PLEIN AIR

Nici poeții nu mai sunt ce au fost, nu afli de la ei versuri despre vară, primăvară ori despre echinocții și solstiții. Intram cu poetul în Grădina din Colonie, cum ai intra în Grădina Raiului, de acuma, cu poetul , să vedem ce mai face maestrul. Îi spuneam maestru dar el însuși îl numea așa pe Hamza, omul cu bocanci de infanterist și cu nelipsita-i borsetă pe care o purta ca un pendul pe lângă trupu-i masiv. Cobora și Ilie cel hâtru din cămăruțele atelierului său , dinspre strada Victoriei. Ne așezam pe iarba de lângă atelierul lui Mihai. Mai neplăcut pentru mine era să merg să caut o sticlă de vin, ieftin și bun, în vreme ce ei mă așteptau. De ce să merg tot eu, maestre, că doar și eu am contribuit financiar. Punea fiecare cât avea. Pentru că tu ești străin și ai crezământ, m-a luminat maestrul . Deci eram străin în propria-mi țară. Bine maestre, frumos îți șade. Dar pe asta nu o rosteam, era fraza pe care o mestecam în gând când mă îndepărtam spre magazinele din preajmă. Vroiam să-l conving că și eu comit versuri. Ia să auzim: „ Ca un copil adoarme firul de iarbă”. Foarte frumos, versuri cât mai scurte. Iosif Balla, care trecea pe aproape , uneori, însoțit de un fel de câine fu și el fost poftit la un pahar de vin franțuzesc, adus de Mihai. Bătrânul pictor și-a muiat buzele în păhăruțul cu vin rubiniu și a întrebat: ce vrei ? Arată-le ăstora cum se pictează , dar vezi că sunt scriitori și nici nu știi când vor scrie despre noi. Era pentru prima dată când Mihai ne acorda acest titlu . Ăla de acolo, am rostit arătând spre coșmelia în care, mai târziu, Ilie își ținea iepurii. Pe ăsta l-am făcut de o mie și una de ori, a exclamat , încântat, pictorul cu plete albe . Eram numai ochi și urechi . Pictura în aer liber, plein air, gândeam . Și-a îndreptat privirea ageră spre clădirea principală a Coloniei , a mai tras o gură de vin , pe stânga pânzei , la margine a făcut un fel de cruce și s-a pornit cu pensula , parcă era un vrăjitor mânuind spume colorate. Ce culoare mai vrei ? Culoarea vinului din pahar. Poetul îl sâcâia pe alt chibiț și era să se bată că , nu știu care , nu respectă legile creației. Moș Balla îi dădea înainte . De o mie și una de ori am făcut asta , rostea încet . Ieșea ceva foarte colorat dar semăna cu coșmelia lui Ilie. Trăiam un sentiment straniu , tăceam și priveam , pe furiș, cum se naște opera de artă. O lecție de pictură în aer liber cu asistenți.
Vreau să vă spun că poetul ... ăsta , Nichita , când a fost pe aicea avea ceva , așa... o vâlvă , un corb care s-a ținut după el tot timpul . Era o poveste frumoasă . A băut până la capăt vinul din pahar, nu l-a îmbiat nimeni cu altul , deși vin mai era , și-a adunat sculele și a pornit , cu pânza într-o mână spre atelierul său . S-a lăsat o tăcere penibilă . Într-o vreme l-am auzit vorbind cu copiii: mă voi sunteți foame ? Vă frig slănină . Doar firul de iarbă dacă va mai răsări la fel peste pustiul care este acum acolo . Era un loc cu soare care îmi amintea de casa parohială din satul meu , este tot timpul pe soare, zicea bunicul . Hamza , după o vreme mă îndemna să trecem pe la atelierul maestrului , că are ziua sa de naștere . Dar tu știi bine că este plecat ! Și ce dacă ? Intram în Colonie , pe ușa dinspre Centrul Vechi, câțiva ani la rând în luna februarie , printre arini și brânduși parcă revedeam imagini din copilărie.
Brândușile păreau ireale. Hamza culegea câteva, se uita să vadă dacă nu-l ironizez , ia și tu , zicea de parcă am fi fost în grădina raiului . Le făcea buchețel și le așeza pe fereastra atelierului lui Mihai , că era închis cu lacăt . Avea un bilețel scris de acasă , semnează și tu , zicea că nu se știe când sosește maestrul iar când va zări brândușile se va bucura. Și peste o lună bilețelul și brândușile erau la locul lor . Pe atunci nici hoți nu erau.

Ştefan Jurcă, din volumul "Spre inima lui Sisif și alte povestiri"

Notă. Pictura aparţine pictorului băimărean Iosif Hamza, fost profesor de desen la Lucăceşti în tinereţe.