† Daniel
Prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul Tronului Cezareei
Capadociei
și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
și dreptmăritorilor
creștini din Arhiepiscopia Bucureștilor
Har, pace și bucurie
de la Domnul nostru Iisus Hristos, iar de la noi părintești binecuvântări
Preacuvioşi și Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi și
credincioase,
Sărbătoarea Nașterii
Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu
pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic
S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și
S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoși
și muritori, iertarea păcatelor și viața
veșnică. Pe cât a coborât El la noi, pe
atât ne‑a deschis nouă drum ca să ne înălțăm
spre El.
Sfinții Evangheliști Matei (1, 18‑24) și Luca (2, 1‑20) arată cum S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos
în Betleemul Iudeii, împlinindu‑se astfel ceea ce prorocii au prezis cu sute de
ani mai înainte.
Sfântul Evanghelist Matei ne spune: „Acestea toate s‑au
făcut ca să se împlinească ceea ce s‑a zis prin prorocul, care zice: «Iată,
Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și
vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuiește:
Cu noi este Dumnezeu»” (Matei 1, 23; cf. Isaia 7, 14).
Sfântul Evanghelist Luca ne spune că după nașterea Pruncului Iisus, un înger le descoperă
păstorilor de lângă Betleem adevărata identitate a Copilului: „Și iată, îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor,
și ei s‑au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le‑a zis: Nu
vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc
vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi S‑a născut azi
Mântuitor, Care este Hristos-Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 9‑11).
Sfântul Evanghelist Luca, singurul care vorbește despre prezența păstorilor la Nașterea
lui Hristos, ne spune că păstorii de lângă Betleem, „stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei
lor” (Luca 2, 8), au văzut slava lui Dumnezeu strălucind în jurul lor, iar mulțimea de oaste cerească a îngerilor lăuda pe
Dumnezeu zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 9‑14).
Îngerii preamăreau, de fapt, iubirea lui Dumnezeu, pacea pe
care o aduce iubirea Lui în lume și
bunăvoirea între oameni, când în inimile lor se sălășluiește iubirea lui
Dumnezeu.
Pruncul Iisus Se naște
într‑o peșteră și este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii
Betleemului.
La marginea orașului
se aflau în stare de veghe doar păstorii oilor. Acestor oameni simpli și veghetori li se arată cete de îngeri întru
lumină și cântare ca să vadă cum
Dumnezeu schimbă lucrurile smerite în slavă, iar singurătatea lor o preface în
bucurie.
Păstorii din Betleem au fost primii martori ai Nașterii Pruncului Iisus, au fost primii oameni
care „au slăvit și lăudat pe Dumnezeu
pentru toate câte auziseră și
văzuseră”, vestind apoi și locuitorilor
din cetatea lui David vestea cea bună, „că S-a născut azi Mântuitor, Care este
Hristos-Domnul” (cf. Luca 2, 8-20).
Este semnificativ faptul că în Vechiul Testament unii drepți care au preînchipuit pe Hristos-Domnul au
fost păstori de turme: Abel (Facere 4, 2), Iosif (Facere 37, 2), David (1 Regi,
16, 11).
În Noul Testament, Hristos-Domnul Se numește pe Sine Însuși Păstorul cel bun (cf. Ioan 10, 11), conferind acestei
profesii conotații sfinte și mântuitoare în plan duhovnicesc.
Sfântul Evanghelist Ioan ne învață că Hristos-Domnul este Păstorul cel bun, deoarece El Se
dăruiește pe Sine, pentru ca oile Sale
„viață să aibă, și din belșug să aibă”
(Ioan 10, 10), adică viață veșnică și
fericire veșnică, după cum tâlcuiesc
Sfinții Părinți ai Bisericii[1].
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, întrucât Hristos are
grijă de mântuirea oamenilor, Se numește
pe Sine Păstor, iar când îi aduce pe oameni la Tatăl, Se numește pe Sine ușă:
„Eu sunt ușa; dacă va intra cineva prin
Mine, se va mântui; și va intra și va ieși
și pășune
va afla” (Ioan 10, 9).
Tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt ușa“, marele teolog român Dumitru Stăniloae
spune: Hristos este „ușa prin care
intră și ies oile înseși. Prin umanitatea Lui intră oile
cuvântătoare la Dumnezeu, aflând o pășune
spirituală. E ușor și folositor a intra prin Hristos la Tatăl,
dar și a ieși cineva din sine spre semeni. Hristos este singura ușă prin care omul iese din închisoarea
egoismului și omenescului închis în
lume“[2].
Sfinții Părinți ai Bisericii care au explicat Evanghelia
după Ioan, în special Sfinții Ioan Gură
de Aur (†407) și Chiril al Alexandriei
(†444), au remarcat că Păstorul cel bun se deosebește atât de furii sau hoții
care intră în staulul oilor pentru a răpi, cât și
de cei ce păstoresc doar pentru plată, arătând că scopul prim și ultim al lucrării pastorale nu trebuie să
fie profitul personal, ci mântuirea credincioșilor,
adică apărarea lor de cei ce răstălmăcesc dreapta credință și sfâșie unitatea Bisericii, precum și conducerea credincioșilor pe calea mântuirii, adică a unirii lor
cu Hristos, prin Sfintele Taine, prin rugăciune și
fapte bune[3].
Vorbind despre marea responsabilitate a păstorilor
Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Este o încercare mare păzirea
Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multă înțelepciune și de un
curaj ca cel despre care vorbește Iisus
Hristos, acela ca să-și dea viața pentru oile sale, ca niciodată să nu le
părăsească, ca să fie tare, ca să stea cu curaj în fața lupului. În aceasta se deosebește
păstorul de mercenar. Acesta se îngrijește
puțin de oile sale, și nu veghează decât pentru propriul său
interes, dar celălalt se uită pe sine însuși
și veghează în mod unic numai la
mântuirea turmei sale“[4].
În lumina celor arătate mai sus, înțelegem că slujirea de păstor de suflete este în primul rând
responsabilitate sfântă pentru mântuirea credincioșilor, încredințați lui spre păstorire și iubire jertfelnică pentru ei.
Iubiţi fii și fiice duhovniceşti,
Dumnezeu, Care a făcut cerul și
pământul, spațiul și timpul, alege locul și vremea nașterii
Fiului Său în lume ca Om: în Betleemul din vremea împăratului Cezar August și a regelui Irod. Dumnezeu-Cuvântul, Care a
spus primei familii umane: „stăpâniți
pământul”, alege ca loc al venirii Sale ca Om printre oameni o familie săracă și neajutorată, Iosif și Maria din Nazaret, aflată în călătorie la Betleem, o familie
fără bogății și fără renume, care nu poate conta pe nimeni și pe nimic altceva decât pe ajutorul lui
Dumnezeu.
Copilul Care înainte de a Se naște nu găsește nici
măcar un colțișor în casa de oaspeți,
la puțin timp după naștere nu mai are loc nici în pământul
neamului Său, ci trebuie să ia calea refugiului în Egipt. Vedem cum, de la
început, viața Pruncului Iisus se
întâlnește cu refuzul și apoi cu refugiul (exilul), pentru ca mai
târziu să sfârșească cu răstignirea,
tocmai pentru că El a venit să aducă iubire și
viață, în lumea în care păcatul aduce
ură și moarte.
Ca păstor, vindecător și
mântuitor de suflete, odată cu începerea misiunii Sale, Hristos-Domnul mergea
din cetate în cetate ca să adune „oile cele risipite”, să le dea hrană
duhovnicească și să le vindece de orice
boală și neputință.
Hristos, Călătorul și
Pelerinul, Care colindă pretutindeni pentru a aduna și a mântui pe oameni, spune: „Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă
nu are unde să–Și plece capul” (Matei
8, 20). Dar cuvintele Sale nu se referă la neputința de a găsi o casă, ci la lucrarea Sa sfântă și misionară permanentă. El colindă lumea,
caută pe cei care trăiesc vremelnic, pentru a le dărui viața veșnică
în Împărăția Preasfintei Treimi.
Călător sau colindător în lume, în timpul vieții Sale pe pământ, Hristos-Domnul ni Se
arată uneori ca un călător tainic chiar și
după moartea și învierea Sa, când
călătorește spre Emaus ca un pelerin
necunoscut, cu Luca și Cleopa, cărora
Se face cunoscut numai după ce L-au invitat să intre în casa lor (cf. Luca 24,
29-31), arătând astfel că Dumnezeu colindă lumea, în mod tainic, vine la noi
sub chipul oricărui om care are nevoie de ajutorul nostru. Hristos ia față de om, ca noi să ne întoarcem permanent fața spre El.
Întrucât taina Nașterii
Domnului Hristos ne descoperă pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca fiind în același timp călător și binevestitor în lume, creștinii
ortodocși români au văzut în
colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume.
Colindătorii închipuie tainic pe îngerii care binevestesc
păstorilor de la Betleem bucuria Nașterii
lui Hristos, dar și pe Însuși Hristos-Domnul, Care ne aduce bucuria
iubirii lui Dumnezeu pentru oameni și așteaptă ca și
noi să răspundem, cu bucurie și iubire,
la chemarea lui Dumnezeu. Acesta este înțelesul
duhovnicesc al colindelor noastre de Crăciun și
al vizitei pastorale a preoților cu
icoana Nașterii Domnului în casele
credincioșilor.
Dreptmăritori creştini,
În societatea contemporană, marcată de secularizare sau
indiferență duhovnicească, este tot mai
necesară o reînnoire a chemării fiecărui creștin,
cleric sau mirean, de a fi, asemenea îngerilor și
păstorilor de la Betleem, vestitori sau apostoli ai iubirii milostive a lui
Hristos în lume.
De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toți să devenim colindători, martori și vestitori ai venirii lui Hristos-Mesia în lume, pentru a
dărui lumii pace și bucurie, mântuire și viață
eternă!
În acest sens, privind cu speranță, dar și
responsabilitate, spre viitor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a
hotărât ca anul 2019 să fie Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor
și primarilor gospodari).
Omagierea satului românesc și
a contribuției sale majore la devenirea
istorică a poporului român este o necesitate și
o demnitate. Totodată, este necesară cunoașterea
situației precare și incerte în care se află astăzi satul
românesc și locuitorii lui, deși este spațiul
în care s-au format multe dintre valorile spirituale, culturale și identitare transmise până la noi.
Situația dramatică a
satului românesc de astăzi este percepută în mod acut și de Biserică, deoarece preoțimea
ortodoxă română din mediul rural simte cum îmbătrânește rapid satul românesc, scade numărul botezurilor și al cununiilor, în timp ce crește numărul deceselor, al înmormântărilor,
iar oamenii devin tot mai săraci și mai
singuri.
Satele românești, cu
biserici și case țărănești,
cu cimitire și morminte străjuite de
cruci, cu ulițe și porți primitoare,
sunt purtătoarele unui limbaj tainic și
vizibil al tradiției, al continuității fizice și
spirituale ale acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se
arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau
indiferența.
Când lăsăm să se desfigureze, să se degradeze și să se pustiască satele noastre, ale moșilor și
strămoșilor noștri, care au avut vocația
să ne crească, să ne ocrotească și să
ne pregătească pentru viață, este
evident că ne aflăm noi înșine în
starea de autodemolare spirituală, indiferent de explicații și motivații de moment.
Este mult de lucru astăzi, atât pentru a ajuta satele
noastre, martorele tăcute ale istoriei bimilenare a poporului român, cât și pentru a reînvia și a cultiva în sufletele noastre dorința de a păstra și a
transmite generațiilor viitoare această
moștenire sfântă, pentru a nu ne prăbuși interior ca popor, fără Istorie și fără Veșnicie.
Hristos-Domnul, Iubitorul de oameni și Mântuitorul sufletelor noastre, să ne dăruiască tuturor
puterea de a înțelege și de a arăta în jurul nostru iubirea Sa
smerită și milostivă față de toți
oamenii, dar mai ales față de copiii
săraci, de bolnavi și bătrâni și să reverse în inimile și în casele tuturor pacea și bucuria Sa cea sfânta pe care a dăruit-o
odinioară îngerilor și pastorilor din
Betleem.
Pastorală Crăciun 2018 | Episcopul Macarie: Iisus Hristos
S-a născut să ne aducă, prin libera noastră voie, în Împărăția Cerurilor
Ca și în anii
precedenți, la cumpăna dintre ani,
adică în noaptea de 31 decembrie 2018 spre 1 ianuarie 2019, și în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul
2018 care a trecut și să-I cerem
ajutorul în toată lucrarea cea bună și
folositoare din Anul Nou în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre și pe toți
românii care se află printre străini, departe de Țară,
ca să păstrăm unitatea de credință și de neam.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2019 și Botezului Domnului, vă adresăm tuturor
doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună
cu salutarea tradițională: „La mulți ani!”.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și
împărtășirea Sfântului Duh să fie cu
voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către
Hristos-Domnul rugător, cu părintești binecuvântări,
† Daniel
Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române
Note:
[1] Vezi Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la
Evanghelia Sântului Ioan, colecția PSB,
nr. 41, traducere, introducere și note
de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 702.
[2] Nota explicativă 1313 a Pr. Prof. Dumitru Stăniloae la
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 704.
[3] Vezi Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia
de la Ioan, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1980, omiliile 29 și 30, pp. 290-305; Sfântul Chiril al
Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, pp. 699-721.
[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia de la
Ioan, p. 296.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu