Gheorghe Piperea: “S-a văzut cât preț pun pe libertatea NOASTRĂ circulație în spațiul Schengen austriecii și olandezii”

 

Pentru că mâine voi fi în Italia, în localitatea Lodi (de lângă Milano), pentru o întâlnire cu românii de acolo*, las aici câteva dintre ideile pe care le voi expune.

1. Creștinism și libertate

Încă din a doua frază din preambulul Tratatului privind Uniunea Europeană se afirmă ritos:

“INSPIRÂNDU-SE din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile şi inalienabile ale persoanei, precum şi libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept… “

Așadar, din această moștenire, culturală și religioasă, iar nu din altceva, s-au dezvoltat

– valorile universale, precum și

– libertatea, democrația, egalitea și statul de drept.

A nega creștinismul și moștenirea culturală europeană, potrivit curentului regresist cancel culture, înseamnă a nega fundamentele UE.

De asemenea, de notat că aceste valori universal = drepturile inviolabile și inalienabile ape persoanei, inclusiv demnitatea, libertatea de conștiință și de expresie.

Creștinismul, azi, sub impactul birocrației de la Bruxelles, nu numai că a fost abandonat – acum este ostracizat, este considerat „offensive”.

2. Statul de drept/domnia legii

În fraza a 4 – a a preambului la Tratatul UE, se reține:

“CONFIRMÎND ataşamentul lor la principiile libertăţii, democraţiei şi respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept…”

Potrivit art. 6 alin.3 – drepturile fundamentale ale omului, stabilite prin CEDO, sunt principii generale ale Dreptului UE.

Statul de drept este domnia legii. Cu toate acestea, birocrația UE a ajuns să impună domnia PRIN lege. Este lege orice consideră această birocrație nealeasă de nimeni că este legea, iar nu ceea ce votează reprezentanții poporului sau ceea ce este dezbătut cu poporul.

Legea decisă de elitele nealese se impune cu cea mai mare severitate.

Dar numai față de cei din rând.

Pentru cei mari și hiper-privilegiați, legea nu se se mai aplică. Este cazul suspiciunilor de corupție asupra Ursulei von der Leyen sau cazul alimentelor cu dublu standard ori cazul corporațiilor financiare sau farmaceutice. Cel mai grav: cazul indulgențelor și privilegiilor acordate Ucrainei.

3. Pacea și prosperitatea

Potrivit art. 3 alin.1 din TUE:

“Uniunea urmăreşte să promoveze pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale…”

Deci UE nu ar trebui să promoveze războiul „sustenabil”, nici valorile altora și nici sărăcirea popoarelor UE, în favoarea altora.

De notat că, în 2019, în UE existau peste 130 de milioane de oameni la sau sub pragul sărăciei … Cu siguranță, azi, numărul e mult mai mare. Doar au trecut peste noi o plandemie, o criză alimentară, una energetică și un război și se regizează o criză climatică (mai scumpă decât toate celelalte la un loc).

4. Libertatea de circulație, de expresie și economică

Potrivit art. 3 alin. 2 din Tratatul UE,

“Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor – prin refuzul austriac și olandez al românilor și bulgarilor în Schengen, ne-am lămurit. Iar plandemia ne-a arătat ce preț real are libertatea …”

S-a văzut cât preț pun pe libertatea NOASTRĂ circulație în spațiul Schengen austriecii și olandezii…

Libertatea economică e doar o iluzie. Abundența de reglementări și monopulul acordat/tolerat corporațiilor sunt negări evidente ale acestei libertăți.

Ce să mai vorbim de libertatea de expresie și conștiință … La momentul actual, agresivitatea cu care este limitată, pe motivul inventat al dezinformării, depășește totalitarismul communist de dinainte de 1989. Gravitatea suplimentară este data de faptul că cetățenii europeni din Vest nu mai pot sesiza totalitarismul acolo unde îl întâlnesc, și nici minciuna de stat sau de la nivel de administrație publică locală.

5. Suveranitatea națională

Potrivit art. 4 alin.1-2 din Tratatul UE,

“[…] orice competenţă care nu este atribuită Uniunii prin tratate aparţine statelor membre.

Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte autonomia locală şi regională. Aceasta respectă funcţiile esenţiale ale statului şi, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţii sale teritoriale, menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. În special, securitatea naţională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru”.

Așadar, chiar Tratatul recunoaște suveranitatea și identitatea națională.

Mai mult chiar, UE nu are dreptul decât foarte limitat de a interfera cu competențele statale.

A se vedea, în acest sens, art. 4 alin.3 din Tratat, conform căruia:

“În temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii”.

 

Autor: Gheorghe Piperea