Merita scriitorul Mircea Cărtărescu să intre în Academia Română?

 

Când a apărut în presă, acum câteva săptămâni, informația că scriitorul Mircea Cărtărescu ar fi căzut la votul intrării în Academia Română nu am fost uimit, pentru că în cel mai înalt for cultural din țară se intră foarte greu. Cum e și firesc. Culoarele puterii funcționează în Academie ca peste tot în instituțiile din România sau în cele europene. Ciudat mi s-a părut că știrea a apărut pe surse în presă și Mircea Cărtărescu nu și-a asumat-o, până la urmă, bărbătește public de la început. Se spunea că Academia Română ar fi respins o cerere ca scriitorul Mircea Cărtărescu să devină membru, potrivit unor unor surse citate de Aktual24.ro. ”În ședința de joi a Secției de Filologie a Academiei Române au fost înaintate mai multe propuneri pentru noi membri ai academiei. Printre cei propuși a fost și Mircea Cărtărescu, care a primit însă doar două voturi.” Se punea respingerea scriitorului, pe faptul că în 2016, Cărtărescu a criticat modul în care sunt acceptați noi membri în Academia Română. Ședința ar fi avut loc joi, 2 februarie 2023, la Secția de Filolofie a Academiei Române. Mai multe personalități marcante ale culturii ar fi fost puse în discuție, în ideea de a deveni membri ai Academiei. Printre aceste nume s-ar fi aflat și cel al autorului romanului „Orbitor”. Cărtărescu însă tace, ca și Ghandi, în acele zile. Mai mult, contactată de publicația ”Fanatik”, soția scriitorului, Ioana Nicolae, ar fi declarat că această informație nu a ajuns și la urechile lui Cărtărescu. „El nu știe nimic legat de acest subiect. Nu are această informație. Cred că ar trebui să scotociți în altă parte. El nu are ce să spună legat de acest subiect”. Să fi mințit presa sau chiar familia Cărtărescu nu ar fi știut de ”căderea” scriitorului la acest ”examen” de intrare? Și totuși, surpriza vine în debut de martie. Scriitorul Mircea Cărtărescu confirmă știrea de săptămânile trecute, faptul că a căzut la votul pentru intrarea în Academia Română. Inițial s-a spus că a fost dar zvon, dar adevărul este că academicienii nu l-au votat pe scriitorul Cărtărescu propus anual la Premiul Nobel pentru literatură. „Mă văd silit să fac câteva precizări în legătură cu ”neprimirea mea în Academia română”, deși nu aș fi vrut să mai adaug ceva unei chestiuni deja inflamate artificial și fără sens. Nu a fost vreodată visul meu să devin academician. Nu mă simt nici la vârsta adecvată, nici la nivelul valoric pe care o academie națională îl presupune. Nu am nici un fel de sentimente negative pentru Academie pentru că nu m-ar fi acceptat. Am primit inițial începerea demersurilor respective doar pentru că am fost propus de trei oameni pentru care am un mare respect și cărora nu am avut curajul să le spun nu: Ion Pop, Ana Blandiana și Mircea Martin. Le sunt recunoscător pentru gestul lor. Dar când am aflat din presă că la o votare inițială din cadrul secției filologice nu am întrunit suficiente adeziuni, m-am simțit foarte ușurat și am înțeles că așa trebuia să fie. A nu fi academician (sau orice altceva în afară de ceea ce sunt cu adevărat: un om care scrie) mi se pare un strop de libertate în plus, pe care știu să îl prețuiesc” scrie Mircea Cărtărescu pe Facebook.

Tăcerea lui Mircea Cărtărescu în zilele respingerii sale de către Academie mi s-a părut de o exagerată (suspectă) pudoare. Nu ar fi primul mare scriitor român căzut la intrarea în Academia Română. Până la urmă, Constantin Brâncuși a fost dat afară din Academia Română împreună cu o pleiadă de scriitori români în anii 50. Nu toți academicienii de la secția de filologie sunt genii sau scriitori importanți sau majori, așa că accederea lui Mircea Cărtărescu nu ar fi surprins pe nimeni. Până la urmă scriitorul Mircea Cărtărescu, ale căror poziții publice pot părea naive, idealiste și uneori chiar ”infantile”, nu poate fi judecat pentru declarațiile sale politice. Câți scriitori mari nu au făcut declarații mai mult sau mai puțin incorecte și delicate de-a lungul istoriei. Un scriitor e apreciat pentru valoarea sa literară, nu pentru pozițiile sale. Până la urmă Nicolae Iorga, pe linia declarațiilor sale politice, nu de puține ori, părea un ”copil mare”, iar Mihail Sadoveanu după 1947 intrase în epoca ”ticăloșiilor” sovietice când floarea intelectualității române era băgată în pușcării de comuniști. Ne place sau nu ne place ca influencer, Mircea Cărtărescu este un scriitor valoros fără îndoială. Eu care i-am criticat recentul volum de versuri publicat – ”Nu striga niciodată ajutor”, care este prea epic, prozaic și lipsit de vigoare și forță lirică – trebuie să recunosc că poetul lansat înainte de 1989 cu antologia ”Aer cu diamante”, placheta ”Poeme de amor” sau balada epică ”Levantul” este un poet talentat și autentic. Eram elev de liceu în perioada comunistă, când citeam ”Levantul” cu creionul în mână, un poem epic ce continuă pe scara ierarhiei lirice ”Țiganiada” a lui Ioan Budai Deleanu. Pe de altă parte romanele sale ”Orbitor” sau ”Solenoid” sunt repere ale prozei românești post-decembriste, traduse în toată lumea, deși prea fantaste pentru mine. Mircea Cărtărescu nu o fi Marin Preda sau Fănuș Neagu, dar merită să-l continue în forul academic pe imensul DR Popescu însă, care poate nu ajunge la valoarea răposatului. Cei care l-au propus pe Mircea Cărtărescu pentru Academia Română sunt scriitori de excepție. Ana Blandiana este cea mai mare poetă română în viață, de o sensibilitate stelară, care o citesc cu plăcere și emoție. Criticul literar și poetul Ioan Pop este cel mai important istoric literar al avangardei românești și poeziei moderne române, iar Mircea Martin este un teoretician iscusit și tenace. Acești importanți literați merită respectați, atât ei cât și propunerea lor. Mircea Cărtărescu este un scriitor original și creativ, unul ca el, așa mult recunoscut azi pe plan internațional, nu avem. Chiar dacă nu sunt un fan al acestuia, am bunul simț literar să recunosc valoarea poetului și prozatorului, dar și a acelor care l-au propus. Apreciez că Mircea Cărtărescu a reieșit bărbătește în arenă și a recunoscut ”căderea” la votul intrării în Academie. Spune ușor ironic că nu merită să fi intrat. Eu zic că aici exagerează și îi înțeleg mâhnirea. Scriitorul își asumă situația ”a nu fi academician (sau orice altceva în afară de ceea ce sunt cu adevărat: un om care scrie) mi se pare un strop de libertate în plus, pe care știu să îl prețuiesc”. Mircea Cărtărescu înțelege clar, ca și Albert Camus, că o condiție a scriitorului este libertatea sa. Nu premiile și includerea în instituții, mai mult sau mai puțin sofisticate sau osificate, te fac scriitor. Și mi-a mai plăcut ce a spus cu sinceritate, un fapt cu care sunt solidar și-l simt și eu ca umil poet. Cărtărescu spune în mesajul său că este un ”om care scrie”. Aici ne regăsim până la urmă toți scriitorii – oameni care scriu. E umanitatea noastră. Chiar că merita Mircea Cărtărescu să intre în Academia Română! Trebuia să intre împreună cu poetul clujean Horia Bădescu! Voi ce ziceți?

Ionuț Țene