Relaţiile dintre palate par tot mai tensionate, însă Klaus
Iohannis a declarat că se întrevede o formă incipientă de colaborare între el
şi Viorica Dăncilă. Dacă ar fi un politician abil ar provoca o ruptură între
Liviu Dragnea şi premier.
În acelaşi timp nu doreşte să-l elimine pe Dragnea cu totul
pentru că este un adversar perfect. Adică vulnerabil.
Vulnerabil ar fi şi în cazul în care s-ar adopta legea
amnistiei şi graţierii. Atacurile ar fi şi mai dure la adresa lui. În schimb,
scăpat de condamnare, de dosare, ar putea deveni prim ministru.
Evident, ar putea candida la preşedinţie. Ceea ce poate face
şi dacă nu se adoptă controversata lege a iertării de toate păcatele.
Confruntarea dintre preşedintele Iohannis şi Liviu Dragnea
nu are nimic spectaculos. Nu sunt doi politicieni de categorie super grea. Ar
putea fi integraţi mai degrabă la categoria cocoşi. Ţopăie mult, dar nu dau
lovituri tari. Mai mult se tatonează decât
luptă cu toate forţele. Declaraţiile lor sunt previzibile, obişnuite, nu
ies din tiparele cunoscute. Unul îi spune celuilalt infractor, altul îi
răspunde că este trădător. Un dialog mediocru.
Nu este o confruntare a titanilor, dar decizia lui Iohannis
de a participa la şedinţele de guvern iese din tiparul cunoscut. Trebuia să
facă lucrul acesta demult. Modul în care relaţionează cu guvernul este
neproductiv. Practic este un comportament de campanie electorală. De altfel
Klaus Iohannis şi-a anunţat candidatura pentru al doilea mandat cu un an şi
jumătate înainte de alegeri. Asta înseamnă intrarea în campanie.
O ordonanţă de urgenţă pe amnistie şi graţiere ar şterge cu
buretele tot, şi faptele reale, şi faptele care nu există. Ar fi un moment
zero, într-adevăr, dar ce ar urma? În primul rând proteste. În al doilea rând o
nouă punere la zid a României. Trebuie să fii sau disperat, sau nebun să
recurgi la această soluţie extremă.
Ce scuze ar putea invoca PSD? Protocoalele secrete,
transformarea luptei anti-corupţie într-o armă politică menită să elimine
adversarii. Ar însemna, în opinia PSD şi ALDE, sfârşitul republicii
procurorilor, termen vehiculat încă din primii ani ai regimului Băsescu. Cât
este real şi cât se exagerează? Fiecare individ are propria lui evaluare,
propria lui experienţă personală. Ca fenomen social şi politic este foarte greu
de demonstrat că a existat o „republică a procurorilor”, dar nu se poate
contesta că au avut o putere care adesea a depăşit cadrul normalităţii într-un
stat de drept.
SRI a cunoscut o perioadă de glorie cum rar le este dată
serviciilor secrete să traverseze în timp de pace. Politicienii s-au simţit
decimaţi. Lista celor scoşi din viaţa publică este destul de largă, pentru ca
apoi să fie achitaţi definitiv.
De fapt, acest aspect îl au în vedere liderii PSD şi ALDE.
În ascuns şi PNL, PMP îşi doresc o schimbare de regim juridic. Nu se pot arăta
de acord din motive electorale.
Să-i fie dat lui Klaus Iohannis să salveze „statul de
drept”, aşa cum îl vede acum opoziţia? Prin simpla lui prezenţă la şedinţele de
guvern păzeşte democraţia?
Mai degrabă se va spune că preşedintele vrea să conducă tot.
Din păcate, ceea ce vrea acum să facă trebuia să facă la începutul mandatului,
nu la spartul târgului.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu