Scrisoare pastorală

   Foaie periodică,    gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIV(2024),  nr. 526(16 –30 Septembrie)

 

          Mânăstirile şi robia.  Într-una din emisiunile interactive, pe care le-am avut la un post de televiziune, cineva a întrebat daca învăţătura creştină acceptă robia şi dacă nu, cum se face că mânăstirile noastre au practicat robia  mai multe secole.

            Desigur, întrebarea telespectatorului parcă era desprinsă dintr-o carte de materialism istoric şi dialectic, când, pentru a susţine aşa-numita ,,luptă de clasă” puteai răstălmăci lucrurile aşa cum vreai, mai ales că cei denigraţi nu aveau cum să răspundă, neavând acces la mijloacele de informare mass-media. Pentru că astfel de întrebări pot bântui şi pe unii dintre cititorii ,,Scrisorii pastorale”, ne facem o datorie de conştiinţă să includem în paginile ei câteva precizări pe această temă.

            În primul rând, precizăm că învăţătura creştină nu admite robia şi exploatarea omului de către om. Ea socoteşte că toţi oamenii sunt fraţi între ei, fii ai aceluiaşi Părinte, Dumnezeu! Creştinismul s-a adresat tuturor categoriilor sociale, de la sclavi până la  împăraţi, fără deosebire. Era o adevărată revoluţie în gândirea antichităţii, când sclavii nici nu erau consideraţi oameni, ci obiecte însufleţite, iar stăpânii de sclavi aveau drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Aşadar, când a apărut robia în evul mediu, Biserica nu a admis-o, dar nu putea nici s-o elimine din societate, fiind o problemă politico-socială, iar Biserica îşi avea atribuţiile ei în cadrul fiecărui stat bine delimitate.

             Mânăstirile din Principatele Române au avut proprietăţi în evul mediu, mai precis până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când averile mânăstireşti au fost secularizate (confiscate) de Alexandru Ioan Cuza. Averile mânăstireşti proveneau din cumpărări şi  donaţii. Unele dintre mânăstiri aparţineau de episcopiile sau mitropoliile din Principate, dar altele erau închinate, adică erau subordonate altor mânăstiri de la Muntele Athos, Locurile Sfinte din Palestina sau altor mânăstiri din Imperiul Otoman. Tot  venitul acestor mânăstiri ieşea din ţară şi mergea la mânăstirile cărora le fuseseră închinate de către voievozi, domnitori şi boieri români. Pe moşiile tuturor acestor mânăstiri se practica acelaşi sistem de învoieli agricole, care erau legale la acea vreme şi erau practicate de către toţi proprietarii de pământ. O parte din lucrătorii de pământ mânăstiresc erau călugării din mânăstirile respective; altă parte o formau moşnenii(în Ţara Românească) sau răzeşii (în Moldova), adică acei oameni liberi din satele noastre, care aveau pământul lor propriu, dar luau anumite suprafeţe de teren din moşiile mânăstireşti sau ale altor mari proprietari, pe care le munceau în dijmă; altă parte din lucrători o formau pălmaşii sau clăcaşii, adică acei locuitori ai satelor, care nu aveau pământ propriu, ci munceau ,,în dijmă” pe moşia boierească sau mânăstirească. Uneori aceşti pălmaşi veneau din alte localităţi, căutând  condiţii cât mai avantajoase de muncă şi atunci se putea întâmpla ca să primească o bucată de teren, să fie ajutaţi să-şi facă o casă şi astfel se formau sate noi, ori mahalale noi în unele sate.

           În satul Bârda se poate observa şi azi asemenea  categorii între locuitori. Astfel, mahalalele Muceşti, Memeşi, Roleşti şi Lucheşti erau mahalale de moşneni, iar Linia Cocoanei şi Dealul Corbului erau mahalale adăugate în timp satului, fiind formate din venetici, deveniţi clăcaşi pe moşia boierească. Se poate observa aceasta şi după numele de familie. În mahalalele de moşneni numele de familie  venea de la un strămoş unic (Mucioniu, Mema, Rolea, Luca) şi majoritatea familiilor din acele mahalale aveau acelaşi nume de familie. În mahalalele de clăcaşi sau pălmaşi numele de familie sunt foarte împestriţate, ceea ce dovedeşte faptul că au venit din diferite locuri şi s-au aşezat acolo.

             Pe moşiile mânăstireşti şi boiereşti mai era o categorie de lucrători, aceea a  robilor. Robii nu erau alţii decât ţiganii nomazi, care veneau tocmai din îndepărtata Indie, ca să-şi caute norocul. Ei nu aveau decât o căruţă şi unul sau doi cai. Asta în situaţiile cele mai bune. Aceşti ţigani apelau la marii proprietari, inclusiv la mânăstiri, să-i primească la curte şi să le dea cele necesare, fiindcă nu aveau nici o posibilitate de supravieţuire. Atunci intervenea înţelegerea sau contractul verbal între părţi. Ţiganii sau robii îşi luau angajamentul să presteze anumite munci la curte sau pe moşie, iar proprietarul, respectiv mânăstirea să le asigure adăpost, hrană, căldură, îmbrăcăminte şi, probabil, ceva bani. Unii dintre robii ţigani practicau anumite meserii, precum fierăria, prelucrarea metalelor(aramă, aur, argint), îngrijirea animalelor. Alţii erau adevăraţi artişti într-ale muzicii. Robii erau de trei feluri: domneşti, boiereşti şi mânăstireşti. Când se vindea, ori când se dăruia o moşie, în actul de vânzare-cumpărare erau menţionate şi sălaşele(familiile) de ţigani-robi, care însoţeau moşia.

            Au existat  proprietari care au dat libertate robilor ţigani, fiind influenţaţi de ideile revoluţionare  europene. Amintim aici pe poetul Vasile Alecsandri, care a eliberat pe ţiganii de pe moşia sa de la Mirceşti. Mare bucurie a fost atunci. Trei zile au sărbătorit ţiganii de bucurie. Au plecat de la curtea boierească, dar, după o săptămână s-au întors lihniţi, cu coada între picioare şi l-au implorat pe Vasile Alecsandri: ,,-Boierule, primeşte-ne înapoi, că murim de foame!”  Le dăduse libertatea, dar nu le dăduse şi baza materială, ca să poată supravieţui. Robia aceasta a fost desfiinţată oficial sub influenţa ideilor revoluţionare de la 1848.

            Aşadar, mânăstirile au aplicat aceleaşi metode, care erau folosite şi legalizate în Principate la vremea respectivă.  Nu văd ce rău făceau mânăstirile că acordau loc de muncă şi asigurau cele necesare traiului unor familii de oameni nomazi, care n-aveau nici un dumnezeu. Ai noştri care emigrează azi şi colindă toată lumea, dar mai ales ţările europene, sunt fericiţi când găsesc de lucru la particulari sau la diverse firme. Negociază condiţiile de muncă şi de retribuţie şi  trec la treabă.

            Altă Mărie cu aceeaşi pălărie!

*

          Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa. Redăm mai jos scrisoarea unui mare scriitor român către fiica sa, fiindcă în această scrisoare se găsesc multe sfaturi şi îndemnuri valabile pentru oricare dintre noi şi mai ales pentru tineri:

          ,,Să trăieşti, Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fii fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea…al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e opera de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi…. ATÂŢIA CÂT MERITĂ. 

           A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepătimire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.    Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătura şi din durerile altora. Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vina.    

             Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndemnă să strigi: ,,Uitaţi-vă la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: ,,Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti!”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată. Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi! Te îmbrăţişez cu drag,  Al. Vlahuţă.”

*

         Preţul unei mese.   Părintele Ilie Izverceanu de la Cernavârv era cunoscut în toate satele din partea muntelui. Înalt, chipeş, pus mereu pe şotii, găsea oricând câte un cuvânt de încurajare sau câte o glumă, care-l făcea pe interlocutor să-şi uite supărarea. Uneori biciuia cu vorba lui ironică, alteori mângâia părinteşte, dar, oricum, era o plăcere să discuţi cu dânsul. O întâmplare de prin 1939-1940 îi marcase  adânc tot restul vieţii.

            Într-o zi a venit în sat o ceată de legionari, care au adunat sătenii din Cernavârf la şcoală şi le-au ţinut o cuvântare, în care şi-au expus planurile lor de viitor, încercând să atragă pe cât mai mulţi la partidul lor. Din Cernavârf doar doi săteni trecuseră la legionari. După ce s-a terminat şedinţa, fiind şi seara, legionarii au întrebat unde ar putea să servească ceva de-ale gurii. Toţi au fost de părere că singurul potrivit pentru a fi gazdă este părintele  Izverceanu. L-au trimis pe un oarecare Mărăscu să-l anunţe. Părintele s-a învoit. La poarta lui bătuse oricine trecuse prin sat şi oricând aflase găzduire şi masă şi băutură. I-a servit pe legionari cu ce-a avut la repezeală, le-a dat băutură din belşug şi aceştia au plecat după vreo câteva ore chiuind şi pocnind din pistoale.

         Prin 1950, au venit în Cernavârf şi comuniştii cu caravana, să le arate localnicilor filme sovietice, în care se preamărea munca în colhozuri şi sovhozuri. Fiindcă n-au avut alt loc mai potrivit, au venit tot la părintele Izverceanu şi au dat film în curtea lui, iar ecran a fost chiar peretele casei părintelui. După film, le-a dat şi comuniştilor masă şi aceştia s-au dus veseli şi mulţumiţi.

         Iată că, prin 1960, la poarta  părintelui Ilie Izverceanu au  bătut securiştii. Aceştia n-au vrut să mănânce şi nici să bea. L-au ridicat pur şi simplu, l-au aruncat în maşina neagră şi pe-aici ţi-e drumul. L-au ţinut câteva luni în anchetă şi în proces, acuzându-l de politică legionară. Argumentul cel mai greu împotriva sa era tocmai masa pe care o dăduse legionarilor. A fost condamnat pentru aceasta la 18 ani muncă silnică. Pedeapsa a ispăşit-o la închisoarea de la Aiud. A efectuat doar şapte ani, până când, într-o seară, au fost puşi în careu în curtea închisorii. Directorul li s-a adresat cu ,,-Fraţilor!” lucru neauzit acolo până atunci. Toţi au rămas tăcuţi, ca de piatră. Directorul a continuat: ,,-Fraţilor! Bucuraţi-vă!”

         Tăcere de mormânt. Nimănui nu-i ardea de glumă. Îl priveau pe director neîncrezători, se priveau unii pe alţii.

         ,,-Fraţilor, mâine dimineaţă la ora opt toţi veţi pleca acasă!” Iarăşi tăcere. Atunci directorul a mai spus:

         ,,- Dacă cineva vrea să mai rămână, poate să rămână în continuare  aici!”

         Abia atunci şi-au dat seama că e adevărat şi au explodat cu toţii în chiote de bucurie.

         Când s-a întors în sat după şapte ani de închisoare la Aiud, era de nerecunoscut. Îmbătrânise cu mai bine de douăzeci de ani. Mulţi nici nu l-au mai cunoscut. Masa dată legionarilor în acea seară a fost cea mai scumpă masă din viaţa lui!

*

        Oaia lui Dumnezeu. La Sfodea trăia o familie de oameni  simpli, dar foarte deosebiţi între ei. Maria era o femeie credincioasă, care nu lipsea niciodată de la biserică în duminici şi sărbători, indiferent dacă era slujba la Sfodea sau la Balta. Ea se angajase să asigure prescurile necesare pentru Sfânta Liturghie şi părintele se îngrijea ca la câteva luni să-i dea câte un sac de făină pentru aceasta. Maria îşi făcea cu regularitate rugăciunile, ţinea posturile cu sfinţenie şi ducea o viaţă de adevărată femeie creştină. Ion era mai lumesc. ,,Uita” întotdeauna că este zi de post sau sărbătoare, ,,uita” întotdeauna că este slujbă la biserică, la mânie înjura şi drăcuia de trosneau încheieturile cerului; era unul din obişnuiţii cârciumii şi, din când în când, mai sărea şi gardurile încoaci şi încolo.

        Într-o sâmbătă seara au venit copiii cu vitele de la câmp, dar, ajunşi acasă, au observat că le lipseşte o oaie. Imediat Ion a dat alarma. A mobilizat pe toţi ai casei, a chemat vecinii şi alţi vreo câţiva şi au plecat după oaie. Maria i-a spus: 

        ,,-Ioane, eu nu pot să merg! Mâine este slujbă la Balta şi eu trebuie să fac prescurile. Altcineva nu le face şi eu nu-l pot lăsa pe părintele fără prescuri şi să nu poată face slujbă! Eu zic să nu te alarmezi, că are Dumnezeu grijă şi de oaia noastră!”

        Atât i-a trebuit lui Ion. O  rafală de înjurături a lansat asupra femeii sale şi a plecat după ceilalţi. Au căutat până târziu în noapte, dar n-au găsit-o.

        Dimineaţa, Maria a plecat dis-de-dimineaţă spre biserica de la Balta cu cele cinci prescuri într-un coşuleţ de nuiele, iar Ion a plecat aiurea să caute oaia cu copiii. N-a uitat însă ca să mai sloboadă încă o rafală de înjurături la adresa soţiei. Pe la prânzul cel bun, Maria s-a întors de la biserică şi a pus masa. A venit şi Ion din pădure cu o falcă în cer şi cu alta în pământ, supărat şi obosit şi iarăşi a luat-o la înjurături pe Maria. Ea tăcea şi-şi vedea liniştită de treabă. Când el s-a mai potolit, i-a spus iarăşi:

        ,,- Lasă, Ioane, că ne dă Dumnezeu oaia înapoi! Ştie El unde este oaia noastră!”

        Lui Ion îi venea să înnebunească,  auzind-o cu câtă linişte şi siguranţă vorbeşte. Destul umblase el şi nu găsise oaia, nici vie, nici moartă.

        După ce au mâncat, Ion s-a culcat. Maria a luat-o prin grădină, fără să ştie nici ea încotro vrea să meargă. La un moment dat a auzit o oaie zbierând înfundat. S-a uitat în toate părţile şi a priceput. Într-un colţ al grădinii era  groapa în care astâmpăraseră var pentru casă. Varniţa rămăsese o groapă uitată, peste care crescuseră rugii an de an. Oaia ajunsese acolo, mâncase frunze de rugi şi la un moment dat căzuse în groapă. Cu cât încercase să scape din capcană, cu atât de înfăşurase în rugi. Maria a văzut-o, a zâmbit fericită, s-a închinat şi în sinea ei I-a mulţumit lui Dumnezeu, apoi s-a dus acasă. L-a trezit pe Ion şi i-a spus:

        ,,- Ioane, du-te şi ia oaia din varniţă! Ţi-am spus eu că ne-o dă Dumnezeu înapoi, nu ne lasă El să avem pagubă! Apoi, Ioane, de acu’ să n-o mai dai răului, că asta-i oaia lui Dumnezeu, să ştii!”

        Peste tot căutase Ion, numai în varniţă nu. A plecat ruşinat şi poate a înţeles şi el că nimic nu trebuie să facă fără Dumnezeu.

*

Cuvinte duhovnicești. Din scrierile Părintelui Arsenie Boca am selectat câteva ,,rețete”  sufletești: Rețete duhovnicești

Feriţi-vă de limbajul vulgar, obişnuiţi-vă cu limbajul cărţilor sfinte. Trebuie curăţată mintea, că limba altfel nu se curăţă.

Răbdând canonul şi zicând: „aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.

Să nu răspunzi cu înţepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ţi îmblânzeşti câinele.

Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.

Pe vârful limbii călăreşte satana. Aşa să fie vorba între voi ca la rugăciune. Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.

Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele. Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.

Faceţi măcar 100 de metanii pe zi că vă dă sănătate sufletească şi trupească.

Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în faţa oamenilor ca o floare supremă a umanităţii.

*

            Învață de la toate. Redăm mai jos o poezie norvegiană excepțională. În unele mențiuni este pusă pe seama poetului  Joseph Rudyard Kipling, în altele autorul ei ar fi necunoscut. Iat-o:

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum...

Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi...
Învaţă de la stâncă, tu neclintit să crezi,

Învaţă de la soare, cum trebuie s-apui...
Învaţă de la piatră, cât trebuie să spui,

Învaţă de la vântul, ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume, de liniştit să treci,

Învaţă de la toate, că toate sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă, cum trebuie să

                                                             mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,

Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi,

Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea –

Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti,

Învaţă de la greier, când singur eşti să cânţi,
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi,

Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei,
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.

Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Iar mielul să te-nveţe, să ai blândeţea sa;

Învaţă de la păsări, să fii mereu în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător!!

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Cazacu Ion din Galați: 360 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg (Germania): 245 lei; Doamna Ionescu Floarea din  Câmpina(PH): 150 lei; Domnul Sperlea-Voican din Tr. Severin, Domnul Mema Irinel-Elvis din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Domnul Ciobanu Gh. Florin din Tr. Severin, Domnul Guran Lucian din Tr. Severin: câte 100 lei; Domnul Mănescu Alexandru din București: 65 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei;

Pentru sinistrații din Moldova au donat: un enoriaș care nu vrea să i se știe numele: 3.000 lei;  Domnul Ivașcu Vasile, Domnul Stănciulescu Marin, Doamna Mema Păuna, Doamna Bobocea Mărioara, Domnul Fugașin Aurel, Doamna Coman Elena, Domnul Sfetcu George din Bârda, Domnul Ionașcu Ștefan, Doamna Băleanu Ioana, Doamna Bazavan Georgeta, Doamna Haidamac Miroana, Domnul Tătucu Grigore, Domnul Crumpei Vasile, Domnul Ștefu Constantin(II) din Malovăț: câte 100; Domnul Pâlșu Gheorghe, Domnul Boroancă Ilie, Doamna Urdă Violeta, Doamna Șeitan Adela, Domnul Luca A. Gheorghe, Doamna Ivașcu Domnica, Domnul Luca Mihai, Doamna Mema Ana și Domnul Luca Vasile din Bârda: câte 50 lei;

Domnul Ștefan Marius din Malovăț a achitat 100 lei pentru contribuția de cult.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Plăți. În această perioadă am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 6.900 lei tipografiei pentru cărți; 5.000 lei protoieriei ajutor pentru sinistrați; 3.640 lei brutăriei pentru cele 2.800 pâini donate și vândute în septembrie; 1.034 lei impozit; 923 lei pentru colete; 454 lei ciocolată pentru copii; 120 lei internetul; 88 lei curentul electric și altele mai mici.

*

Publicații. Ciudățenii sectare, în ,,Națiunea”, București, 18 sept. 2024, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate/); Țară, țărână și țăran, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1246(19 sept. 2024), p. 12; ,,Scrisoare pastorală” – 524, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 21 sept. 2024, ediție on-line (https://moaraluigelu. blogspot.com); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 3 oct. 2024, ediție și on-line(http:// www.observatorul.com); ,,Scrisoare pastorală” – 525, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 24 sept. 2024, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 25 sept. 2024, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Taina Sfintei Cununii, în ,,Națiunea”, București, 26 sept. 2024, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro/ category/firea-romanilor);   Eșecuri diplomatice, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1247(26 sept.), p. 12; Părintele Arsenie Dumitrache, în ,,Națiunea”, București, 29 sept. 2024, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor); 

*

        Zâmbete. ☺Dacă totul a ieşit bine, înseamnă că ai greşit undeva... ☺Mama proştilor e mereu... gravidă! ☺Ca românul nu-i nici unul, unde-s mulţi, putea fi unul! ☺Două cuvinte deschid multe uşi: „trage” şi „împinge”! ☺,,- Aveți păduchi?” ,,- Daaa...!” ,,- Și... cu ce-i tratați?”,,- Păi... nu sunt bolnavi!” ☺Fetița mea spunea că vrea să fie prințesă. I-am arătat fotografia printului Charles. Acuma vrea sa fie doctoriță!” ☺Domnule, aveți 103 ani, care este secretul longevității dumneavoastră?” ,,- N-am bani de înmormântare!” ☺- Băi, ce-am îmbătrânit!... Până și regulile de circulație s-au schimbat de când am făcut eu școala. Pe vremea mea era obligatoriu să oprești când vedeai un om pe trecerea de pietoni. Acum e opțional. Obligatoriu a devenit să mă înjuri de bou ce sunt că vreau să traversez pe-acolo! ☺Doi bătrâni ședeau pe o bancă: ,, – O vezi pe tinerica aceea? zice unul. Moare după mine! ,,– Dar de unde știi?” întreabă celălalt nedumerit. ,,-Păi n-o să moară înaintea mea!”

*

Botezuri. În ziua de 20 sept. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Oproiu Teodora, fiica Domnului Oproiu Nicolae  și a Doamnei Oproiu Andreea-Roberta din Malovăț, iar în ziua de 21 sept. pentru Ștefan Ciprian-Rafael, fiul Ștefan Marius și al Doamnei Ștefan Victoria-Loredana din Malovăț și pentru Ciobanu Elena, fiica Domnului Ciobanu Gheorghe și a Doamnei Ciobanu Maria din Tr. Severin. Să le trăiască!

*

Apel. Patriarhia Română, Episcopia Severinului și Strehaei, cât și Parohia Malovăț fac apel către toți cei cu dare de mână, care binevoiesc să sprijine pe sinistrații din județele Galați și Vaslui, să binevoiască a dona bani, atât cât vor binevoi dumnealor, la parohia de care aparțin. Se va elibera chitanță nominală fiecăruia.  Deocamdată nu se strâng haine sau alte produse. Numai cei care au trecut prin momente asemănătoare știu cu adevărat în ce situație se află frații noștri din acele județe!

*

Anunțuri. ❋Cineva din București vinde cinci hectare de teren în intravilanul satului Cerneți, cu ieșire la șosea. ❋ Cineva are purcei de vânzare. Relații la preot.

*

Program. În cursul lunii Octombrie avem următorul program de slujbe: 5 Oct.(Bârda-Malovăț); 6 Oct.(Bârda); 12 Oct.(Malovăț-Bârda); 13 Oct.(Malovăț); 14 Oct.(pomeniri la ora 8 în Bârda; slujbă la Malovăț); 19 Oct.(Malovăț-Bârda); 20 Oct.(Bârda); 26 Oct.(slujbă la Bârda; pomeniri la 12.30 în Malovăț); 27 Oct.(Malovăț). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda