Dr. DANA BUZURA-GAGNIUC a obținut titlul de Doctor în Filosofie la Baia Mare (UTCN-CUNBM) anul acesta și este actualmente Manager al Revistei de Cultură
Nord Literar. De curând, doamna Dana Buzura-Gagniuc a fost premiată de Uniunea Scriitorilor - Filiala Cluj pentru cartea „Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată” (Editura Școala Ardeleană 2024).

„Filosofia mi-a rânduit viața și gândurile, mi-a limpezit perspectivele în vremuri atât de tulburi, în care sistemele de valori sunt torsionate și bulversate, iar deruta axiologică face parte din cotidian. După ce am experimentat presa, comunicarea și antropologia, un doctorat în filosofie venea ca un pas firesc pentru parcursul meu profesional. Existența Școlii Doctorale de Filosofie din Baia Mare a fost o șansă pe care am valorificat-o, bazându-mă pe argumentul calității umane și academice a universitarilor care au construit acest edificiu: prof. univ. dr. Petru Dunca, prof. univ. dr. Ion Dur, prof. univ. dr. Teodor Vidam. A fost o integrare firească în splendida familie a „Filosofiei” băimărene, dimpreună cu oameni pe care-i știam de-o viață, precum și cu oameni pe care i-am cunoscut ca doctorand, pe care i-am citit și i-am ascultat. Parcursul meu doctoral a fost un drum cu de toate: de la sentimente contradictorii, la certitudini; de la spaime, la fericire. Fiind ani buni aproape de excepționalii universitari ai Facultății de Filosofie a Centrului Universitar Nord a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, mi s-a desăvârșit convingerea că instituțiile se construiesc cu oameni, cu acei oameni care reușesc să coaguleze în jurul lor idei, preocupări, proiecte, vise și energie. Multă energie.
Filosofia a închis un cerc, a pus o etichetă, a dat o tușă decisivă preocupărilor mele, dar a și deschis atâtea ferestre. Datorită ei, am avut curajul de a colabora cu reviste de prestigiu din țară și din străinătate, de a-mi depăși limitele în cunoaștere și în căutare, în scris, în exprimare, de a cunoaște oameni. Pregătirea mea filosofică a contat mult în deschiderea spre lumea literară în care activez acum. Pe de altă parte, relaționarea excelentă cu corpul academic de la „Filosofia” băimăreană s-a concretizat în parteneriate și proiecte educaționale cu Revista de Cultură „Nord Literar”, instituție care promovează valorile culturale ale acestui spațiu.”
Felicitari, Dana!
RăspundețiȘtergere