Dupa ce deschidem tara? Intre ciuma si holera

de Ioana Ene Dogioiu, 

Masurile de suport economic decise de Guvernul Orban miercuri noaptea erau previzibile, in concordanta cu deciziile altor state. Intrebarea este cum si in ce conditii pot fi ele sustenabile si, totodata, daca nu cumva ne aflam la inceputul unui concurs de propuneri, toate intr-un fel justificate, dar imposibil de aplicat impreuna.

Deocamdata, Romania si-a bazat strategia antiCOVID pe inchidere, in fond cea mai simpla. Pentru noi asta e reactia standard si in caz de ninsoare. Primul gand nu e cum sa tinem deschise drumurile, ci cum sa le inchidem mai repede.

Dar una e sa tii inchis un drum o zi sau doua, alta sa tii inchisa o tara cine stie cat timp. Este clar ca ne aflam abia la inceputul crizei.

As vrea sa fiu bine inteleasa, nu contest necesitatea inchiderii in acest moment. Dar nu cred ca este decat o solutie pe termen scurt, timp in care ar trebui luate acele masuri care sa tina in viata economia. Altfel, cine nu moare de COVID va muri de foame.

Economia e oprita, practic. Nu se mai produce aproape nimic, banii nu mai circula, statul nu mai incaseaza, in schimb, ar urma sa acopere salarii si pierderi.

Guvernul Orban a anuntat deja un set de masuri destinat in principal sustinerii firmelor care s-au oprit si angajatilor in somaj tehnic. E clar ca acoperirea financiara a acestor masuri va veni din imprumuturi si ne consolam ca ele nu vor fi luate in calculul deficitului la Bruxelles. Dar, in deficit sau nu, banii acestia trebuie restituiti cu dobanzi cu tot.

Opozitia, daca tot a instalat Guvernul, acum pune presiune ridicand si mai mult nivelul propunerilor. Si PSD si Pro Romania au propriile proiecte, insa nimeni nu calculeaza cat sunt de sustenabile.

Cat timp se poate functiona asa?

Sa pui in balanta vieti omenesti, pe de-o parte, si economie, deci bani, pe de alta parte, ar fi cinic. Insa nu asta sta in balanta. De partea celalalta sunt tot vieti, cele care s-ar putea pierde din cauza blocajului economic total. Intr-o tara prabusita economic, sistemul sanitar nu poate fi decat prabusit la randul lui, ca sa nu mai vorbim de restul.

Momentul in care lumea se imbulzea la cumparaturi ar putea fi urmat, intr-o tara inchisa, de momentul in care lumea se va imbulzi la cantinele saracilor. Grecia, din alte motive, a trait asta acum cativa ani.

Daca tarile puternice economic isi permit sa sustina efortul ceva mai multa vreme, pe noi si aceasta criza ne-a prins cu deficitele la cer, fara proceduri, fara sisteme performante, cu bani europeni necheltuiti care acum ar putea fi pierduti.

O sansa ar fi, dupa cum spune Cristian Diaconescu, sa reusim o buna negociere la Bruxelles pentru a primi ajutor european. Dar asta ar insemna o minune pentru diplomatia noastra in mod traditional reactiva si lipsita de imaginatie.

Deocamdata, insa, nu l-am auzit pe premierul Orban vorbind despre banii europeni, nici cei pe care i-am putea pierde prin nefolosire (si care ar urma sa fie redirectionati impotriva coronavirusului), nici la cei care ar putea fi accesati din fondul de solidaritate.

Situatia este cu atat mai complicata cu cat o mare parte dintre romanii reveniti in tara nu vor mai avea unde sa se intoarca la munca. Cei care au joburi stabile, un rost, nu le-au parasit.

Au revenit cei cu slujbe temporare, mai ales in zona serviciilor, acum facuta praf si care va avea nevoie de mult timp pentru a-si reveni, pentru ca, dupa remarca prof. univ. dr. Mircea Cosea, neincrederea va trece cu mult mai greu decat epidemia.

Sigur ca inchiderea este cea mai sigura solutie intr-o tara in care, pe de-o parte nu cunoastem gradul real de infectare, pe de alta parte nivelul de indisciplina, favorizat de ineficienta autoritatilor, este atat de mare.

In ceea ce priveste nivelul real de infectare, eu nu cred ca cineva masluieste cifrele. Sunt ferm convinsa ca nu-si asuma nimeni asa ceva. Dar avem cat a prins radarul testelor. Chiar prof. univ. dr. Alexandru Rafila spunea la Europa FM ca numarul cazurilor de infectare este in mod real de 3-4 ori mai mare.

Si nu e de mirare cat timp in Romania au intrat pe cifrele Politiei de Frontiera 40.000 de romani veniti din Italia si Spania.

In mediul rural, mai ales, lucrurile nu stau bine. Am vorbit cu un primar dintr-o localitate, teoretic, fara niciun caz. Omul are liste cu cei sositi in ultima vreme de la munca din Italia si Spania si care nu respecta izolarea, a cerut ajutor la DSP, la prefectura, insa nu l-a bagat nimeni in seama. In satul cu pricina nu a fost facut niciun test, nu e niciun caz.

Cu cat testezi mai mult, cu atat depistezi mai mult, in faze asimptomatice mai ales. Dupa cum a anuntat prof. Rafila, se va trece la o extindere a testarii. Si cu cat ea va fi mai eficienta, e posibil sa iti permiti sa repornesti, macar partial, economia mai repede, pentru a nu ajunge la situatia dramatica a unei tari care nu se mai poate hrani.

Dar simplul fapt ca depistezi mai mult nu e suficient, daca populatia nu respecta si autoritatile nu reactioneaza dur daca e nevoie.

Din acest punct de vedere, sper ca modificarile legii penale sa fie aplicate draconic. Procurorul general, Gabriela Scutea, a avertizat la Europa FM ca pentru cei care mint nu prea va fi scapare pentru ca procurorii vor putea proba fapta si ii asteapta puscaria.

Tot vad postari patetice despre fratii romani care nu trebuie umiliti la revenirea in tara. Sigur ca nu trebuie umiliti, dar trebuie sa respecte regulile pentru a nu face rau comunitatii, daca de ei insisi si de apropiati nu le pasa.

Pana la urma, incercarea este cu mult mai larga decat combaterea epidemiei. La fel de importanta este salvarea economiei. Intre epidemie si prabusirea economiei suntem cumva ca intre ciuma si holera.