Eu bărbatul
... sunt bărbat și port în mine toată gloria, și rana.
În orgoliul meu de piatră învățat am fost să tac,
să vă par invulnerabil, ...doar când mor o chem pe mama,
iar când sufletul mă doare, că sunt bine mă prefac.
...mi s-a spus că sunt puternic și m-am prăbușit din cer,
am crezut o viață întreagă că n-am voie să mă tem,
că iubirea-i slăbiciune și femeia-i un blestem,
iară frica de durere și cu dinții ei de fier,
este doar consfințire că simțim și că suntem.
...sunt bărbatul care-aduce pâinea, visul și speranța,
care-și pune peste umeri responsabilități terestre
și mai uită câteodată să mai caute distanța,
dintre-a fi stăpân pe sine și a stăpâni ce este.
Îmi ascund tandrețea crudă sub tăceri și jurăminte
și cu mare greutate pot a spune „te iubesc” ,
dulci privirile-mi se agață tulburate de instincte
și acuzele mă scuză ori de câte ori greșesc.
Sunt lordul și cerșetorul în aceeași existență,
pot să jur iubire veșnic și apoi să fug de ea,
pot să port în buzunare indecenta mea decență
și s-o pierd într-o secundă pentru vanitatea mea.
...mă pricep să fiu eroul când mă vede lumea bine,
știu să fiu copil atuncea, doar când nu mai știu ce vreau,
iar femeia care-mi plânge pe un umăr lângă mine,
mă determină de-a pururi ca alăturea să-i stau.
...am orgolii cât o țară și tăceri cât un ocean,
construiesc cetăți din vorbe și din fapte consumate,
iar abia când pierd femeia care m-a iubit un an,
știu că a plecat cu dorul și cu mințile-mi furate.
...sunt arhanghel în armură când aud cuvântul ,,tată",
îmi privesc cu drag copilul și mă văd în ochii lui
și-mi doresc să-l port în brațe și să-mi dărui viața toată,
lacrimând de fericire, tuturor și nimănui.
...sunt bărbat și am în mine o armată de contraste.
Pot fi stâncă pentru tine și furtună într-o zi,
pot să-ți jur că ești regină peste lumile albastre,
peste mări, peste oceane și să uit, a doua zi.
...nu mă laud că sunt înger, fiindcă n-am fost niciodată,
am păcate, am virtuți, am greșeli și am regrete,
sau iubesc cât pentru două sau mai multe vieți complete,
asumându-mi suferința și memoria pătată.
...să-mi iubești astfel femeie, cum e dat în legea lumii,
nu puterea ori curajul și disprețul pentru moarte !
Sunt doar om, nu monumentul dedicat perfecțiunii,
iar în trupul meu și-n suflet port misterele criptate.
...poate într-o zi sau alta sunt mai slab decât îți place,
ori am nopți în care moare câte-un univers în mine,
nu mă insulta cu mila sau iertarea pentru vine,
nici nu lăcrima smaralde, doar iubește -mă și ...pace.
...iar de vei vedea înfrâgeri tocmai propriile-mi victorii,
să nu-mi spui că bărbăția mi s-a risipit în vânt,
poate-așa a fost să fie, scris ca marile istorii,
să se facă pur și simplu, nu cu pumni, ci prin cuvânt.
Sunt bărbat !… și poate tocmai, asta-mi este marea vină,
că sunt structurat genetic, nu să cer, să cuceresc,
ascunzând în piept iubire, întuneric și lumină
și să vreau să fiu stăpânul, înainte să iubesc.
Nu aștept priviri întoarse și nici vorbe de paradă,
nici femei care să-mi spună că sunt zeu sau că sunt sfânt,
am nevoie doar de una pentru mine ca să ardă,
ca o stea pe cerul negru-al nopții mele de pământ.
Ovidiu Vasile
Cluj-Napoca
(volumul ,,Eu 2" - 2026)