Tocmai preşedintele Klaus Iohannis a aruncat în aer interesele României

Dacă am trăi într-o ţară normală, în acest moment, preşedintele României Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c).

Totul sub acoperirea art. 96 din Constituţie, care spune:



Această acuzaţie este una dintre cele mai grave şi sîntem pe deplin conştienţi de consecinţele sale. Totuşi, evenimentele din ultimele zile şi declaraţiile recente ale lui Iohannis fac posibilă o astfel de ipoteză.

Iată, de pildă, declaraţia lui Klaus Iohannis din ziua de 12 noiembrie 2018: „De la 1 ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o poziţie extrem de importantă, o poziţie extrem de onorantă, o poziţie extrem de solicitantă mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva”.

Chiar a doua zi, în 13 noiembrie 2018, după prezentarea Raportului MCV şi al Comisiei Europene, premierul Finlandei, Juha Sipilä, a declarat că Finlanda este gata să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în locul României! Că este vorba despre o reacţie în legătură directă cu declaraţia iresponsabilă a preşedintelui României din ziua precedentă o demonstrează nu numai declaraţia premierului finlandez, ci chiar site-ul „G4Media.ro”, cunoscut ca fiind unul de casă pentru Iohannis, care face această legătură: „Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a afirmat luni că România nu este pregătită să preia președinția UE, au pus pe jar guvernul finlandez, care și-a manifestat disponibilitatea de a prelua mai devreme președinția”.
Dacă ne amintim că luna trecută, mai exact în 26 octombrie 2018, comisarul european pe Justiţie, Věra Jourová, îşi exprima aceeaşi îngrijorare că România ar putea întâmpina dificultăţi în exercitatea preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene anul viitor, înţelegem că declaraţia lui Klaus Iohannis nu este întîmplătoare, ci face parte dintr-un plan care este o lovitură puternică dată României!
Aşa se explică şi campania teribilă a „Propagandei” care cere, la unison cu Klaus Iohannis, schimbarea Guvernului Dăncilă, punîndu-se chiar un termen clar: sfîrşitul lunii noiembrie! Dacian Cioloş, vrînd să se bage şi el în tablou, declara zilele trecute şi mai explicit: „Dacă Guvernul Dăncilă nu pică la sfîrşitul lunii noiembrie, ar putea fi prea târziu”! Prea tîrziu pentru ce?, ne întrebam cu toţii şi, iată, acum aflăm că pentru acest plan, despre care ştiau nu numai Věra Jourová sau Juha Sipilä, ci şi Klaus Iohannis, se pune la cale ceva chiar în săptămînile următoare!
Dar de ce să cadă Guvernul Dăncilă musai pînă la sfîrşitul lunii noiembrie? Planul este simplu şi, din păcate, nimeni nu l-a luat în seamă pînă acum, crezîndu-se că asistăm doar la o banală bătălie politică, deşi au existat numeroase semne care-l puteau devoala mult mai devreme.

Primul moment a fost „Mitingul diasporei” din 10 august 2018, care a fost anunţat ca fiind o „revoluţie” cu peste un milion de oameni în stradă, care ar fi trebuit să ocupe cu forţa sediul Guvernului. Episodul cumplit al agresării jandarmeriţei şi intervenţia jandarmilor a împiedicat ducerea la capăt a scenariului chiar din acea zi. Dar, cum s-a văzut, imediat s-a declanşat o furibundă campanie împotriva intervenţiei jandarmilor, ajunsă chiar în Raportul Comisiei Europene tot ca un atac împotriva Guvernului!
A urmat apoi o serie de evenimente care se încadrează în acest scenariu, pe care doar le trecem în revistă: campaniile europarlamentariilor români ai PNL în Parlamentul European, care au uitat că sînt acolo pentru a reprezenta România, nu pentru a vota împotriva intereselor ei, acţiunile mişcării #Rezist, cererile repetate ale Preşedintelui pentru schimbarea Guvernului, deschiderea dosarului lui Tăriceanu pentru a determina ruperea majorităţii parlamentare etc.

Termenul asumat pentru dărîmarea Guvernului, neapărat pînă la sfîrşitul lunii noiembrie, are cîteva explicaţii aparent simple şi se leagă de această nouă ipoteză, conform căreia Finlanda ar putea prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene:

– anul viitor sînt două alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale.

– dacă la momentul preluării preşedinţiei rotative va fi în funcţie Guvernul Dăncilă, nici partidele din opoziţie, nici preşedintele Iohannis nu vor mai putea să scoată #Rezist în stradă, nu vor mai putea depune o moţiune de cenzură şi vor fi obligaţi să-şi tempereze declaraţiile pentru a nu fi făcuţi responsabili de eşecul acestei preşedinţii rotative. Asta spune declaraţia de mai sus a lui Dacian Cioloş!

– în aceste condiţii, fără atacurile furibunde la adresa guvernului PSD-ALDE, atît şansele partidelor din Opoziţie, cît şi ale lui Klaus Iohannis de a cîştiga alegerile vor scădea dramatic.

– dacă însă planul căderii ACUM a Guvernului Dăncilă va reuşi, lucrurile se schimbă radical. Un guvern de tip Cioloş, ar putea să preia atribuţiile preşedinţiei rotative şi, în acest timp, Iohannis, PNL, USR şi #Rezist vor putea să continue atacurile furibunde împotriva PSD şi ALDE, sporindu-şi şansele cîştigării alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale fără să afecteze rolul României din timpul preşedinţiei rotative!

Totul, aşadar, nu mai are legătură cu firească bătălie dintre Putere şi Opoziţie, ci capătă accente dramatice care arată că Iohannis şi ai lui sînt în stare să sacrifice interesele României doar pentru a-şi realiza propriile interese!
În privinţa lui Klaus Iohannis nici n-ar fi ceva nou, căci lucrurile ştiute despre activitatea lui în diferite funcţii arată o anumită consecvenţă în ceea ce priveşte prioritatea propriilor sale interese în faţa intereselor generale ale comunităţii. Iată cum arată un minim rezumat:

– cînd Iohannis era profesor şi Inspector general şcolar, lucrînd, deci, cu copiii, a existat episodul adopţiei unor minori rămaşi fără părinţi, în urma căruia, potrivit propriei sale declaraţii, a primit „mici atenţii” de la nişte străini

– cînd a devenit primar al Sibiului, a luat cu documente falsificate mai multe case, pierdute apoi în instanţă

– tot ca primar al Sibiului, a împroprietărit „Forumul Democrat al Germanilor din România”, pe care-l conducea, cu clădirile ce aparţineau statului român în urma confiscării legale de la organizaţia fascistă „Grupul Etnic German” prin Legea 485/1944.

– cînd a devenit Preşedintele României, în loc să se dedice total misiunii sale, a decis să meargă aproape în fiecare weekend la Sibiu pentru a-şi vedea soţia

– tot ca Preşedinte al României, a promovat-o pe Livia Stanciu, fosta şefă a ÎCCJ, devenită pensionară, la CCR, ca recompensă pentru sprijinul dat în obţinerea mandatului de Preşedinte prin amînarea sentinţei în dosarul deschis de ANI

– tot ca Preşedinte al României, Klaus Iohannis i-a promovat pe procurorii Augustin Lazăr şi Cristian Lazăr (primul ca Procuror general, al doilea ca şef de secţie în Parchetul general), doar pentru că i-au dat NUP în mai multe dosare penale

– tot ca Preşedinte al României, a preferat să-şi însoţească soţia în vizită la Pompei, renunţînd să meargă la deschiderea unei reuniuni a Consiliului European.

În toate aceste cazuri, Klaus Iohannis a pus propriile interese, mai mari sau mai mici, deasupra intereselor generale ale societăţii chiar cu imensul risc de a se trezi inculpat în mai multe dosare penale! Ca atare, ar fi o surpriză pentru cineva dacă şi acum, pentru a mai obţine un mandat de Preşedinte al României, ar proceda la fel?

Spuneam la începutul articolului că, dacă am trăi într-o ţară normală, Klaus Iohannis ar trebui să fie pus imediat sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de „înaltă trădare”, prevăzută de Codul penal, art. 398, coroborat cu art. 394, al. (c).

Iată ce spun aceste articole:

– Codul penal, art. 394, al. (c): „Trădarea. Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin: (c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

– Codul penal, art. 398: „Înalta trădare. Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.
Potrivit „Constituţiei României”, art. 2, al. 1 şi 2, SUVERANITATEA este definită astfel: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Or, dacă „suveranitate” înseamnă să respecţi rezultatul alegerilor libere, pe cale de consecinţă, încercînd să schimbi prin alte mijloace acest rezultat, mai ales cu ajutorul unor puteri străine, fie ele şi din Uniunea Europeană, asta înseamnă să suprimi suveranitatea ţării!

Toate aceste lucruri despre care am scris sînt deosebit de grave şi am avut serioase îndoieli dacă să le public sau nu pentru a nu face exact ceea ce-i acuz pe alţii că fac, adică un atac la adresa României. Sîntem însă în faţa unei situaţii care poate deveni cu adevărat periculoasă chiar pe termen scurt, nu pentru Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau pentru PSD, în ansamblu, ci pentru România şi destinul său.

De prea multă vreme asistăm senini cum aleşii poporului iniţiaţiază şi susţin documente care sancţionează România, deşi ei au fost trimişi în Parlamentul European sau chiar în fruntea statului pentru a susţine interesele României.
Abţinîndu-ne de la alte comentarii, îl cităm pe Mihai Eminescu care, în „Timpul”, îşi încheia un articol din 31 iulie 1880 cu aceste cuvinte de-a dreptul dramatice: „Numai în România înalta trădare e un merit, numai la noi e cu putinţă ca valeţi slugarnici ai străinătăţii să fie miniştri, deputaţi, oameni mari! …” Că aceste cuvinte sînt acum mai actuale decît oricînd, nici nu mai este nevoie să demonstrăm.

Autor: Ion Spanu

Sursa: Cotidianul