Mă duce cu gândul la statul declarat ateu. Nici atunci nu
s-a recurs la asemenea schimbări, cu final ciudat. Ne așteptăm să nu fie nici
vacanță de Crăciun. Să nu se mai umble cu colinda, cât se mai umblă, să nu mai
fie nici alte sărbători. Să ne uităm sfinții și Patria. Am văzut un text emanat
tot de la Ministerul condus de ministra Deca, prin care se înlocuia cuvântul
repatriat cu cuvântul remigrant. Dacă ambițiile lingvistice ale ministrei nu-i
dau pace, să ne spună în public. Chiar că nu am văzut-o pe micul ecran.
Toate aceste mesaje sporesc narațiunea că
globaliștii vor să ne domine, ne vâră pe sub ușă părerile, și, așa, ideologia
camuflată devine conspirație. Că așa se ascund în spate planuri abile, care
urmăresc impunerea unor politici din import. Dar mai avem povestea porcilor, a
găinilor, a vacilor. Cu serioase implicații în imediatul nostru. Nu ne putem
pune împotriva schimbării, dar să ne aducă binele în casă, nu mirări cu final
ciudat. Cine ascultă de mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu