Alegerile s-au sfârșit,
aleșii
nu s-au istețit...
Cum
spuneam și cu altă ocazie (vezi
articolul Cu ce-l ajută europarlamentarii
pe cetățeanul de rând?),
catastrofalele rezultate ale democrației originale și ale tuturor cârmuirilor din cei aproape 30 de ani de
postdecembrism (fesenistă, pesederistă, pesederisto-udemeristă, pesedistă,
pesedisto-liberală, pesedisto-aldistă, țărănisto-liberală, liberalo-pedelistă, tehnocrată) se
vădesc în următoarele:
a)România
este codașa țărilor din Uniunea Europeană la toți indicatorii care ilustrează prosperitatea reală și nivelul general de trai;
b)În
doar trei decenii de dezmăț
postdecembrist, România a pierdut prin expatriere circa cinci milioane de
suflete, adică mai multe pierderi umane (efective, nu doar statistice) decât
totalul înregistrat în cele două războaie mondiale și perioada bolșevică la un loc, fapt care-i plasează pe români cu puțin în urma sirienilor alungați din țara
lor de războiul civil;
c)România,
o țară cu însemnate resurse
ale solului și subsolului, are în
prezent o datorie externă de peste 100 miliarde euro, bani nevalorificați printr-o rezolută și continuă politică investițională, ci pentru totdeauna mătrășiți printr-o
nevrednic-populistă politică a consumului imediat.
Aceasta
fiind esența tridecenală a
postdecembrismului, este firesc să ne întrebăm în ce măsură votul românilor din
26 mai 2019 va contribui la schimbarea politicii dâmbovițene, iar prin aceasta la îmbunătățirea vieții
celor mulți și a imaginii României în lume. Vasăzică, românii din țară și
din străinătate s-au prezentat pe 26 mai la urne (pentru desemnarea
europarlamentarilor și referendumul
pe Justiție) într-un număr așa de mare, încât au ilustrat atât ridicolul sondajelor
preelectorale, cât și uriașele carențe
ale aproximativei democrații de pe
aceste meleaguri.
Concret,
dacă toate sondajele de opinie și
comentariile aflătorilor în treabă îi dădeau pe pesediști drept câștigătorii scrutinului (deputatul „Mitralieră” chiar paria
la tembelizor pe 12 mandate directe și 14-15 după redistribuire), iar ALDE era creditat cu
vreo 10 procente, iată că alegătorii au decis altfel: cu doar 22,5% (taman
jumătate din nemeritatul scor obținut la parlamentarele din 2016), Partidul Social
Democrat este surclasat de partidul Național Liberal cu 3,5 procente și devansează Alianța USR-Plus cu numai 13.000 de voturi, ALDE se situează
sub pragul de 5% și
referendumul este validat cu brio!
Ceea ce
înseamnă, pe de o parte, că românii știu să se mobilizeze atunci când cuțitul le-a ajuns la os, ca să le-o plătească după fapte
aleșilor nedemni și formațiunilor
ticăloșite, iar pe de altă parte
că sprijină eforturile președintelui
Iohannis întru normalizarea situației politico-juridice din țară și
că, prin masiva prezență în
favoarea plebiscitului boicotat de puterea pesedisto-aldistă, ei îi girează
următorul mandat la Cotroceni, astfel făcând de prisos cel puțin al doilea tur la prezidențialele din toamna acestui an. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, rezultatul scrutinului arată
că românii sunt atât de europeni (cu toții, nu numai cei care trăiesc și lucrează în străinătate), încât nu ezită să-i sancționeze în chip democratic pe acei aventurieri dâmbovițeni care intenționează să împingă România în primejdiosul siaj
politico-economic al Kremlinului.
Cât
privește carențele democrației de sorginte iliesciană, consider că ele au fost
permanentizate de toți politrucii
români postdecembriști (Opoziția n-a fost și în continuare nu-i serios interesată ca lucrurile la
noi să meargă bine!) și sfidător
evidențiate prin modul neobrăzat
în care a fost organizat scrutinul în străinătate de către pesedisto-aldiști, în principal de securistul Teodor Meleșcanu, jupâneasa Carmen Dan și ciracii lor din cele două ministere nevrednice: zeci de
mii de români au fost împiedicați
să-și exercite dreptul la vot
din pricina numărului prea mic de secții de votare (români veniți cu încredere de la sute de kilometri, n-au izbutit să
voteze după mai multe ore de stat la coadă!) și a unei birocrații cu nimic mai prejos ca cea din 2014 (prea puține ștampile
de vot, prea multe formalități
pentru înregistrarea alegătorilor), dar mai ales din pricina refuzului
cârmuitorilor de a prelungi printr-o necesară ordonanță de urgență procesul de votare cu o zi, adică exact cum s-a
procedat anul trecut la referendumul pentru familie.
Numai că
anul trecut s-a putut, respectivul referendum fiind organizat și susținut
de pesedisto-aldiști, pe
când anul acesta legea electorală n-a mai îngăduit (sic!) prelungirea
rezonabilă, iar prin aceasta integral democratică, a perioadei de votare în
condiții optime! Păi cum naiba să
îngăduie, când plebiscitul anului 2019 a fost inițiat de președintele Iohannis pentru a mai reteza din ghearele
nelegiuiților cățărați la
putere și când aceștia știau
pre bine că, după tragicele evenimente din 10 august 2018, voturile diaporei
vor merge preponderent spre USL-Plus, PNL și PMP, așa
încât PSD risca să ajungă pe poziția a treia și ALDE la vreo două procente dacă toți diasporenii erau lăsați să voteze?!...
Toate ca
toate, dar eu nu cred în ruptul capului că politrucii dâmbovițeni au devenit mai isteți după scrutinul din 26 mai sau, mă rog, că există vreo șansă de înțelepțire
a acestora în viitorul nu prea
îndepărtat. Eventual mai prudenți și mai înverșunați la nivel
individual și de grup/coterie (cică astea sunt convingerile intime și strategia gășcărească), dovadă că PSD-ul dăncilesc s-a descotorosit la
iuțeală de slugoii întemnițatului Dragnea, că ALDE rămâne la guvernare doar dacă
necușerului Tăriceanu nu i se
ridică imunitatea șparlamentară
(trocul a funcționat ca la carte în
cazul impunerii dubiosului pesedist Marcel Ciolacu la președinția
Camerei Deputaților și, cu sprijinul formațiunii pontauriene, avertizează Opoziția că moțiunea
de cenzură împotriva dănciloaielor și dănciloilor n-are nicio șansă să treacă), respectiv că Partidul Național Liberal, îmbătat de succesul obținut la europarlamentare (în realitate, adevărații câștigători
nu-s liberalii, ci Klaus Iohannis și useriștii),
dorește cu aprindere să pună
mâna pe cârmuire după atâția ani de
opoziție sterilă, pe când useriștii, mult mai atenți la scurta memorie a electoratului după doi ani și jumătate de brambureală pesedisto-aldistă, ba avansează
ideea elegerilor anticipate, ba se declară de acord cu moțiunea de cenzură, însă nu se arată nicicât dispuși să intre într-o guvernare care cu siguranță le va aduce mai multe ponoase decât foloase. Adică ceva
de genul următor: „Punem umărul la dărâmarea ăstora (dacă va fi să fie), dar nu
suntem atât de proști/inabili/neisteți încât să mușcăm din mărul otrăvit al unei guvernări hazardante, chiar
dacă liberalii bat șaua să
priceapă iapa cu marota unirii tuturor opozanților responsabili întru salvarea României de «ciuma roșie»”.
Să ne înțelegem. Prostia politrucianistă nu-i nici apanajul
exclusiv al palavragiilor stângiști cu rang politic, ministerial și/sau parlamentar (gen Viorica Dăncilă, Călin
Popescu-Tăriceanu, Varujan Vosganian, Paul Stănescu, Gabriela Firea, Marian
Oprișan, Codrin Ștefănescu, Cătălin Rădulescu, Eugen Nicolicea, Florin
Iordache, Șerban Nicolae etc.) și nici rezultatul conjunctural al unei dispute ideologice
(precum dușmănia tridecenală
dintre dreapta și stânga eșichierului politic postdecembrist sau actuala divergență strategică dintre peneliști și useriști), ci este la fel de activă și parcă nițel mai jenantă la ipochimenii cu pretenții intelectuale, așa ca pretinsul universitar Gheorghe Falcă, cel care are
serioase probleme cu gramatica și
scrierea în limba română (printre alte nenumărate erori și dezacorduri, postează pe internet „chilometri”), dar
care cu toate astea (posibil „tocmai de asta”) va reprezenta timp de cinci ani
liberalii români în Parlamentul European .
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
2 iunie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu