Purtate înainte de
toate de cei ce mătură străzile, pentru a fi văzuţi de şoferi, vestele galbene
tind să se transforme din simple veste vopsite în culori reflectorizante într-o
mişcare socială fără precedent în tânăra Uniune Europeană.
Franţa, Parisul, a
devenit un câmp de luptă pentru confruntările dintre protestatari şi forţele de
ordine. Introducerea unor taxe pe carburanţi a scos în stradă mii de francezi.
În urmă cu o săptămână violenţele au atins cote maxime. S-au
răsturnat şi incendiat maşini, s-au spart vitrine.
Arcul de Triumf, un simbol al victoriilor Franţei, a fost
vandalizat. Protestatarii au fost primiţi cu grenade lacrimogene, tunuri cu
apă, bastoane. S-a procedat aşa cum se procedează peste tot în lume, dar
forţele de ordine, din câte am auzit pănă acum, nu sunt anchetate de procurori.
De altfel, dacă forţele de ordine nu ar reacţiona violent
protestatarii nu şi-ar putea elibera testosteronul. La fel se întâmplă şi în
cazul jandarmilor, al bărbatului din spatele scutului, din spatele căştii.
Mascaţii sunt antrenaţi să riposteze violent, să dezarmeze, să pună la pământ.
Protestatarii sunt o masă violentă de oameni, dar care au un
scop bine definit. În cazul Franţei cei ce ies în stradă vor un lucru clar: să
nu se mai introducă taxe în plus la carburanţi, vor scăderea vârstei de
pensionare. Într-un cuvânt, este o mişcare socială. Se avansează o serie de
revendicări care să facă viaţa mai suportabilă.
Ce revendicări au protestatarii din România? De ordin
general. Să nu se modifice legile justiţiei ca să scape Liviu Dragnea. Să nu se
numească procurorul general şi procurorul şef al DNA de către ministrul
justiţiei sau de către guvern. Toate acestea sunt revendicări cu tentă
politică.
Între revendicările de ordin social şi cele de ordin politic
există diferenţe uriaşe. Dacă mişcarea „Vestele Galbene” se va balansa înspre
România, este previzibil că se va încărca politic. Una este să ceri renunţarea
la nişte taxe şi alta este să ceri renunţarea la adoptarea unei legi privind
amnistia şi graţierea.
Practic în România după 1989 nu au avut loc proteste
sociale. Mineriadele au fost până la urmă răspunsuri politice la proteste
politice. În Piaţa Universităţii nu s-a ieşit pentru a protesta împotriva
inflaţiei, a disponibilizărilor masive, ci împotriva FSN-ului, a lui Ion
Iliescu.
Din această cauză ecoul violenţelor din Franţa este destul
de palid în România. Seamănă prin modul de manifestare, prin violenţe, cu
protestele din 10 august de la noi, dar sunt altceva.
La noi, simbolic, vestele sunt încă roşii. Preşedintele
Iohannis şi-a făcut apariţia în mijlocul protestatarilor într-o haină roşie, nu
într-una galbenă, fosforescentă.
Până la urmă şi protestele fac parte din civilizaţia
modernă. Sunt parte componentă a societăţilor democratice. Pornind de la
mişcările studenţeşti din Franţa anului 1968, Occidentul proclama ritos moartea
ideologiilor. Nu numai că ideologiile nu au sucombat, dar s-au reinventat
mereu.
Mişcările sociale sfârşesc prin a fi confiscate de politică.
Prin urmare şi „Vestele Galbene” s-ar putea transforma într-un curent politic
care va mătura Uniunea Europeană. Terenul este pregătit chiar de către
politicieni, prin lipsa lor de scrupule în a-şi urmări interesele proprii şi de
grup.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu