Este neadevărat că trăim în mijlocul unei isterii generale. Și că, din motive încă greu de descifrat, autoritățile de la nivel național și internațional, induc intenționat o stare de panică în rândul populației. Și la fel de neadevărat, dar și periculos este că ar trebui să nu ne conformăm unor reguli pe care unii dintre concetățeni le socotesc absurde.
Tot o miniciună, încă și mai sfruntată, ne aruncă în cealaltă extremă. Cum că vine sfârșitul lumii. Sau, mă rog, un fel de sfârșit. După care pământul, scuturat de toate relele, se va însănătoși, privighetorile ne vor cânta sub pat iar porcii mistreți vor zburda pe străzi. La fel de mincinoase sunt și teoriile conspirației. Din nou, la modă. E mâna chinezilor. Sau e mâna americanilor. Sau e mâna corporatiștilor. Sau e mâna ecologiștilor. Slavă Domnului că, pentru prima dată în istorie, atunci când are loc o epidemie severă sau o pandemie, vina nu le mai este atribuită nici evreilor, nici țiganilor și nici vrăjitoarelor. Dar atunci, între atâtea scenarii abracadabrante, noi ce alegem totuși? Dacă nu e sfârșitul istoriei, în orice caz va fi o schimbare. În ce sens?
Pentru a reuși un răspuns cât de cât corect la această întrebare, pe care și-o pun miliarde de oameni, este necesar să respirăm adânc, să ne temperăm bătăile inimii, să deschidem ochii și să ne uităm puțin în istorie. Pentru că avem ce învăța. În 1403, a fost instituită prima carantină din istorie la Veneția și, la scurt timp, au fost carantinate numeroase porturi meditareneene, primele fiind Marsilia și Genova. Se declanșase epidemia de ciumă. Soluția practicată în cele din urmă cu succes în toate statele afectate a fost restricționarea severă a circulației, în acea vreme preponderent pe mare, identificarea celor infectați și izolarea rapidă a acestora. Cei izolați urmau să moară, după care spațiile respective erau dezinfectate. Carantina era de 40 de zile. De aici și numele franțuzesc. Cei care după 40 de zile erau sănăoși, se puteau deplasa liberi. Corupția era în floare. Numeroase persoane s-au îmbogățit rapid pe seama epidemiilor. În special cei care administrau sistemele de carantină. Dar și cei care triau corăbiile, echipajele și încărcătura acestora. Așadar, nimic nou sub soare la o distanță de 617 ani.
Planeta în general și România în particular vor traversa, fără să-și dea obștescul sfârșit, această perioadă grea, în care se confruntă cu un adversar, pentru care nu s-a descoperit până în această clipă un antidot. Inevitabil, vor exista pierderi. Probabil uriașe. În plan uman. Dar poate și mai mari, inclusiv în ceea ce privește sacrificarea de vieți, în plan economic. Cu toate pierderile, indiferent cât vor fi de mari, vom rezista. Și, la fel cum s-a întâmplat după fiecare cutremur de orice fel, lumea se va schimba întrucâtva. Să stăm deci calmi și precauți și să devenim ceva mai atenți la ceea ce se întâmplă în România.
Capul statului doarme în picioare. Ați văzut? A intrat în semi-mut în dezbaterea cu ceilați lideri europeni și s-a întors și mut și surd. Nu a suflat o vorbă despre faptul că UE s-a împotmolit la mal din vila protectorilor săi, Germania și Olanda. În schimb, a tăiat o panglică. Anunțând-se că s-a deschis într-un termen record un mare spital de campanie al Armatei. În realitate, Armata, care are posibilitatea de a înființa într-un termen record nu unul, ci 12 spitale de campanie, a ales să recurgă cu sprijinul guvernanților, la un truc. La o scamatorie. Sper că nu și la o escrocherie. Practic Armata a rechiziționat Institutul de Geriatrie „Ana Aslan” din nordul Capitalei, cu toate clădirile aferente și cu terenurile sale în parte împădurite, în suprafață de peste 30 de hectare. Au fost dați afară bătrânii, au fost trimiși la plimbare într-un concediu forțat toți medicii și întregul personal și în spațiile institutului, cele mai multe recent renovate cu cheltuiei considerabile și dotate cu aparatură de ultimă generație, s-a instalat Armata. Cele mai multe dintre dotările de la Ana Aslan repet, extrem de scumpe și de moderne nu sunt de niciun folos în combaterea epidemiei de coronavirus. Sunt tare curios dacă Armata Română va mai pleca vreodată de acolo. Și mai am o curiozitate. De ce a fost necesar acest desant într-una dintre zonele cele mai scumpe sub aspect imobiliar de nordul Capitalei? De ce Armata nu deschide spitale de campanie în numeroasele poligoane și cazărmi în prezent dezafectate? Și care beneficiază de infrastructura necesară? De ce președintele României nu taie acolo panglici?
Și mai avem un Guvern. Care ne-a anunțat că ia măsuri. Măsuri în beneficiul societăților comerciale. Le-a luat doar formal. Analiza punct cu punct a acestor măsuri menite, vezi Doamne, să salveze societățile românești de la o cădere liberă în urma diminuării la maximum a activităților, sunt, după cum se exprima regretatul Dem Rădulescu, „Vacs albina, crema puca”. Cât îi privește pe cetățenii salvați de sabia lui Damocles a concedierilor în masă și a neplății creditelor la bănci, măsurile adoptate de Guvernul Orban se dovedesc a fi o glumă proastă. Măsurile funcționează în sens contrar. Pentru protejarea băncilor. Factura crizei, conform politicii acestui Guvern, care ba ne conduce prin asumări de răspundere, ba ne conduce prin ordonanțe de urgență și, mai nou, prin ordonanțe militare, urmează să o plătească în cele din urmă exclusiv cetățenii.
Închei cu o considerație legată de evoluția pandemiei în România. Urmăm exact și din nefericire trendul Italiei și Spaniei. La noi, primul caz a fost înregistrat pe 26 februarie. Cu circa 40 de zile după declanșarea crizei în cele două state năpăstuite. Cine urmărește graficele, este izbit de modul în care, la aproximativ același interval de timp, începe și în România propagarea exploziei de îmbolnăviri în masă. Italia și Spania au așteptat până în ultimul moment, încercând să profite la maximum de pe urma milioanelor de turiști aflați în vizită în cele două state. Aveau de ales, dar au ales lăcomia. România se confruntă cu un turism pe dos. Al propriilor concetățeni, dintre care cei mai mulți au fost siliți să se întoarcă acasă. România nu a avut de ales. Îi putea carantina cu atenție, dar nu-i putea refuza. Dar autoritățile au pierdut startul. Iar acum vine factura de plată. Să ne așteptăm și să ne pregătim pentru ce va fi mai rău. Dar cu conștiința că nu vom trece totuși prin nicio apocalipsă. Bine că avem un președinte. Bine că avem un Guvern. Bine că avem un Parlament, care controlează ceea ce fac cele două instituții.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu