miercuri, 2 iulie 2025

“Toţi se gândesc să schimbe Lumea, dar nimeni nu vrea să se schimbe pe el însuşi”


Se schimbă lumea sub ochii noştri. Iar citatul, culmea, aparţine unui clasic rus, Lev Tolstoi. Bine spus. Ar fi fost interzis acum, poate chiar cădea de la fereastră. Se schimbă, s-o fi schimbând, dar cum? În sens bun? În ritm potrivit? Deocamdată, se schimbă în pas de front, cu drone bâzâind la ureche. Şi cu lătrături de politicieni, din ce în ce mai aerieni, mai desprinşi de realitate. Exemplificăm, evident.

Uite un exemplu bun, pozitiv. În timp ce, în urma ameninţărilor TikTok, noi ne temeam de invazia gay, doar “am ales greşit”, se petrece în vecini, la Budapesta! Suntem ironici şi încă în sens bun: în urma interdicţiei lui Orban pentru Budapest Pride, în fruntea cortegiului de persoane cu alte opţiuni decât noi s-au aşezat 70 de politicieni, eurodeputaţi şi diplomaţi europeni, inclusiv al nostru Ştefănuţă, vicepreşedinte. Cu primarul Budapestei, cu vicepremierul Spaniei. N-a mai fost vorba acolo de LGBT, dar stăm şi ne întrebăm: ar fi fost posibil la noi? Ce politicieni români s-ar fi aşezat, vorba aia, în frunte și cu spatele la poporul acela multicolor? Cam prematur pentru democraţia noastră greu încercată. Cum se mai schimbă Lumea? Ursula von der Leyen opreşte programul şi înţelegerea Green Deal şi-l lasă pentru vremuri mai bune. O insulă exotică se scufundă în Oceania şi o treime din populaţie a cerut cetăţenie australiană. Sub Etiopia este o întâlnire de plăci tectonice triplă, Afar se numeşte, unde, spun oamenii de ştiinţă, se petrece ceva, Terra pulsează, magma rupe şi împinge continentele.

La cealaltă extremă, aflăm că recent lăudata nouă şefă a spionajului britanic MI6 este nepoata unui fost spion nazist! Aflăm şi de la Donald Trump că acel Birthright citizenship, dreptul la cetăţenie dacă te-ai născut acolo, pe care demult vrea să-l anuleze, “se referea la copiii născuţi de sclavi”. Era imposibil să spună ceva mai oribil. A reuşit. A mai spus una memorabilă, cum că iranienii au fost drăguţi şi l-au anunţat că bombardează baza Al Udeid. Cum ar veni, ştia că merg bombe spre altă ţară şi spre propriii soldaţi americani, dar le-a trecut la “pagube colaterale”. Un maxim.

În SUA, se naşte mişcarea MAHA, faţă de care MAGA e parfum – e o mişcare a mamelor care nu vor vaccinuri, antibiotic, lapte pasteurizat etc, mişcare inspirată, atenţie, de Robert F. Kennedy, cel cu vierme la cap şi cu consum îndelungat de heroină. Între timp, cu tupeu neaşteptat, Zelenski cere aliaţilor săi să dea 0,25% din PIB-urile lor industriei lui de apărare, ca şi cum n-am avea fiecare de făcut câte ceva în ţărişoara sa…

Fiul prinţesei moştenitoare a Norvegiei e cercetat pentru asalt sexual, viol şi altele de gen, repetate.

China spune despre NATO că “e o maşină de război ce seamănă conflicte”.

Măsurile lui Trump au scăzut PIB-ul SUA cu 0,5% în primul trimestru al anului. “The big beautiful bill” abia urmează, însuşi Musk ne avertizează că va genera dezastru. Nu în ultimul rând, Rossyia, că doar începusem cu citat din Tolstoi. Nu s-au liniştit şi n-o vor face. Pe TikTok sunt apeluri de înrolare în Armata Rusă, pentru români.

”Unde semnez pentru unirea României cu Rusia? Cumva, cumva trebuie să scăpăm de Nicuşor!” e unul dintre mesaje. Şi în aceeaşi (i)logică, Kremlinul explică creşterea cheltuielilor militare ale Europei şi NATO ca fiind “un demon scăpat din iad”. V-am convins? Între timp, preţul petrolului Brent, de referinţă în lume, a ajuns la 66,75 dolari/baril. A fost şi 81,40 dolari când se bombardau Iran-Israel. Între timp, senatori republicani americani au propus 8 (!!!) bancnote noi ale dolarului, din care cea de 250 dolari cu chipul lui Donald Trump! Şi nu e de râs. Mai ştiţi Golden cardul de cumpărat, cu care devii imigrant de lux, intangibil în SUA? E listă de aşteptare de 70.000 de persoane!

Se schimbă Lumea? Da, o spune Paulo Coelho, “Lumea poate fi schimbată de exemplul tău, nu de opinia ta”. Iar înţeleptul Treebeard, gigant-personaj imaginar din Lord of the Rings o simte: “Lumea se schimbă. O simt în apă. O simt în pământ. O miros în aer”.

 

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu