Deci îl avem pe Papa
în România. Deci, dintr-o dată, toată lumea dă în brînci de pioșenie.
Deci, dintr-o dată, avem următoarele: Tefeleul de Președinte al nostru, care în
superioritatea sa ariană a dat cu flit Patriarhului la consacrarea Catedralei
Ortodoxe, acuma dintr-o dată a catadicsit să pună piciorul în ea.
Tefeleii de tefelei cărora le puțea pelerinajul de Sf Paraschieva și-i
considerau primitivi și medievali pe
cei care își arătau pioșenia acolo dintr-o dată au descoperit
binefacerile pelerinajului și au numa și numa cuvinte de bine pentru fix același tip de pelerinaj, la fel de medieval și de obscurantist, de la Șimleu Cum-Îi-Zice. Simt deja vibrațiile de extaz mistic ale Oanei Pellea și ale lui Tudor Chirilă în acest sens.
Tefeleii de naziști
fasciști care consideră că oamenii
săraci nu sînt oameni și ar trebui
exterminați încet și cu metodă dintr-o dată s-au uitat în gura
lu’ Papa ca în gura lu’ Patapievici cînd acesta le-a spus că ar trebui să lase
ura la o parte și să se aplece către
cei sărmani și-n suferință.
Oare ce-or fi făcînd naziștii
scîrboși de la Iași care aruncau cu bani în bătrîni? Sînt
sigur că sînt în primul rînd la Papă, acolo unde sînt locurile rezervate pentru
civilii care au servit patria în misiuni deosebite de control social.
Deci să știți că e bine. Avem o țară credincioasă, pioasă, modestă, plină de iubire și compasiune. Ce mai, Grădina Maicii
Domnului. Numa și numa oameni perfecți, tefelei reșapați, îngeri mai ceva ca Liiceanu și ca Pleșu.
Ce dor mi-e de vremurile cînd oamenii erau deschiși la suflet și
recunoșteau că singurele lucruri pe
care le au în cap sînt muia și ura față de semenii lor…
Dar nici o problemă: vin alegerile la loc. Să vezi ce-o să
mai înflorească muia din nou pe meleagurile scumpei noastre patrii, Republica
Nazistă Tefelistă Românica!
Autor: Mirel Palada
Sursa: Mirel Palada Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu