1.Teoria ca teoria...
Rolul
societăților, implicit al statelor este acela să poarte de grijă indivizilor ce
fac parte din ele și le conferă existență, sarcină deosebit de complexă și
anevoioasă (hrană, siguranță, educație consistentă, cultură temeinică,
identitate națională, mulțumire moral-spirituală, continuă prosperitate
materială), de care orice cârmuire, cât de cât înțeleaptă și responsabilă de
misiunea sa istorică, încearcă să se achite onorabil prin legi și măsuri puse
neîncetat în slujba binelui, adevărului și justului public (atât în politica
internă, cât și în cea externă), respectiv printr-un ansamblu de instituții
eficiente și de canale tot mai suple de comunicare între autorități și
cetățeni. Că de, dacă tot se face pretutindeni atâta caz de democrație (nu
directă, fiindcă lucrul acesta este cu neputință la popoarele și națiunile
răspândite cu milioanele pe teritorii foarte întinse, ci indirectă, adică prin
reprezentanții ajunși la butoanele puterii centrale și locale), atunci chiar
exponenții necalificați ai democrației originale, precum cea în plină degringoladă
ciocoiască de pe meleagurile noastre, trebuie odată și odată să priceapă că
nemeritatul lor huzur este întreținut de statul nevolnic (în toate celelalte
privințe) prin suprataxarea (vezi noile prețuri scandaloase la alimente,
energie, transport etc.) milioanelor de truditori, neîncetat amăgiți cu
firimiturile azvârlite de politruci și că aleșii cu niscaiva obraz au obligația
să fie în slujba cetățenilor, nicidecum ca poporenii să fie la cheremul unei
clici de profitori.
De-abia în
asemenea condiții general-umane, cetățenii vor dobândi convingerea că rostul
lor, în ultima instanță sensul existenței lor este acela să-și utilizeze din
plin însușirile fizice și spirituale pentru edificarea mulțumirii sociale prin
sporul prosperității tuturor, nu doar al privilegiaților încumetriți, desigur,
fără a uita sau, deseori, a ignora cu premeditare fundamentele morale ale
conviețuirii rodnice (să nu ucizi, să nu furi, să nu juri strâmb, pe scurt, ce
ție nu-ți place, altuia să nu faci) și nici de reglementările juridice în
vigoare, care numai în acest chip pot deveni caduce, dimpreună cu necinstiții
și lacomii lor servi...
După cum
sugerează subtitlul, din punct de vedere teoretic chestiunea nu prezintă
complicații, ci pare lesne de înfăptuit pentru cârcotașii de pe margine și
pentru opoziție, care – așa cum corect ilustrează Liviu Rebreanu în romanul Răscoala – în preajma răzvrătirii din
1907 îi îndemna pe țărani să se revolte împotriva tuturor rânduielilor agricole
de la acea vreme (deci nu numai împotriva arendașilor evrei!), pentru ca – după
instalarea la putere – să treacă la cumplite represalii (morți, schingiuiți,
întemnițați) împotriva acelora pe care-i ațâțaseră cu puțin timp în urmă:
„Victimele erau aruncate în gropi colective, fără cruce, să nu lase nicio
urmă...Și nimeni nu poate protesta, nimeni nu cutează să crâcnească, fiindcă
sunt în joc interesele țării și fiindcă interesele țării cer ca atâtea milioane
de țărani să muncească flămânzi și goi pentru a procura câtorva mii de trântori
bogățiile care să fie risipite în lux și luxură!”
Nota
1:Nu-i așa că tabloul de mai sus este identic cu cel de la clubul
Colectiv și din atâtea spitale românești postdecembriste, respectiv cu
grozăviile din cei doi ani de pandemie impusă și, mai nou, cu ororile provocate
ucrainenilor de către muscalii invadatori, totul cu știința, încuviințarea și
implicarea financiaro-militară a globaliștilor, via NATO și aliații săi
(Canada, Japonia, Australia ș.a.m.d.)?...
Iată de
ce Vasili Grossman este perfect îndreptățit în celebra povestire Panta rhei (Editura Humanitas,
București, 1999) să-l contrazică pe Hegel: „Nu tot ce e real e rațional”! Da,
deoarece „Tot ce este inuman e absurd și inutil”...Firește, în categoria
lucrurilor absurde și inutile intră atât goana turbată a tot mai mulți
pământeni după ceea ce „mănâncă moliile și fură hoții”, cât și sistematica
încălcare din această pricină a Decalogului.
Tot așa,
există lucruri datorate în exclusivitate omului (războaiele de cotropire,
sclavia, milioanele de morți în fiecare an prin înfometare, inchiziția, bolșevismul,
nazismul, globalismul, poluarea, risipa și secătuirea resurselor planetare),
care nu-i fac acestuia cinste, fie că sunt (pe) măsura absurdului din epocile
anterioare (practic de când au apărut și s-au dezvoltat în comunitățile umane
inegalitățile generate de lupta acerbă pentru avere, putere, faimă și plăcere),
fie că aparțin prezentului hiperabsurd, din cauza egoismului, ipocriziei,
minciunii, necredinței, culturii tot mai precare și împerecherilor împotriva
firii.
Eu,
însă, sunt de părere că finitudinea omului pe Pământ n-ar trebui să fie nici
pentru credincios, nici pentru mai puțin credincios și nici pentru total
necredincios o sursă de permanentă neliniște în legătură cu ce i se va întâmpla
după moarte (mă rog, fiecare cum își așterne, așa doarme!): primul pentru că
are certitudinea asigurată de credința fără ezitare și îndoială, al doilea
pentru că ezită întreaga viață să renunțe în totalitate la îndoieli,
edificându-și din acest motiv o înțelepciune de compromis, iar al treilea pentru
că se conduce după dictonul Carpe diem (Trăiește-ți
clipa), deci refuză cu obstinație să admită că există certitudini în afara
celor aparente din scurta viață pământească.
În plus,
a conștientiza iminența morții, ceea ce la urma urmei ridică viața omului la
rangul de existență, nu presupune nicidecum și, desigur, nici nu justifică
abdicarea acestuia de la îndatoririle firești, pe motiv că însuși Eclesiastul a
concluzionat că tot ce ține de condiția umană este deșertăciune și goană după
vânt. Dimpotrivă, cu toții avem datoria sacră, iar prin aceasta șansa de-a ne
împlini ca oameni (utili celor dragi și celorlalți semeni) doar dacă vom urma
cu strictețe sfatul sfântului din vechime: Să muncim ca și cum am fi nemuritori
și să ne rugăm ca și cum vom muri chiar mâine!
Iată de
ce, în aceste vremuri complet date peste cap de globaliști și sculele lor
politrucianiste, mai abitir ca altădată trebuie să luăm aminte la
senzaționalele afirmații ale lui Clive Staples Lewis, „savant cu o vastă
cultură filozofică, științifică și literară” (autorul a 58 de cărți „de o
uimitoare varietate tematică – poezie, critică literară, filozofie, apologetică
creștină, romane, romane științifico-fantastice, unele pentru adulți, altele
pentru copii, și cărți referitoare direct la viața spirituală a
creștinismului”), din celebra carte Creștinismul
redus la esențe (Societatea Misionară Română, 1987): „Legea gravitației îți
spune ce fac pietrele dacă le lași din mână, dar Legea Naturii Umane îți spune
ce ar trebui să facă oamenii și nu fac. Cu alte cuvinte, când ai de-a face cu
oamenii, intervine ceva ce este mai presus și dincolo de faptele propriu-zise.
Pe de-o parte ai faptele (modul în care se comportă oamenii) și mai ai altceva
(modul în care ar trebui să se comporte ei). În restul universului, nu este
nevoie de nimic altceva decât de fapte”.
Cu
aceeași eleganță stilistică și logică fără cusur, autorul ne face cunoscut că
„(...) această Regulă a Binelui și Răului sau Legea Naturii Umane, sau oricum
am numi-o, trebuie să fie într-un fel oarecare o realitate – un lucru care
există cu adevărat, nu unul născocit de noi înșine”, că „Legea Naturii Umane
sau Legea Binelui și a Răului trebuie să fie mai presus și dincolo de faptele
reale ale comportării umane” și că „Avem două dovezi cu privire la acel Cineva.
Prima dovadă este universul pe care El l-a creat. Dacă am folosi numai această
dovadă ca ghid, cred că am putea trage concluzia că El a fost un mare artist
(pentru că universul este un loc minunat) și în același timp neîndurător și
neprietenos față de om (pentru că universul este foarte periculos și
înfricoșător). Cealaltă dovadă este Legea Morală pe care a pus-o El în mințile
noastre”.
Urmând
remarcabila linie raționalisto-creaționistă a lui Descartes (susținea că ideea
de Dumnezeu este înnăscută în mintea omului) și pe cea a lui I. Kant („Cerul
înstelat deasupra mea și legea morală în mine”), C.S. Lewis ne încântă inimile
și mințile cu nenumărate alte cugetări inspirate, precum următoarea: „Dacă
universul nu este guvernat de o bunătate absolută, atunci toate eforturile
noastre sunt zadarnice, când le privim în perspectivă”.
Nota
2: La rândul său, mărturisitorul Petre Țuțea decretează în cartea Între Dumnezeu și neamul meu (Editura
Arta grafică, București, 1992) că „Fără Dumnezeu, fără credință omul devine un
animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”, calea acestuia
„trebuind să se retragă înaintea căii Domnului, care îmbracă două forme: inspirația
sau favoarea divină și revelația sau acțiunea directă a Divinității”.
De ce
titlul Creștinismul redus la esențe?
Deoarece, ni se spune în Introducere,
„Ideea autorului a fost aceea de a lăsa la o parte ceea ce este tipic, să
zicem, anglicanismului sau catolicismului sau ortodoxiei, și să capteze ceea ce
este comun tuturor și astfel formează «teritoriul comun» al tuturor ”.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
4-5 martie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu