STOPUL
Pe ger aspru sau pe ploaie
Sau când vântul pomi îndoaie,
Un prieten stă pe stradă,
Trecătorii să îl vadă.
El e stopul care spune
Cui ascultă, reguli bune
Și pe
rând, câte-o culoare
Te-ajută la traversare.
Roșul este-acela care
Zice: ,,Stai, pericol mare!,,
Interzisă-i traversarea
Te anunță clar, culoarea.
Galbenul te
pregătește
Și atenția-ți sporește
Căci șoferul, câteodată,
Are pană la o roată,
Poate-i amorțește mâna
Sau mai știi, nu-i ține
frâna.
Verdele îți spune: ,,Iată,
Treci strada cât e de lată!,,
Căci mașina stă o leacă
Pietonul ca să treacă
Și-i
aruncă o privire
Stopului ca mulțumire.
COPILUL PICTOR
Prin mâna ta, din basm apar
Prințese, zâne, ursuleți,
Feciori de împărat. Răsar
Voinici cu buzdugan, isteți.
Arici, albine, brotăcei
În joc sprințar se
veselesc.
Ce zarvă mare mai fac ei,
Se dau de-a dura, se trântesc…
Și uite
tu, ce ochi frumoși
Au cei ce te iubesc nespus
Și
scapă-o lacrimă, duioși,
Când viața lor e la apus…
Fiindcă tu, un pictor mic,
Atingi cu pensula culori
Și
deodată, din nimic,
Răsar pe fila albă flori.
DE VORBĂ CU PISICUŢELE
-Spuneți voi, dragi pisicuțe,
Când vă spălați pe
lăbuțe?
--Totdeauna ne spălăm
Și numai
apoi mâncăm.
Avem mare grijă, toate,
Ca să fim cât mai curate.
Noi și dinții îngrijim
Să nu ne îmbolnăvim.
--Și copiii dinții-și
spală,
Dimineața când se scoală,
Cu pastă și perie,
Microbii să-i sperie.
Dacă sunt curați e
bine,
Cresc frumos, așa ca
tine.
Pisicuțe și copii
Tare sănătoși vor fi!
CURĂȚENIE ÎN PARC
În pom o ciocănitoare
Ciocănește des și tare:
--Gândăcei drăguți și mici,
Viermișori, sunteți aici?
Tare dor îmi e de voi!...
Am putea s-o credem noi?
Doar ușița au crăpat
Că flămânda i-a-înhățat!
În boscheți și pe
alei,
O mulțime de căței,
Între dânșii, Azorică,
Cu făraș și
măturică,
E pus serios pe treabă
Ca să curețe degrabă
Murdăria-împrăștiată
De căței veniți în
ceată.
Se înclină frunze verzi
Proaspete de prin livezi,
Salutând copiii care
Au sosit cu mic, cu mare,
Curățenie să facă
Lângă locul lor de joacă.
Parcul vor din nou să fie
Plin de flori și
veselie.
Gabriela Genţiana
Groza
P.S.
Domnule Dragoş Gelu, vă doresc o zi minunată!
Trandafirii
din poză sunt din fața casei noastre din Tinca, Bihor, unde locuim, eu și soțul
meu, vara.(Poza cu chipul meu este din anii când eram profesoară de biologie la
C.N. George Coșbuc , Cluj. Mi-am amintit cu emoție clipele de final de clasa a
XII-a azi când am primit vești frumoase de la Colegiu)
Cu
recunoștință pentru publicarea creațiilor mele, numai bine,
Gențiana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu