Sorina Pintea poate sau nu să fie vinovată, dar
culpa ei va fi stabilită fără nici o îndoială de către un judecător. De fapt nu
acest lucru este subiectul materialului de față, ci modul în care a fost pus la
cale și realizat flagrantul în urma căruia a fost reținut fostul ministru al
sănătății.
Legat de Sorina Pintea, de activitatea sa în
calitate de ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă, sănătatea publică din
județul Bistrița-Năsăud, respectiv Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a
avut numai de câștigat. La ora actuală, SJU BN, și datorită ministrului
Sănătăți Sorina Pintea, a devenit unul dintre cele mai moderne unități
spitalicești de acest nivel din România.
Sigur, una e una și alta e alta, dar activitatea DNA
de-a lungul timpului, numărul mare de achitări pe bandă rulantă încasate, fără
să vrei te fac sceptic și te obligă să sufli și în iaurt când afli ce lovituri
”mortale”aplică această structură de parchet, corupției din România. Cu atât
mai mult cu cât au început să transpire în spațiul public informații legate de
flagrantul căreia i-a căzut victimă Sorina Pintea, care de fapt nu pare un
flagrant care să respecte cele mai elementare norme juridice în materie, ci mai
mult ca o provocare ordinară de cea mai joasă speță.
Având în vedere ofensiva nimicitoare dezlănțuită de
CoVID – 19, subiectul Sorina Pintea a
dispărut deocamdată din spațiul public. Între timp a fost pusă în libertate de
CA București și este cercetată sub control judiciar, fiind internată într-o
unitate spitalicească din București.
Jocul
de-a flagrantul. Cazul “Caltaboșul”
Legat de acest subiect, dacă a fost sau nu a fost
flagrant în cazul Sorinei Pintea, am consultat mai mulți experți, atât din
serviciile secrete, respectiv ”doi și un sfert”, dar și polițiști judiciariști
de la ”crimă organizată”, evident lăsați la vatră, care au mâncat pe pâinie
realizarea de ”flagranturi” în lupta cu grupuri mafiote organizate,
specializate pe trafic de droguri și infracțiuni informatice în mod deosebit.
Concluzia este una clară: în cazul Sorinei Pintea nu
a fost un flagrant în accepțiunea juridică a termenului, ci o înscenare, o
provocare, realizată prost și neprofesionist.
”Sceneta” pusă în scenă la Spitalul Județean de
Urgență Baia Mare de către DNA Central seamănă cu cazul ”CALTABOȘUL”, în care
au fost victime Decebal Traian Remeș și Ioan Avram Mureșan, foști miniștri,
când au fost filmați într-o locație din București, în apropierea sediului
guvernului, chipurile un ”flagrant” care nu a avut loc niciodată, difuzat pe
postul național de televiziune. În plină epocă glorioasă a celebrului ”binom”,
SRI-DNA, în ciuda tuturor evidențelor, cei doi au fost condamnați și aruncați
după gratii.
Cazul
Rebeleanu
Un alt caz, mai aproape de noi, tot marca
înregistrată ”SRI-DNA”, a avut loc în Bistrița și l-a avut ”quest star” pe
medicul legist Codrin Rebeleanu, pe când acesta era șeful Serviciului de
Medicină Legală din Bistrița-Năsăud. Suspectat că ar lua șpagă, i s-a organizat
un flagrant în propriul birou. În acest sens procurorii au făcut rost de un ”voluntar”
care să se ducă în biroul lui Rebeleanu și să-l ”șpăguiască”, sub pretextul că
ar avea nevoie de un certificat medico-legal.
”Cablat”ca o antenă din sistemul de telefonie
mobilă, ”sifonul” DNA s-a prezentat în biroul lui Rebeleanu cu o sută de euro
marcați, sau ceva de genul acesta, iar prin preajmă stăteau pitiți procurorul
DNA și ofițerii de poliție judiciare gata să-l înhațe pe corupt. În timp ce
doctorul completa documentul, ca să nu se plictisească i-a dat ”sifonului” DNA
o carte de specialitate, color, cu cadavre în diferite ipostaze. Acesta a
luat-o și a introdus între file suta de euro primită de la DNA și a lăsat-o pe
birou, după care val-vârtej a ieșit din birou. Cu aceeași viteză au intrat cei
de la DNA, care au constatat așa-zisul flagrant, care de fapt nu s-a consumat
din punct de vedere juridic. Tehnica audio nu a înregistrat nimic ca să poată
fi folosit ca acuzație împotriva lui Rebeleanu, iar acesta, mai mult, nici nu a
atins măcar banii marcați.
Cu toate acestea, Codrin Rebeleanu a fost reținut și
trimis în judecată. După mai mulți ani însă, a fost declarat nevinovat și
achitat.
Flagrantul
Pintea tras la indigo cu Rebeleanu
”Flagrantul” organizat Sorinei Pintea seamănă
aproape lei cu cel al doctorului Rebeleanu.
Din punct de vedere juridic, ”flagrantul delict”
este un termen ce se referă la o infracțiune descoperită în momentul săvârșirii
ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. Termenul provine din latină
”flagranti”, ceva izbitor, evident, care sare în ochi, infracțiune, delict
descoperit în momentul savârșirii, care a avut loc în prezența unui martor
ocular, sau comis sub ochii celui care constată, fiind incontestabil, imposibil
a fi negat din cauza evidenței sale. Norma juridică a termenului provine din
anii 529-534 și apare formulat în Codex Iustinianus (Corpus Juris Civilis) care
a fost întocmit în timpul lui Iustinian I (cel Mare).
În România termenul uzitat este de obicei
prescurtat, flagrant și este folosit prima dată în Codul penal de la 1865,
cunoscut drept „Codul Cuza”. A fost preluat în Codul penal de la 1937 – Codul
penal Carol al II-lea – precum și în Codul penal și Codul de procedură penală
de la 1969, care au fost în vigoare până în 2014.
În prezent, în legislația penală actuală din
România, Noul Cod penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, noțiunea de
„delict” a fost înlocuită cu aceea de „infracțiune”, în locul expresiei
„flagrant delict” se folosește termenul de „infracțiune flagrantă”.
Urmărirea și judecarea unor astfel de infracțiuni se
face după o procedură specială, conform art. 465—479 C.p.p.
Potrivit experților consultați, așa-zisa
”infracțiunea flagrantă” prin care a fost arestată preventiv Sorina Pintea, a
fost una care a dat chix și paradoxal a fost oprită și blocată chiar de
anchetatori, culmea prin încălcarea gravă a legii de către procurorul DNA, cel
care a pus la cale flagrantul.
La fel ca și în cazul Rebeleanu, procurorii s-au
grabit, flagrantul nu s-a consumat, ”corupții” nu au pus mâna pe bani. Banii,
în ambele situații au fost marcați cu o substanță specială care ajungea pe
mânile ”corupților” dacă aceștia puneau mâna pe ei. Dar nu s-a întâmplat așa,
procurorii din motive numai de ei știute, au ”virusat”, premeditat sau nu
cazurile. Iar acest lucru se va observa lesne atunci când speța va fi judecată
pe fond.
Din cele prezentate în spațiul public, Sorina Pintea
nu pare vinovată. Punga de cadouri de mărțișor nu a fost dată de ”sifonul” DNA,
personal, în mâna Sorinei Pintea, ci aruncată la propriu în anticamera
acesteia, acesta afirmând textual că este un cadou de 1 martie.
Un alt aspect pe care l-am mai amintit și care este
esențial în situația unei ”infracțiuni flagrante” pentru ca să devină o probă
”beton” în instanță, este finalizarea acesteia.
În biroul Sorinei Pintea de la SJU Baia Mare, DNA a
descins cu mare tam-tam, dar nu a lăsat să se desfășoarea ”infracțiunea
flagrantă” în totalitate, în ideea ca fostul ministru să pună mâna pe pungă, ce
să mai vorbim de bani și să constate comportamentul acesteia. Adică, Sorina
Pintea putea să pună mâna pe bani, să și-i insușească sau, de ce nu, să anunțe
Poliția sau Parchetul și să denunțe darea de mită, demonstrându-și astfel
nevinovăția.
Singurul argument logic pentru a explica
comportamentul inexplicabil al procurorului DNA, de a nu aștepta finalizarea
”infracțiunii flagrante”, a fost probabil temerea acestuia ca Sorina Pintea să
nu accepte provocarea.
Din cele apărute în spațiul public, comportarea
procurorului de caz de la DNA, cel care a organizat și condus ”înscenarea” de
la SJU Baia-Mare, a fost una ”flagrant” ilegală, lucru care demonstrează fără
nici un echivoc că suntem în fața unei înscenări judiciare, prin falsificarea
unei ”infracțiuni flagrante”.
Sifonul,
bâlbâit și grăbit
Este evident faptul că ”sifonul” DNA a avut un
comportament lipsit de logică. El fiind ”cablat”, în mod normal trebuia să aibe
răbdare ca Sorina Pintea să terminte discuția pe care o avea cu o altă persoană
în birou și apoi să intre în incinta respectivă, să-i dea punga cu bani, să-i
spună în mod explicit despre ce este vorba, pentru ca ”infracțiunea flagrantă”
să se producă și să fie constatată legal. Contrar tuturor regulilor unei
asemenea operațiuni, ”sifonul” a făcut un gest evaziv, care poate fi
interpretat în orice fel, a lăsat punga conținând cadoul de 1 martie și a
dispărut în viteză. O altă situație care ridică semne de întrebare este legată
de faptul că aparatura de înregistrare ”cablată” pe ”sifon” nu înregistrează
nimic, ceva ”neinteligibil”, cum spun cei de la DNA. Anumite exclamații ale
Sorinei Pintea, de genul ”super, bine, bine”, nu au nici un fel de relevanță
penală. De asemenea nici monitorizarea comunicărilor Sorinei Pintea, telefoane,
internet, nu produc nici un fel de dovadă în sprijinul acuzării acesteia. Din
contră, o disculpă.
Autor:
Doru Costin
Sursa:
Gazeta de Bistriţa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu