luni, 21 iulie 2025

Din puțul gândirii lui...VeDeMe

 


CINE POATE FI NUMIT PROMOTOR CULTURAL SAU ÎN ALT DOMENIU DE ACTIVITATE

Promotori într-un anumit domeniu de activitate, să spunem mai întâi despre aviație, pot fi numiți Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă și mulți ingineri din domeniul aviației, care au inventat și inițiat primii în acest profil mecanisme de funcționare, prin care a revoluționat aviația. Nu mai dau exemple din alte domenii de activitate, însă promotor în orice domeniu te poți numi nu prin faptul că vei aduna pe o scară de bloc sau oriunde în alt loc 15-20 de persoane și îi vei ruga pe fiecare să se laude că ce au făcut la locul lor de muncă sau în altă parte, ce ranguri și funcții au, sau ce distincții au primit.  În acest sens, evident că domnii invitați care au inițiat ceva în premieră într-un anumit profil, se pot numi promotori, dar nu dumneata care doar că i-ai adunat acolo să-i lauzi sau să-i determini pe dânșii să se laude care, cum a petrecut undeva. Prin asta domnule X , că ai adunat pe cineva undeva, cândva pentru ce am spus mai sus, te poți numi cel mult organizator de evenimente, sau prezentator, nici într-un caz promotor cultural sau promotor în alt domeniu. Chiar dacă vei scrie zeci de pagini despre cineva că ce activitate remarcabilă are, și-l vei lăuda într-un anumit ziar sau revistă, prin asta te poți numi publicist sau ziarist, în funcție de amploarea articolelor, însă nici într-un caz promotor în acest domeniu. Promotor se poate numi cel care a introdus în literatură un nou mod de scriere, literar vorbind, un nou curent literar, prin elemente de stil și originalitate. Păi, cum ar veni treaba atunci dacă doar după faptul că X a adunat o ”gașcă”  de persoane într-un anumit loc pentru a le da prilejul celor din gașca respectivă să se laude cu ceva, poate fi numit promotor cultural. Atunci și badea Gheorghe care adună la taifas câțiva vecini de pe uliță, pe lelea Varvara, pe tanti Solomea, pe nea Costică și pe baciul Grigorie, să vorbească fiecare despre pățanii din tinerețe, cum și la ce gagici/gagii au umblat, poate fi numit ”promotor social”. Păi, nu? După capul unora, pe lângă care doar trece talentul pe o cale alternativă, ne putem aștepta la fel și fel de apelative....

Vasile Dan Marchiș

ofițer de presă la Liga Scriitorilor din România  

fondator manager al revistei Sintagme codrene



7 comentarii:

  1. România are nevoie de modele, de oameni valoroşi care să fie cunoscuţi şi să devină repere în dezvoltarea literaturii române. Dumneata, dl. Vasile Dan Marchiș ești exact opusul acestor lucruri! Vrei sa fii mare formator de opinie, dar nici macar un mic promotor cultural nu esti! Pentru asta iti trebuie inteligenta, suport financiar si prieteni saritori! Tu nu ai nimic din toate acestea! Iti urmaresc bla-bla-urile pe facebook si ma ingrozesc cate ineptii poti debita! Domnule Marchis, cand palaria ti-e prea mare, du-te acasa si culca-te! E un sfat prietenesc! Sau ramai la revistele tale on-line! Prestigioase toate unde publici tu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marchis Vasile Dan21 iulie 2025 la 23:59

      Domnule Nita, dacă te supără adevărul, rămâi ca până acum pe linie moartă, deoarece ești în paralel cu ce se întâmplă în lumea literară.

      Ștergere
  2. Vasile Dan Marchis22 iulie 2025 la 02:26

    Auzi lume, cine îmi dă mie sfaturi, un anonim doar cu suflet. Cică "un sfat prietenesc". Măi omule care n-ai atâția ani față de câte reviste, dintre cele mai prestigioase din Romania mi-au publicat mie peste 150 poezii, eseuri, cronici, articole despre evenimente culturale, scriitori și activitatea acestora. Uite domnule cine se bagă a cârcoti aici, ha, ha,ha, un nimeni care n-a publicat o propoziție undeva într-o anumită revistă sau ziar. Ha, ha, ha,ha! Pe cine crezi că determini tu să facă ce vrei? Pe mine nu mă comandă nimeni pe linie literară. Eu dacă sunt colaborator cu cineva , prestez în comun servicii strict prin valoare, sinceritate și perseverență. Atât. Defăimătorii cuprinși de strechea invidiei la care nu le convine adevărul sunt anihilați!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vasile Dan Marchis22 iulie 2025 la 21:45

      Pe mine nu mă interesează filiala Băia Mare a LSR,de aceea într-un an nu am platit cotizație, dar am platit la Cluj și ce am avut din urmă. Cum a spus cineva că la filiala MM a LSR nouă din zece nu au substanță, și care au fost nu vor mai merge, nu vor fi mai mulți de 6-7 la întrunirea lor. Stiu discutii secrete! Așa cum despre Cenaclul MM cum au spus unii că ei sunt scriitori consacrați nu începători să meargă ca unii anonimi. Cine mai merge dintre membrii USR la cenaclul MM, doar rar câte unul doi invitați de doamna Florica Bud.Unde merg așa zise personalități,o fac doar să se bage ei pe ei în seamă și râd pe sub mustață de ceilalți anonimi. Tu nu știi,eu am auzit subtil vorbind pe unii cum îi defăimează pe ceilalți, ei pe ei se invită la diferite întruniri fie în Baia Mare sau prin localitățile din jur, cum ar fi Hideaga sau Seini. Ei se cred așa o " lume selectă" deoarece se invită doar ei pe ei, dar nu vad nu i bagă nimeni pe nouăsprezece din douăzeci în seamă în reviste de prestigiu. Eu în MM nu mai particip la întruniri decât dacă mă cheamă cineva personal la o lansare de carte sau la alte evenimente. În acest județ în 99% din cazuri nu mai merge nimeni pentru evenimentul în sine ci să se bage în seamă pe lângă cineva și dacă este invitat personal. Nouă din zece doar merg pe la așa zise "tabere" și " festivaluri" să întindă mâna după poptiroașe si medalii ieftine ca milogii la pomană după cozonac. Aici sunt doar găști separate, doar să se bage ei pe ei în seamă,prin funcții sau pe lângă X că e inspector sau director undeva. În 99% nu interesează pe nimeni ce se prezintă ci doar merg să se bage în seamă ei pe ei sau pe lângă cineva.(13.03.2023)

      Ștergere
  3. Vasalicuta, te-ai trezit, bre si vorbesti despre lelea Solomea! Mai bine ai grija de Rozi a ta, mai Raba al literaturii maramuresene!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mare veselie mare! Vrăjmașii invidioși cuprinși de strechea invidiei sunt anihilați! Ha, ha, ha, ha!

    RăspundețiȘtergere
  5. MARCHIS VASILE DAN28 iulie 2025 la 01:27

    Mare veselie mare! Vrăjmașii defăimători cuprinși de strechea invidiei și evident cei care cârâie aici indecent la comentarii sunt anihilați, mai ales prin faptul că poetul Vasile Dan Marchiș este publicat a 15 a oară cu poezii în revista de mare prestigiu ”Observatorul”, din Toronto, Canada. Aici se poate vedea asta https://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=26726 . Mare veselie mare, ” uiii măi!!!

    RăspundețiȘtergere