Dar
chiar dacă găunosul și semidoctul de Vladimir Putin (astea-s epitetele cu
care-l „alintă” intelectualii ruși neresemnați) va fi cândva detronat de
candidatul opoziției întărite și îndată după aceea va fi luat la puricat pentru
fărădelegile săvârșite, cu ce-l va ajuta pe mujic (oropsitul rus din epoca
putinismului înfloritor) un interminabil proces politic în care corb la corb
nu-și scoate ochii, îndeosebi dacă – din pricina vârstei înaintate și a
sănătății șubrezite – el nu numai că nu va fi întemnițat, ci va rămâne și cu
purcoiul de bani necușeri?!...
Da, căci
pretutindeni în lumea asta demo(no)cratică, legile ba sunt făcute clar și
explicit de hoți pentru hoți, ba sunt aplicate cu o revoltătoare indulgență în
cazul marilor infractori: adevărații vinovați de declanșarea celui de-al doilea
război mondial (bunăoară, patronii și factorii decizionali ai concernelor Krupp
și I.G.Farben) au fost doar admonestați la procesul de la Nürnberg, fiind de
îndată preluați de anglo-americani și puși să lucrezi în țările lor și în
folosul lor; la fel au procedat învingătorii (americanii, englezii, rușii) cu
oamenii cheie ai lui Hitler din cercetare și industria de război (fizicieni,
chimiști, ingineri); cu excepția sinistrului Lavrenti Beria (din ordinul lui
Nikita Hrușciov, lichidat în decembrie 1953), cam toți părtașii la crimele
staliniste au murit nezăticniți și la vârste înaintate (Viaceslav Molotov, de
pildă, și-a dat duhul la 96 de ani!); Ion Ilici Iliescu și fârtații lui nu vor
plăti niciodată pentru ticăloșiile în formă continuată de la Decembriadă și
mineriade...
Dar iată
că de ceva timp s-a abătut asupra omenirii acest perfid și necruțător virus
(după unii scăpat din laboratoarele chinezești și/sau americane, după alții
produs și pus la încercare în mod intenționat, după câțiva cică ajuns pe
planeta noastră din spațiile siderale), în fața căruia, la fel ca în fața
destinului, toți oamenii – indiferent de avere și rang social – își dovedesc
enorma fragilitate și toate economiile naționale își demonstrează
vulnerabilitatea.
Tocmai
de aceea, nu poți să nu constați în aceste tragice momente îngrozitoarea
sărăcie moral-spirituală a Putinului (mult mai simplu, mai elegant și – de ce
nu? – mai uman pentru el ar fi să procedeze aidoma lui José Mujica, care se
mândrea că-i cel mai sărac președinte de pe planetă) și, desigur, nu poți să nu
te întrebi dacă omenirea va ieși nițel mai înțeleaptă din această cumplită
încercare, adică întru totul de acord cu spusele Eclesiastului („Totul este
deșertăciune”, „Nu este nimic nou supt soare”) și decisă să procedeze în
consecință. Pentru că, ne avertizează apostolul Iacov în Epistola sa, credința fără fapte „este moartă în ea însăși”!
Iată de
ce, văzând frica și agitația pe care le-a iscat în sufletele oamenilor acest
dubios coronavirus, a trebuit să fac față la asaltul următoarelor două
întrebări extrem de incomode:
1)Acum,
în plin post al sărbătorilor pascale, unde ne sunt adevărații credincioși?
2)Unde
sunt eroii omenirii (în general) și cei ai românilor (în special), că doar istoria
noastră este plină ochi de lupte, fapte eroice și jertfe întru apărarea
românismului din cele trei principate, apoi a ființei naționale din România
unită?
Răspunsul
corect la prima întrebare nu mi l-au dat pretinșii credincioși (în realitate ei
sunt pe cât de bisericoși, pe-atâta de lacomi, ipocriți și egoiști, într-un
cuvânt ridicoli), care au luat cu asalt magazinele și s-au încăierat ca să-și
facă adevărate stocuri de alimente, ci acel extraordinar preot-martir italian
(Giuseppe Berardelli de 72 de ani), care, deja infestat, renunță în favoarea
unui tânăr necunoscut la ventilatorul dăruit de credincioși, moare din cauza
virusului ucigaș și astfel se alătură celor peste 50 de confrați răpuși până în
prezent de flagelul abătut asupra Italiei, țara cea mai încercată de pandemie
și, cu toate astea, lăsată de Uniunea Europeană (în principal Germania și
Franța) să se descurce de una singură.
În ceea
ce privește răspunsul la cea de-a doua întrebare, toată suflarea trebuie să fie
de acord că marele erou al acestui timp de groază pentru întreaga omenire este
admirabilul personal sanitar (medici, asistente, infirmiere, voluntari) din
fiecare țară, oameni care realmente își riscă ceas de ceas și clipă de clipă
viețile (știe cineva cam câți dintre ei s-au îmbolnăvit, ba chiar au murit?)
pentru a salva viețile unor semeni atât de pizmași și nerecunoscători în
vremurile normale, încât pe meleagurile noastre nu s-au jenat să-i facă pe unii
medici troacă de porci, ba chiar să-i pună la stâlpul infamiei.
Inspirat
de remarcabila parabolă a ilustrului W. Somerset Maugham din romanul Vălul pictat, în urmă cu câteva zile
l-am întrebat pe un preot dacă prima șansă la mântuire o are un individ ce se
străduiește să respecte toate poruncile Decalogului
(nu ia numele Domnului în deșert, nu ucide, nu fură, nu jură strâmb și nu
jinduiește la femeia aproapelui, ci – eventual – îi toarnă nevestei în fiecare
an câte un plod și-l doare în cot de problemele semenilor, inclusiv ale
vecinilor) sau un medic ce uneori mai calcă pe bec (se îmbată, are îndoieli,
adună averi pe care le mînâncă moliile, se destrăbălează cu câte o femeiușcă),
dar care nu ezită să-și sacrifice viața în lupta cu o maladie precum
coronavirusul? Chiar dacă am precizat că respectul și simpatia mea se îndreaptă
spre medicul-erou, preotul a refuzat să se pronunțe în favoarea credinței
comode sau a jertfei supreme, recurgând cu onctuozitate la spusa apostolului
Iacov despre esențiala legătură dintre credință și fapte.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu