Se afișează postările cu eticheta Înviere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Înviere. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 aprilie 2023

Înviere


de Lucian Blaga

În azur se simt întoarceri.
Vânăt fum de vreascuri ude
S-a întins în tot orașul.
Undeva un zbor se-aude.
Sus cocorii desfășoară
Ieroglife din Egipet.
Dacă tâlcul l-am pricepe
Inima ar da un țipăt.
În copaci prin vechi coroane
Seve urcă în artere:
S-ar părea că-n țevi de orgă
Suie slavă de-nviere.
Muguri fragezi sfarmă scoarța,
Solzi și platoșe, găoace.
Grav miracolul ne miră
Cum începe, cum se face.
Fiece sămânță-nalță
De pe un mormânt o piatră.
Suferința are-un cântec
Și nădejdea are-o vatră.