miercuri, 13 noiembrie 2019

Ambasada Republicii Cehe la București - mulțumiri oficiale transmise Salvamont Maramureș pentru salvarea turistului ceh


În data de 27 octombrie 2019, salvatorii montani maramureșeni au fost angrenați într-o intervenție extrem de dificilă. Un motociclist de origine cehă, aflat pe un traseu off-road, a căzut într-o prăpastie de aproximativ 60 metri, suferind traumatisme multiple la nivel cranian și toracic. La fața locului au fost trimise echipajele de prim ajutor ale Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, dar și un elicopter SMURD, rănitul fiind localizat cu ajutorul coordonatelor GPS transmise de operatorii STS.
În urma intervenției încheiate cu succes, șeful Secției Consulare a Ambasadei Republicii Cehe în România, Ivo Teichman, a adresat o scrisoare de mulțumire managerului-interimar al Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga, dar și întregii echipe implicate în acest caz. Acesta a mulțumit, în numele Ambasadei Republicii Cehe la București, dar și în numele cetățeanului ceh salvat, Jaroslav Strakoš, pentru înaltul grad de profesionalism de care au dat dovadă salvatorii, urându-le mult succes în întreaga activitate desfășurată.
Managerul-interimar al Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga, a arătat că astfel de inițiative nu fac decât să reconfirme dedicarea și profesionalismul de care salvatorii montani dau dovadă în orice misiune de salvare. „Adevăratele reușite pentru echipa noastră se măsoară în posibilitatea de a ne întoarce la bază în urma intervențiilor, știind că încă o viață a fost salvată. Gestul Ambasadei Republicii Cehe la București validează standardele înalte care caracterizează activitatea Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, dar și faptul că pregătirea constantă a salvatorilor montani, alături de profesionalismul și dedicarea cu care abordează fiecare misiune, reprezintă garanția succesului.”

                                                                                 CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu