Brațul Chilia al Dunării, zonă de frontieră cu
România, este considerat de Kiev apă interioară a Ucrainei. Vecinii se extind
la granița noastră
Ucraina se extinde după Bucovina de nord, Bugeac și Maramureșul istoric. Studiu ucrainean dezvăluie planurile reale ale Ucrainei. Potrivit studiului de peste 500 de pagini realizat de compania Nibulon, o mare companie de cereale din Ucraina, ucrainenii nu vor să dragheze doar canalul Bâstroe, ci și o porțiune importantă a brațului Chilia, totul în interes comercial, aparent: pentru a facilita trasportul de cereale. Planul este să construiască un nou terminal lâgă Portul Ismail, aflat pe brațul Dunării, care desparte în cele din urmă România de Ucraina, scrie ActiveNews.ro.
Potrivit studiului de fezabilitate,
Ucraina vrea să dubleze adâncimea brațului, până la peste 8 metri. Compania susține că urmează să se realizeze mai multe
lucrări, precum „construirea de silozuri”, „înființarea unei flote”, „lucrări
de dragare” și „construirea de structuri hidraulice”.
Canalul de navigație „Vâlcov – Ismail
Ceatal” care apare în studiul companiei Nibulon este, de fapt, brațul Chilia al
Dunării, care constituie granița dintre România și Ucraina, explică, surprinzător, chiar DigiTv, care probabil acționează la pont, ceea ce e cu atât
mai interesant.
Spre deosebire de „Vâlcov – Ismail Ceatal”, canalul
Bâstroe se află integral pe teritoriul Ucrainei, pornind din brațul Chilia și
terminându-se după 12 kilometri, în Marea Neagră. Numai că partea ucraineană consideră
acest sector al Dunării, Vâlcov – Ismail Ceatal, în lungime de peste 95 de
kilometri, ca fiind „cale navigabilă interioară a Ucrainei”, printr-o hotărâre a guvernului de la Kiev, luată
anul trecut, înainte
de invazia rusă.
„Canalul de navigație Vâlcov – Ismail
Ceatal, în acord cu Rezoluția Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 136, din
9 februarie 2022, este o cale navigabilă interioară a Ucrainei, având
următoarele dimensiuni aprobate: lungime 95,445 km; lățime 120 m;
adâncime 8,23 m (de la nivelul mării); în legătură cu adâncimea
proiectată de 8,23 m, se face precizarea «adâncime nerealizată din cauza
neterminării lucrărilor»”, se arată în studiul Nibulon.
Pasajul din studiu care face trimitere la canalul
Vâlcov – Ismail Ceatal ca fiind „cale navigabilă interioară” a Ucrainei:
Lucrările de dragare în zona portului Ismail, pentru realizarea noului terminal, vor fi făcute în etape, până la atingerea adâncimii de 8,23 m, potrivit proiectului.
Documentul precizează că ultima etapă va fi realizată
dacă „statul ucrainean va începe lucrările de dragare pe canalul de navigație
Vâlcov – Ismail Ceatal și a secțiunilor din aval”, mai scrie sura citată.
Trebuie atras atenția asupra faptului că
adâncimea medie a brațului Chilia era de circa 4 metri iar dragarea ar mări și
mai mult volumul de apă transportat de acest braț al Dunării și în final ar
duce la scăderea apei Deltei Dunării, cu consecințe mari asupra
biodiversității.
Lucrările s-ar extinde, conform planului, pe o
suprafață de 10,4 hectare, care se află de-a lungul canalului de navigație
„Vâlcov – Ismail Ceatal”, care apare în studiul companiei Nibulon. Însă acesta
este de fapt, brațul Chilia al Dunării, adică granița dintre România și
Ucraina, asta în comparație cu canalul Bâstroe, care se află integral pe
teritoriul Ucrainei, pornind din brațul Chilia și terminându-se după 12
kilometri, în Marea Neagră.
Studiul poate fi consultat integral, în
limba engleză AICI – pe site-ul MInisterului Mediului din România.
Sursa: NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu