Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), a cerut imperativ prefectului județului, Nicolae-Silviu Ungur, adoptarea în cadrul CJSU a unor măsuri restrictive pentru protejarea cetățenilor Maramureșului – se arată într-un comunicat al Consiliului Județean.
”Maramureșul este județul din România cu cei mai mulți cetățeni aflați în carantină sau în izolare la domiciliu, după București, fapt pentru care solicit reprezentantului Guvernului în teritoriu adoptarea de urgență a trei seturi de măsuri pentru protecția suplimentară a cetățenilor, deciziile luate de Guvernul României prin Ordonanța Militară nr. 2 din 21 martie 20202, fiind insuficiente. În Maramureș am reușit, până în prezent, implementarea și adoptarea unor măsuri restrictive, cu cel puțin câteva zile înaintea solicitărilor venite de la Comitetul Național pentru Situații de Urgență. România are avans de două săptămâni față de țările afectate grav de pandemia infestării cu coronavirusul COVID-19, respectiv Italia, Franța sau Spania și este imperios necesar să învățăm din greșelile făcute de aceste state”, a declarat vicepreședintele CJSU, Gabriel Zetea.
Prima măsură prevede că, pe teritoriul județului Maramureș este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței, gospodăriei, cu excepția următoarelor motive: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie; deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestic, iar toate aceste recomandări trebuie privite, din acest moment, ca și obligativități sau interdicții. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere completată în prealabil.
A doua măsură precizează că, în cazul cumpărăturilor necesare traiului, acestea să fie realizate pe categorii de vârstă, respectiv persoanele peste 60 de ani să își achiziționeze alimentele în cursul dimineții, până la ora 11.00, iar persoanele cu vârsta sub 60, să iasă la cumpărături după ora 11.00.
”Potrivit statisiticilor din țările care au înregistrat foarte multe victime infectate cu coronavirusul COVID-19, categoria cea mai vulnerabilă o reprezintă populația cu vârstă peste 60 de ani. În acest sens, este imperios necesar să instituim un program diferențiat, pe categorii de vârstă, privind accesul maramureșenilor în magazine alimentare, hypermarket-uri, supermarket-uri, farmacii. Solicit Prefectului Județului Maramureș ca, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, să adoptăm o măsură care prevede ca persoanele peste 60 de ani să efectueze cumpărăturile necesare dimineața, în intervalul 7.00 – 11.00, urmând ca, de la ora 11.00 și până la închiderea magazinelor, cumpărăturile să fie realizate de persoanele cu vârsta sub 60 de ani. Este cunoscut faptul că cei mai afectați de virusul COVID 19 sunt cetățenii cu vârsta peste 60 de ani, motiv pentru care trebuie să încercăm să îi protejăm și să evităm, pe cât posibil, interacțiunea lor cu alte categorii de vârstă. Rămân în continuare valabile măsurile adoptate la nivelul județului cu privire la numărul maxim de persoane care pot avea acces într-o locație, în acelați timp”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
A treia măsură solicitată de către președintele Gabriel Zetea se referă verificarea cetățenilor și a mașinilor care intră sau ies din județul Maramureș, de către poliție, jandarmi și Poliția Locală, în vederea stabilirii locației de deplasare, precum și istoricul de călătorie din ultimele 14 zile.
”Cer de urgență adoptarea în cadrul CJSU și impunerea imediată a verificării accesului mașinilor și persoanelor care intră în Maramureș, la toate punctele de intrare în județ, prin constituirea de filtre operaționalizate de către Inspectoratul de Poliție al Județului. Poliția va fi asistată de către reprezentanții Poliției Locale, dar și de cei ai Jandarmeriei. Organele de ordine vor stabili de unde vin aceste persoane sau unde se deplasează, dar și care este istoricul de călătorie în ultimele 14 zile”, a arătat vicepreședintele CJSU Maramureș, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu