Potrivit Bibliei Sfântul Mihail are cheile Raiului și putere asupra Diavolului, în timp de
Sfântul Gavril este cel care a fost trimis de Dumnezeu să îi dea de veste
Fecioarei Maria cu privire la taina întrupării Domnului.
Sfinții Mihail și Gavril sunt doi dintre cei șapte Arhangheli care potrivit rabinilor din
vechime au fost mereu legați de cele șapte planete cunoscute: Soarele, Luna,
Marte, Mercur, Jupiter, Venus și
Saturn. De asemenea, Sfinţii Părinţi au gândit și
învățat întotdeauna că Dumnezeu
guvernează Universul cu ajutorul Oștilor
Cerești. Sfântul Arhanghel Mihail este
reprezentat în iconografie purtând haine de ostaș
și având o sabie de foc în mână semn al
biruinței sale asupra Necuratului.
Sfântul Arhanghel Gavril este zugrăvit în icoane având un crin în mână și poartă veșminte
sacerdotale semn că este mesagerul mântuirii umanității.
Potrivit Tradiției
Mihail a strigat în momentul căderii unor îngeri următoarele cuvinte: ”Să stăm
bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”, restabilind astfel ordinea. Acest
lucru ne spune că Sfântul Mihail va participa la Judecata de Apoi, iar morții vor învia la glasul trâmbiței sale. Sfântul Arhanghel Gavriil este
purtătorul veștii milei dumnezeiești față
de oameni.
În această zi de
sărbătoare, este bine să spui aceste rugăciuni:
„Dumnezeule Atotputernic, trimite-Ți
Arhanghelul Tău, Mihail, spre ajutorul robului Tău (se rostește numele). Să-l scoată din mâna vrăjmașilor văzuți
și nevăzuți. O, mare Arhanghel Mihail revarsă mir bun
asupra robului lui Dumnezeu (se rostește
numele). Arhanghele Mihail, tu ești
căpetenia cetelor îngerești.
Ești voievod al puterilor cerești, al heruvimilor, al serafimilor și al tuturor îngerilor. Fii mie păzitor,
ajutător la nevoie, în singurătate, la drum și
pretutindeni. Izbăvește-mă,
mare Arhanghel, de toate înșelăciunile
viclene ale diavolului. Și
auzi-mă pe mine, păcătosul (se rostește
numele celui care se roagă). Mă rog ție
și chem numele tău cel sfânt.
Grăbește-te spre ajutorul meu și auzi rugăciunea mea! AMIN!”,
„Sfânt Arhanghel Gabriel, Înger al Încarnării, deschide-ne urechile
spre avertismentele blânde și
chemările calde ale Domnului! Te conjurăm să fii mereu înaintea noastră, ca să
înțelegem mai bine Cuvântul lui
Dumnezeu, ca să Îl servim mai bine și
să ne supunem mai bine Voinței
Lui și ca să îndeplinim mai bine
ceea ce El așteaptă de la noi. Ajută-ne să
rămânem trezi pentru ca atunci când Domnul va veni să nu ne găsească adormiți! Amin!”,
Rugăciune către Sfinții
Mihail și Gavril pentru iertarea păcatelor:
„Sub aripile rugăciunilor voastre ne ocrotiți
pe noi, cei ce alergăm la mijlocirea voastră și
îndreptați pașii gândurilor noastre pe căile înțelepciunii, ca împreună cu voi să aducem
Treimii Celei de viață
Făcătoare cântarea cea întreit sfântă ca pe o jertfă a nimicimei noastre.
Mijlociți pentru noi adăpare din
izvoarele pocăinței și din râurile gândurilor smerite, ca trecând
fără tulburare marea acestei vieți
să aducem Ziditorului lăudă, iar vouă mulțumirea
cuvenită: Slavă Ție,
Stăpâne Preasfinte, Cel Ce ne trimiți
nouă ocrotitori pe îngerii Tăi, ca să stârpească neghinele patimilor și să sădească în inimile noastre florile
gândurilor luminate! Amin”.
C.L.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu