miercuri, 25 martie 2020

Evenimentele zilei de 25 martie



 1655: Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, este descoperită de Christian Huygens.

1975: Regele Faisal al Arabiei Saudite a fost asasinat de către unul din nepoții lui, Faisal bin Musaid.
101: Împăratul Traian a părăsit Roma, îndreptându-se spre Moesia Superior pentru a începe luptele cu dacii conduși de regele Decebal. Această dată marchează începutul primului război daco-roman (101-102)
1245: O scrisoare a papei Inocențiu al IV-lea (1234-1254) menționează existența românilor în spațiul danubiano-pontic
1655: Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, este descoperită de Christian Huygens - matematician și fizician olandez
1646: Tratatul de alianță dintre principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I, și domnul Moldovei, Vasile Lupu (1634 - 1653)
1807: A fost abolit comerțul cu sclavi în Anglia
1821: Grecia își declară independența față de Imperiul Otoman
1849: Apare la Brașov gazeta Espatriatul
1882: Mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, săvârșește în premieră la București sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol. Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 25 aprilie 1885.
1924: Proclamarea republicii în Grecia. Sărbătoare națională
1939: Cardinalul Eugenio Pacelli devine papa Pius al XII-lea
1949: S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România prin fuziunea Societății Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici
1957: Semnarea Tratatului de la Roma, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, prin care s-au pus bazele Comunității Economice Europene, CEE, devenită Uniunea Europeană de la 1 noiembrie 1993, data intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht
1975: Regele Faisal al Arabiei Saudite a fost asasinat de către unul din nepoții lui, Faisal bin Musaid.
1994: Este incendiată sinagoga din Lübeck. Primul atentat de acest fel comis în Germania după perioada nazistă
Trupele americane s-au retras din Somalia
1997: Prin Ordonanța de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.
1998: Comisia Europeană recomandă adoptarea monedei unice, Euro, de către 11 țări
1999: Revoltă antiNATO la Skopje. Aproximativ 10.000 de protestatari au atacat cu cockteiluri Molotov Ambasadele Statelor Unite, Germaniei și Marii Britanii, precum și Hotelul Aleksander (unde erau găzduiți verificatorii OSCE evacuați din Kosovo) și Hotelul Continental, sediul NATO la Skopje, provocînd pagube clădirilor și incendiind automobilele diplomatice.
2002: Se are în vedere începerea lucrărilor de construcție a Catedralei Mântuirii Neamului în perimetrul cuprins între străzile Nerva Traian, Mircea Voda și Bulevardul Mărășești din București. Catedrala patriarhală va purta hramul Înălțarea Domnului și Sfântului Apostol Andrei, iar ansamblul arhitectural va include două pasaje subterane semi-îngropate și o piață pietonală.
2002: A avut loc, la București, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliați) ce a adus în discuție extinderea Alianței către Estul Europei și aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre (25-26)
2004: În localitatea Cislău (județul Buzău), în prezența ministrului Apărării, Ioan Mircea Pașcu, pirotehniștii români au distrus ultimul lot de mine antipersonal; evenimentul a reprezentat contribuția României la eforturile comunității internaționale de a combate acest flagel, în calitate de semnatară a Convenției de la Ottawa privind interzicerea minelor antipersonal (convenție intrată în vigoare în 1999)
2005: Se deschide Expo Aichi 2005 - prima expoziție mondială a secolului XXI, având ca temă Înțelepciunea naturii (Japonia, Aichi)

Nașteri

1259: Andronic al II-lea Paleologul, împărat bizantin (d. 1332)
1297: Andronic al III-lea Paleologul, împărat bizantin (d. 1341)
1345: Blanche de Lancaster, soția lui Ioan de Gaunt (d. 1369)
1347: Ecaterina de Siena, sfântă italiană (d. 1380)
1539: Christopher Clavius, matematician german (d. 1612)
1541: Francesco I de' Medici, Mare Duce de Toscana (d. 1587)
1699: Johann Adolph Hasse, compozitor german (d. 1783)
1767: Joachim Murat, rege al Neapolelui (d. 1815)
1782: Caroline Bonaparte, regină a Neapolelui (d. 1839)
1808: Jose de Espronceda, poet spaniol romantic (d. 1842)
1812: Aleksandr Herzen, scriitor rus (d. 1870)
1857: Elena Teodorini, soprană, prima artistă lirică din România care a evoluat pe scena Operei Scala din Milano (d. 1926)
1867: Arturo Toscanini, dirijor italian (d. 1957)
1881: Bela Bartok, compozitor, pianist și folclorist, unul dintre marii creatori ai muzicii moderne (d. 1945)
1885: Mateiu Caragiale, scriitor român (d. 1936)
1887: Nicolae Bretan, compozitor, cântăreț de operă, dirijor român (d. 1968)
1897: Max W. Arnold (Mendel Wechsler Arnold), pictor (d. 1946)
1902: George Lesnea, poet român (d. 1979)
1908: Sir David Lean, regizor englez (d. 1991)
1912: Geo Barton, actor român de teatru și film (d. 1983)
1912: Jean Vilar, actor și regizor francez, organizator al Festivalului de teatru de la Avignon (d. 1971)
1913: Dinu Adameșteanu, arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române (d. 2004)
1920: Henri Mălineanu, compozitor român de muzică ușoară, muzică de film și teatru (d. 2000)
1921: Alexandra a Iugoslaviei, soția regelui Petru al II-lea al Iugoslaviei (d. 1993)
1921: Simone Signoret, actriță franceză (d. 1985)
1922: Ion Cârja, prozator român (d. 1975, New York)
1925: Ion Pavelescu, actor român
1925: Dinu Ianculescu, actor și poet român
1942: Ana Blandiana, poetă română
1942: Aretha Franklin, cântăreață americană (d. 2018)
1942: Basarab Nicolescu, matematician, fizician, filosof român, stabilit în Franța
1947: Elton John, cântăreț și compozitor britanic
1949: Costache Mircea, politician român
1955: Maisie Williams, cântăreață britanică, membră a trupei Boney M
1953: Nicolae Popa, politician român
1955: Árpád-Francisc Márton, politician român

Decese

752: Papa Ștefan al II-lea
1005: Kenneth al III-lea al Scoției (n. 967)
1223: Afonso al II-lea, rege al Portugaliei (n. 1185)
1537: Charles, Duce de Vendôme, bunicul regelui Henric al IV-lea al Franței (n. 1489)
1625: Giambattista Marini, poet italian (n. 1569)
1751: Frederic I, rege al Suediei (n. 1676)
1774: Caroline de Nassau-Saarbrücken, contesă palatină de Zweibrücken (n. 1704)
1801: Novalis, poet romantic german (n. 1772)
1914: Frédéric Mistral, poet francez de limbă provensală, filolog, laureat al Premiului Nobel (n. 1830)
1918: Claude Debussy, compozitor francez (n. 1862)
1938: Ettore Majorana, fizician italian (n. 1906)
1940: Ion Nonna Otescu, compozitor român (n. 1888)
1954: Emil Isac, poet român (n. 1886)
1958: Ștefan Bezdechi, filolog și traducător român, membru corepondent al Academiei Române (n. 1886)
1958: Constantin Ramadan, actor român (n. 1896)
1999: Valentin Lipatti, diplomat și cărturar român (n. 1923)
2006: Buck Owens, cântăreț și chitarist american (n. 1929)

Sărbători

Sărbători religioase

Buna Vestire (anglicană, evanghelică, catolică, ortodoxă)

Sărbători de stat
Grecia: Ziua Independenței (1821)
Ziua Poliției Române (2002)
Ziua Națională a Pădurilor (2017)

Sursa: Wikipedia



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu