EMIL I. BOZGA – Poezii

Ochii tăi …

Din ochii tăi curg lacrimi,
Curate ca, cristalul
Şi frumuseţea-ţi este,
Un colţ de rai divin,
Mă uit și mă închin,
Îmi trece şi durerea,
Îmi trece şi amaru ...

Mi-e cel mai dor de tine,
Atunci când te privesc,
Nu pot să schimb privirea.
S-o pun în altă parte,
Mă simt atât de singur.
Crezându-te departe ...

Nu vreau să-mpart nici clipa,
Nici veacul ce m-aşteaptă,
Cu altă-nchipuire,
Nici proastă, nici deşteaptă,
Rămâi, rămâi doar tu
Şi-aşa va fi mereu,
Un zâmbet după ploaie,
Un vis, un curcubeu ...

Nostalgii …

Nostalgic început de toamnă,
Acelaşi anotimp nătâng,
Aceleaşi vise, aceiaşi doamnă,
Cu-aceleaşi lucruri mă frămînt ...

Nimic nu-mi scuză nostalgia,
Nici frunzele care plutesc
Şi ele se îndrăgostesc,
Trăind din plin melancolia ...

Trăiesc acelaşi vis de toamnă
Şi nu aş vrea să mă despart,
De-acelaşi gând, de-aceiaşi doamnă,
De tot ce-mi este mie drag ...

Rugăminte …

Doamne, apără-mi destinul
Şi nu mă lăsa să pier,
C-am gustat destul veninul,
Celor răi şi fără fler ...

Doamne, apără-mi viaţa,
Pe care-o trăiesc cu silă
Şi fereşte-mă de greaţa,
Celor cruzi şi fără milă ...

Doamne, nu lăsa puterea,
Celor plini de tot ce vor
Şi adu-Le mângâierea,
Celor fără de-ajutor ...

Doamne, cât de mare fală,
Celor ce nu ştiu necazul,
Să-aibă parte de tihneală,
Dar, arată-Le obrazul ...

Unde crezi că se vor duce,
Toţi acei fără prihană,
Tot la tine lângă cruce,
Vor veni să ceară hrană ...

Căci cu sacii plin de aur,
De arginţi şi bunăstare,
Nu vor păcăli pe Domnul,
Ca să-şi cumpere iertare ...

Nici cu zâmbete de ceară,
Dar cu suflet de mişei,
Nu vor îndupleca cerul,
Să-i fie milă de ei ...