Medalion literar - IOAN HADA

Prin 1986 aveam să fac cunoştinţă cu haikuurile maeştrilor japonezi Basho, Busson, Issa etc. ... Fascinat de frumuseţea genului, am încercat să scriu haikuuri respectând toate regulile acestei poezii cu formă fixă. Nu am reuşit şi mi-am dat seama că nu sunt capabil să scriu haikuuri. Am încercat să scriu într-o nouă formulă, o poezie scurtă, un micropoem care să cuprindă o imagine puternică şi în care emoţia artistică se naşte pe baza unei comparaţii sau a unei metafore foarte plastice şi nu pe baza sugestiei, ca în haiku.

Poetul Nicolae Scheianu a numit această nouă formulă ,,hadaiku”. Dacă regret ceva în viaţă, e faptul că n-am avut posibilitatea să studiez Literele şi Filozofia, precum Eminescu, Blaga, Nichita sau Sorescu. Cine ştie cum ar fi evoluat scrisul meu? Şi, mai mult decât sigur, nu m-aş fi îmbolnăvit. Aşa, toată viaţa am făcut ceea ce nu mi-a plăcut. Şi, vorba lui Shakespeare: „Nu tragi niciun folos din ceea ce înveţi fără plăcere. Învaţă deci ceea ce îţi place!”.

Din aceste motive, cel puţin în poezie, mă consider un autodidact. În creaţiile mele am încercat să fiu cât mai limpede în exprimare, chiar dacă uneori aceasta creează iluzia de banalitate şi neprofunzime. Uneori, lacurile de munte sunt mai adânci (deşi prin claritatea apei se poate vedea fundul lacului), decât cele de şes sau de deal, cărora, datorită mâlului, nu li se poate vedea profunzimea.

VOLUME:

- POEME DIN DEBUT – 2000;

- POEME – 2004;

- LA UMBRA ZEILOR ÎN FLOARE;

- VERSURI ȘI VARIEȚIUNI;

- PELERINAJ LA RUINELE UNOR VECHI IUBIRI – 2005;

- 200 DE CUVINTE;

- SUB MÂNGÂIEREA LUMINII;

- IUBIT DE ZEI;

- 33 DE POEME, Editura Eurotpi, Baia Mare, 2012;

- ALTE POEME;

- LA UMBRA RUGĂCIUNILOR;

- 40 DE POEME-N EXILARE;

- POEMELE UNEI SĂTĂMÂNI;

- POEME CULESE;

- CARTEA CĂRȚILOR MELE. ANTOLOGIE 2018-2019;

- POEME-N HIBERNARE;

- POEME EXILATE;

- CARTEA CELOR 3 ZILE;

- CARTE DE IUBIRE;

- CARTEA CĂRȚILOR MELE. ANTOLOGIE 2004-2019, Editura Eurotip, Baia Mare, 2019;

În curs de apariție:

-          PELERIN PRIN  MINE ÎNSUMI;

PRIVIRE

Încordat

Mai tare ca un arc

Privesc

Într-un fel cu plăcere

Într-un fel plin de regrete

Trupul tău

Precum vânătorul

Vânatul său

PRIVIRE 2

Iubito!

Privesc cu ochi flămânzi

Şi mistuiţi de dor

La trupul tău ispititor

Precum priveşte salivând

Un cerşetor

La puiul rumenit

Din rotisor

DISPERARE

Ce disperare s-aştepţi

Să se coacă

Fructele verzi

Din natura moartă

AZI

Azi

Observ că am riduri

Printre ele mişună

Încărcate

De bucurii şi tristeţe

Amintirile

Asemeni pe scoarţa

Bătrânului castan

Furnicile

NATURAL

Amintirea iubitei

În visul soldatului

Cuibărită

Precum perla

În trupul scoicii

NEȘTIUTOARE   

Vară

Dogoare

Pe troiţă

Iisus

Răstignit

Furnicile urcă

Şi coboară

Purtând

Neştiutoare

Picături

De sânge

Din patimile Lui

MEMORIE  

Demult

În copilărie

Surâsul mamei

Avea

Strălucirea

Pâinii coapte

Şi-n acea

Lagună de oră

Pâinea coaptă

Are

Strălucirea sfinţilor

Din gravură

DILUVIU 1

Deasupra

Cerul înnorat

Odată

Cu fulgerul

Deschide

Rana

De spaimă

Şi groază

DILUVIU 2

Norii

Acoperind cerul

Asemeni

Bulgărilor

De ţărână

Rana

Mormântului

LUMÂNAREA  

Poate sunt

Nici mai înalt

Nici mai scund

Decât

Lumânarea

Care cu pâlpâirile

Luminii

În versuri

Vorbeşte

EPITAF

Aici zac eu

În cartea închisă

Precum sicriul...

Pe coli

Cuvintele poemelor

Foşnesc mâhnit

Asemeni ierburilor

Pe mormântul

Soldatului

Necunoscut...

ASEMĂNARE  

Părăsit

Fără tine

Zgribulit

În frig

Semăn

Frunzei

Ce toamna

Se-nveleşte

Doar

Cu-o pală

De vânt

COMENTATORII  

Seară

Iarnă

Singur

La televizor

Comentatorii

Politici

În talk-show

Cârâie de zor

Afară-n ger

Croncănitul

Răutăcios

Al corbilor

Zgârie

Pacea serii

Şi luna

DERIVA  

de când

m-ai părăsit

inima

mea

devine

catargul

plutind

după naufragiu

în derivă

spre sângerare

UITARE

florile

ofilindu-se

aduc

aminte

de uitarea

dragostei

noastre

în devenire

HAIKU  

la bătrâneţe

toamna-n veştejire

trăieşte plângând

TRĂIREA  

toamna

bătrâneţea

mi-o trăieşte

cu regretele

frunzelor

în cădere

ca o plângere

REFERINŢE CRITICE

,,Ioan Hada e, fără îndoială, un devotat al poeziei. Şi asta de multă vreme. Un devotat care-şi cultivă pasiunea pe un mare fond de candoare. Inclusiv, dar nu şi exclusiv, literară. Dar de un cult e vorba. Poate nu de un cult al poeziei în general şi în toate formele ei, ci doar al poeziei înţelese ca traducere în eufemism; ca prelucrare delicată a lumii, ca translaţie a sensibilităţii în flori de cuvinte. De aceea îi şi ies mai bine poemele scurte, abia pâlpâite, cele în care o simplă analogie se desface într-o metaforă suavă. Poemele, adică cele în care dl Hada poate aduce lumea la conceptul său de frumuseţe: un desen suav, făcut din extremă gingăşie”. Al. Cistelecan

*          *          *         

„Împătimit al sonurilor şi imaginilor gingaşe şi cu ecou lăuntric de pe băncile facultăţii (ceea ce înseamnă mai bine de două decenii) Ioan Hada îndrăzneşte să li se înfăţişeze ca atare şi celor ce-i vor răsfoi cu bună credinţă culegerea de faţă. Îi dorim cititori pe măsură şi să accepte cu înţelepciune şi întâmpinările critice ale unor eventuali cârcotaşi”. Leon Baconsky

*          *          *         

„În iureşul post-postmodern avem, din când în când, adevărate revelaţii ale relaxării: poezia suav meditativă a d-lui Hada este una dintre acestea, atât de rare şi de râvnite. Metafora minimalistă care străbate textul este o hidră a tuturor declaraţiilor de dragoste, o pasiune devoratoare nelăsând, parcă, nicio secundă să treacă fără o nouă epifanie a Femeii". Cristian Fulaş **           *          *          *

„Departe de luxurianţa cuvintelor goale, sintetică şi limpede, poezia domnului Hada convinge de la prima lectură". Ion Mureşan

            *          *          *

„După primirea Pelerinajului la ruinele unor vechi iubiri, tipărită la finele lui 2005 la Editura Fundaţiei Culturale Zestrea din Baia Mare, o simplă cărticică la prima vedere, a cărei copertă e înnobilată de nudul unei superbe femei, privind pe fereastră, de la înălţime parcă, spre o perdea de vegetaţie, am lăsat ceva timp să treacă, pentru ca bucuria euforică amestecată cu nemulţumirea auctorială firească să se întrepătrundă şi să facă loc în peisajul sufletesc unui echilibru mai puţin ameţitor şi mai puţin disperant, iată că vă scriu pentru a vă mulţumi pentru gest şi a vă felicita pentru apariţie. Atât de mult aşteptată, cartea aceasta cred că ar fi meritat un format mai generos şi un sumar mai numeros în piese, aşa cum am şi încercat să vă sugerez în cele câteva scrisori referitoare tocmai la acest aspect. Şi totuşi, minusculă şi cutremurată de sfielile autorului ei, cărţulia aceasta de poeme, întotdeauna mai scurte decât şi-ar fi dorit cititorul, merită să fie sărbătorită şi preţuită". Constanţa Buzea

            *          *          *

      

„Dacă Hada ar fi trăit cu câteva secole în urmă, era sigur primul şi cel mai bun haigin. Aceste versuri, care se dezvoltă şi se propagă în cercuri concentrice, inundând orizontul, se vor preda, ca mâine în şcoli sub denumirea de hadaikuuri". Vasile Dobra

            *          *          *

„Aproape toate poemele lui Ioan Hada sunt stampe ce imortalizează stări, peisaje, sentimente. Tonul general este unul elegiac, veselia ori exuberanţa fiindu-i străine autorului. Se simte în poezia lui Ioan Hada un spaţiu sufocant, înghesuit, deprimant uneori. Pe această linie îl putem cataloga drept un bacovian întârziat”. Dragomir Ignat

*          *          *

„Nu vreau să vă privez de răspunsul pe care-l aşteptaţi cu siguranţă ca pe o dezlegare. În vremuri, am încercat să vă asigur că sensibilitatea dumneavoastră este profundă, lirismul autentic, dar arta literară ar mai fi de cizelat. Chiar dacă scrieţi poeme ultrascurte de dragoste, acestea cu atât mai mult ar trebui să fie şlefuite până la aspectul cristalin de bijuterie. Tonul minor trebuie înnobilat cu metafore, iar sentimentul, demonstrat cu mai multă vigoare, nu numai enunţat”. Constanţa Buzea

*          *          *          *         

Poetul maramureşean şi-a ales drept spirite tutelare, aşa cum o mărturisesc imaginile de pe copertă, pe Eminescu, Blaga, Ion Barbu, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, o Sfântă Cincime care palpită discret şi în paginile cărţii. Un risipitor zgârcit, ai spune, citind poeziile din această carte, pe cât de scurte, pe atât de dense: „Toamna/ Pe cărări/ Vagabondul/ Frunză rebegită/ De frig/ Şi ploi/ Pe care o poartă/ Vântul”. Majoritatea textelor mărturisesc o nemăsurată dragoste pentru Poezie, ceea ce, într-o vreme a scepticilor şi ironicilor, nu-i puţin lucru: „Poemul de iubire/ Păstrează intactă/ Frumuseţea chipului tău...” Ioan Es. Pop

*          *          *          *