Medalion literar - Cosmina Teodora COLOJA

Cântul iubirii

Renasc în cântul lebedei,

În plutirea undei

Și-n roua ochilor

Ce spun dimineți

Șoptite-n dor și iubiri.

Chemându-te,

Chemându-mă,

Chemându-ne.

Rătăcim prin gânduri,

Amintiri și văsări

Picurate în versul sfânt

Din CARTE.

Tristă, suavă și eternă

Mă las frântă

În căușul palmei Tale,

Sfințind astfel

Inima Iubirii-n nemuriri.

NOI

Privirea se îndreaptă senină

Cuprinzând nemărginirea

Timpului scurs în firul de nisip.

Te găsesc fărâmă

Adormind timpul în visări.

Fiorul dragostei cuprinde

Pleoapa ochiului din noi.

E toamnă acum

Copacii de afară sunt goi

Cu NOI...

Ce se va întâmpla cu noi?...

În clipă

Privesc tăcută

Zborul fluturelui.

Fâlfâirea aripilor

Atinge viața

Ce poate fi curmată

De o clipă.

Ating amurgul

Urc pe înaltele trepte

Ale veșnicei iertări.

Nu privesc în urmă

De frică să nu văd căderea

Ce s-ar produce

Într-o clipă.

Te ating în zborul acesta

Și mută mă așez

În lumina Chipului.

Pruncul din mine zâmbește

Divinului ce a renăscut

În clipă.

Căutarea

În lacrima penelului

M-a uitat visarea;

Visul tocmai s-a scris...

Te caut în asfințit

Să-ți caut privirea

Cu atingerea șoaptei

Spusă în noaptea timpului,

Scurs pe palma ta

În picătura șoaptei

Jertfită etern

Iubirii din potir.

M-ai chemat?

De undeva din depărtări

De timp și șoapte.

Glasul tău cheamă la nesfârșit.

Inima frântă-n dor,

Clipei ce, parcă, a obosit.

Privesc această clipă

Ce se revarsă în mine

Și mă întreb stânjenită:

„Am să te cuprind oare,

Lacrimă de rouă,

Sfințind veșnicia iubirii

Din floare?”

Timpul din clepsidră – Iubire

Rămasam agățată între a fi sau a nu fi...

Între existență și non-existență...

Asemenea tabloului prins

De norii cerului divin.

Nu știu dintre aceste lumi

Ce să aleg...

Ce cale să urmez:

Calea de mjloc

Și apoi să visez cu ochii deschiși

Unviersul închis pentru o clipă

În auriul din clepsidră,

Firicelul acela firav

Ce măsoară secunda

Anii

Viața

Pe tine,

Fărâmă din firul de nisip.

„Toată viața e așa?”

Mă întreb și întreb universul.

Încă rămas mut și captiv

În timpul, invetibabil, de scurt

Redus la dimensiuni mici

Ca să nu mai poți iubi.

Ce-ai să faci atunci,

Când această iubire imensă

Te inundă din temelii?

Fior ce-ți luminează privirea,

Cutremur între Cer și pământ

Când clipele se măresc,

Cuprinzând în ele

Veșnicia timpului

Scursă în firicelul de nisip.

Iubirea e nectarul florii,

Inimă și rai,

Lacrimă și lumină de cleștar,

Izvor pururea viu în nemuriri

De timp, spațiu și clipă.

Veșnicia lăcrimată pe pleoapa

Suflului divin.

Scriu despre tine

(poezie dedicată de ziua mamei mele)

Când scriu despre tine,

Ochii plâng cu lacrimi de stele,

Nemurirea ta FEMEIE.

Când scriu despre tine,

Sufletul coboară în palmă,

Raze de lumină,

Sfântă rugă de mamă.

Când scriu despre tine

Privirea e cuprinsă-n dorul

Nesecat al inimii frânte.

În căușul palmei

Florile vor să cânte

Glasuri șoptite de îngeri

Și inimi unite în Cer.

Când scriu despre tine

Lacrima penelului tremură

În emoții de nesecat mister.

Am încercat să le culeg

Dar ele,

stelele,

au plecat spre tine:

Femeie din ape line.

Când scriu despre tine

Șoapta sufletului tace

În șoptirea ochiului de smarald,

Să facă loc măreției

Din tine...

Ruga sfântă din dumnezeire

E blândul tău suflet

Dat din veacuri

Mie.

Astăzi,

Amintirea tot mai scrie

Cântul tău

Glasul în suspine

Și ruga mamei:

Șoaptă de iubire!