Medicul
chirurg Dan Grigorescu- foto, șeful Secției de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă
de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, îi cere demisia
președintelui Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, "la 10 zile de la
comunicatul (acum dovedit ca fiind într-adevăr) nerușinat, conceput și semnat
personal de cel care ocupă funcția de președinte al Colegiului Medicilor, cu
privire la situația dramatică de la Spitalul Floreasca".
Medicul
brașovean Dan Grigorescu este unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi
plasticieni din România și a reușit să amenajeze, în secția pe care o conduce
la Spitalul Județean din Brașov, prima unitate funcțională pentru arși
înființată în țară după incendiul din clubul Colectiv, cu un sector pentru mari
arși care are două paturi perfect izolate, fiecare în câte un salon dedicat.
Dotările din acest sector au fost cumpărate din sponsorizări obținute de medic.
Dan
Grigorescu amintește că Gheorghe Borcean declara în acel comunicat "la
modul acuzator, implicându-i la modul imoral (adică fără să își fi dat acordul)
pe toți membrii Colegiului, printre care mă număr și eu: <... asistăm zilele
acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa
unuia dintre colegii noştri (dr. Beuran-nota mea) cu un renume profesional,
care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu
relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări>, da,
adevărate".
"Acum,
după atâtea informații apărute în spațiul public care au conturat (chiar dacă
imperfect) existența unei asocieri greu de imaginat de erori și acțiuni
neconforme cu proceduri universal valabile, l-a mai auzit cineva pe domnul în
cauză să mai zică ceva? L-a mai văzut cineva în spațiul public să lase coada
jos, spășit, asemenea unui cățelandru schelălăind după ce primește un șut în
bot de la cel pe care a încercat să-l muște, deși nu avea niciun motiv?",
se întreabă Dan Grigorescu.
El
subliniază că marea problemă a lui Gheorghe Borcean "nu e dacă a avut sau
nu dreptate (deși cam toate argumentele îi stau împotrivă), ci că s-a
ante-pronunțat în lipsa oricăror informații oficiale, bazându-se pe simpatia și
încrederea personală față de un coleg acuzat de toate cele".
Medicu l
brașovean se întreabă și dacă "E normal ca o instituție colegială (și,
implicit, toți membrii ei!) să fie implicată într-o situație controversată,
doar pentru ca președintele ei să-și sprijine oficial un prieten? Nu e!
Indiferent cât de nedrepte ar fi niște acuzații, el (Borcean) putea să îl
mângâie pe creștet cât de mult dorea pe colegul simpatizat, însă doar în mediu
privat. Instituțional, în schimb, Borcean trebuia să se comporte nu doar
echidistant, ci (chiar mai mult!) distant în raport cu o situație care, vrând-nevrând,
ajungea să fie analizată/judecată și de către Colegiul Medicilor. Păi cum să
mai aibă și cea mai mică urmă de credibilitate concluziile rezultate dintr-o
astfel de anchetă, mai ales dacă, pozitive fiind față de cel acuzat, ar
confirma poziția exprimată "a priori" de către șeful Colegiului?
Iată, așadar, că reacția explozivă a domnului Borcean (explicabilă fie
individual doar din iubire ne/condiționată față de un coleg, fie medical în
contextul unei anumite vârste vasculare), îi aduce prejudicii chiar celui
căruia ar fi trebuit să-i folosească!"
"Care
este argumentul și motivul pentru care actualul președinte al Colegiului
Medicilor nu mai poate îndeplini această funcție, laolaltă cu
responsabilitățile aferente? Simplu: nu doar că s-a compromis ca persoană, ci
mai grav chiar, s-a compromis ca președinte, prin simplul fapt că și-a distrus
prezumția de imparțialitate în orice speță actuală sau viitoare", adaugă
Dan Grigorescu.
Concluzia
medicului brașovean este că "Demisia acestui președinte, pe cât de inert
în raport cu restul breslei medicale de-a lungul timpului (indiferent cât de
multe acuzații au "încasat" alți colegi medici membri ai Colegiului
sau câte cereri de ajutor i-au fost adresate - vezi demersul colegei Livia
Davidescu), pe atât de plin de solicitudine în raport doar cu cei impregnați de
parfumul puterii politice sau academice, e mai mult decât necesară. E
obligatorie! Și la fel de oportună precum ar reprezenta-o excizia unui țesut
necrozat pentru restul organismului, pentru a fi ferit de pericolul mortal al
unei septicemii. Care în cazul Colegiului Medicilor ar ucide însăși moralitatea
care îi dă definiția modului de a exista!"
Șeful
Secției de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Județean
de Urgență din Brașov mai spune că "îi interzice" lui Gheorghe
Borcean să îl mai reprezinte, în cazul în care acesta nu va demisiona.
HotNews.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu