miercuri, 6 noiembrie 2019

Filiala Ligii Scriitorilor Români Constanța-Dobrogea este recompensată la 10 ani de activitate


Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate, Filiala Ligii Scriitorilor Români Constanța-Dobrogea este recompensată cu Diplome și medalia Virtutea Literară.

 În luna noiembrie, anul acesta, se împlinesc 10 ani de la înființarea Filialei Ligii Scriitorilor Români, În această perioadă membrii acestei filiale au organizat multiple activități în slujba culturii, Limbii și Literaturii Române.

Având ca președinte pe scriitorul Alexandru Birou, alături fiind talentata scriitoare Vasilica Mitrea, această filială, împreună cu toți membri, au lansat cărți, au organizat excursii tematice, recitaluri de poezie și spectacole de muzică și poezie.

Cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de la înființare, Filiala Dobrogea-Constanța va organiza o amplă manifestare culturală, în cadrul căreia Conducerea Ligii Scriitorilor Români va înmâna Medalia VIRTUTEA LITERARĂ domnului Alexandru Birou, președintele filialei, doamnei Vasilica Mitrea i se va înmâna DIPLOMA VIRTUTEA LITERARĂ, iar  revistei DOBROGEA CULTURALĂ și colectivului de redacție vor  primi  DIPLOMA DE EXCELENȚĂ.

                        Dorim tuturor membrilor Filialei Constanța-Dobrogea, sănătate, inspirație și spor în activitatea acestora în slujba culturii române.

                                                                             
                                      Președinte național al Ligii Scriitorilor,
                                                      Al.Florin ŢENE
                                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu