sâmbătă, pe Chatrier, în turul al treilea la Roland Garros. După ce
pierduse setul al doilea în precedentele două tururi, Simona n-a mai avut nicio
problemă în fața unei adversare pe care
a dominat-o categoric de-a lungul meciurilor directe; aceasta a fost a opta
victorie a Simonei din tot atâtea întâlniri cu jucătoarea din Ucraina.
Așadar, nici de data
asta, Simona n-a fost incomodată cu nimic din jocul ucrainencei. A pedepsit
serviciul doi slab al acesteia (un singur punct a reușit adversara în tot meciul), s-a folosit de întregul teren
pentru a o deplasa și și-a impus cu ușurință jocul, din nou. A făcut ce trebuie, date
fiind condițiile, pentru a obține o victorie concludentă, care o duce în
săptămâna a doua la Paris. Cu o singură excepție
(2016), ori de câte ori a depășit acest
prag la Roland Garros, s-a mai oprit doar în finală.
Pentru revenirea în sferturile de finală, Simona va juca cu
învingătoarea meciului Monica Puig – Iga Swiatek. Cu niciuna dintre ele Simona
nu s-a mai întâlnit niciodată până acum, însă ce ar fi de subliniat: Monica
Puig are mai multă experiență, are un
tenis care poate răni și e pe un trend
ascendent odată cu venirea sezonului de zgură, în timp ce Swiatek are doar 18
ani, n-are așteptări mari, dar are un
tenis mai spectaculos, cu mai multe dimensiuni si fără vulnerabilități evidente.
Hai Simona! Te aşteaptă un trofeu mult râvnit în tenisul
feminin actual! Şi mulţi bani! Gloria o ai deja!
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu