Scriam, mai zilele trecute, despre înlocuirea, la
Cernăuți, a Hrisovului domnitorului Alexandru cel Bun, din 8 octombrie 1408,
dat negustorilor din Lvov, prin care se atestă caracterul românesc al orașului.
În locul acestui document istoric, anul trecut s-au pus drapelele Ucrainei și
Uniunii Europene. M-am gândit că ar fi bine să reamintesc un episod din destinul
Bucovinei de Nord, cu urmări până în ziua de astăzi. În urma convenției dintre
Imperiul Otoman și Austria, la 26 aprilie 1775, Bucovina este smulsă din trupul
Moldovei și anexată de către Imperiul Habsburgic. Mii de români bucovineni iau
calea codrilor, ajungând tocmai până în Pocuția, Basarabia sau chiar dincolo de
Nistru și Bug, îngroșând rândurile căzăcimii. În primele decenii de colonizare
agresivă a Bucovinei, habsburgii au strămutat în această provincie ruteni,
germani, maghiari, polonezi, evrei, acordând acestora diverse privilegii și
scutiri de taxe și impozite.
Abia după începerea declinului Imperiului Habsburgic
s-a ameliorat și situația demografică a românilor din provincie. Odată cu
Unirea din 1918, când s-au asigurat unele condiții prielnice populației
românești, raportul demografic a reînceput să se îmbunătățească în favoarea
românilor. Din păcate, a venit momentul iunie 1940, ca urmare a Pactului
Ribbentrop-Molotov, când nordul Bucovinei și Ținutul Herța devin parte a
Ucrainei și sunt supuse din nou deznaționalizării. Mă întorc în anul 1871, când
studențimea română din țară, și din provinciile istorice ocupate de habsburgi,
a organizat, la Putna, o manifestare cu ocazia aniversării a 400 de ani de la
întemeierea mănăstirii de către Ștefan cel Mare.
Programul manifestării a fost unul național, care
urmărea afirmarea trecutului românesc, fiind analizate și formele prin care
imperiile rescriu istoria. În cazul Austriei, furtul Bucovinei a fost precedat
și stimulat de răpirea unei bucăți din Polonia. După ce a fost complice la
mușcarea unui teritoriu polonez, Austria a pretins că are nevoie de un pasaj
între Galiția și Transilvania. Ca să fure o cărare din curtea românilor,
Austria a inventat drepturi imaginare ale Pocuției asupra Moldovei. Agenții
diplomatici austrieci au corupt oficiali otomani și țariști, care au fost de
acord cu ruperea Moldovei. Și care au închis ochii când austriecii au trasat
noile granițe. Viena a deschis porțile imigrației în Bucovina, copleșind
populația locală românească cu alogeni, scrie istoricul Mircea Platon.
Imigranții au fost numiți factori de progres, veniți
de la centrul imperiului, în vreme ce pământenii erau puși la margine,
disprețuiți, suprimați cultural. Iacob Negruzzi prezintă starea de fapt din
anul 1875, la un veac de la răpirea Bucovinei: „De câtva timp ne venise din
Bucovina sub formă de svon public o știre tristă și umilitoare pentru Români.
S-auzea că Bucovina voește să amintească prin o serbare populară a suta
aniversare a deslipirii sale de Moldova (…). Am fi fost în drept a spera că un
stat ca Austria se va feri să ne umilească, dacă nu de dragostea noastră, cel
puțin de prestigiul ei propriu.” Eminescu și alți tineri au trecut clandestin,
în Bucovina, sute de exemplare ale cărții lui Kogălniceanu despre răpirea
Bucovinei.
Și Eminescu a scris multe articole pe această temă.
Era tocmai vocea națională a tinerimii române, pentru a pune oprire propagandei
austriece. Care își croiește drum până în ziua de astăzi. Istoricul Mircea
Platon ne-a amintit de voluminosul tratat „Istoria Austriei”, scris de Erich
Zollner, tradus și la noi. Cartea cu pricina rezolvă problema răpirii Bucovinei
într-un singur paragraf ticluit în defavoarea adevărului istoric. Nu se
amintește nici numele țării de la care a fost furată Bucovina, nici
naționalitatea locuitorilor ei, nici numele domnitorului țării. Nici
traducătorul nu a venit cu vreo precizare asupra unor omisiuni. Astfel
cititorii români și istoricii acestei țări sunt ofensați de felul în care
Zollner tratează anumite chestiuni românești.
Suntem într-un context geopolitic extrem de
tensionat. Măcar prin câteva rânduri de ziar, să nu uităm de acest fragment al
istoriei noastre. Fără ură, ci cu adevărul vremurilor din hrisoave. Adevăr
călcat în picioare de marile puteri. Ce mai înseamnă adevărul în istorie, în
ziua de astăzi? Am fost în Bucovina, am scris despre Cernăuți și Herța. Părerea
mea este că, dintre toate regiunile locuite de români, Bucovina a cunoscut în
decursul vremii, și trăiește și astăzi, cea mai dramatică soartă. A avut parte
de segmentări arbitrare și nelegiuite.
Am scris acest text să se știe că Bucovina de Nord,
din Ucraina actuală, rămâne o rană deschisă a istoriei noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu