Fostul ministru, conform actelor oficiale medicale, prezintă grave probleme locomotorii și neurologice, cauzate de paresteziile instalate pe partea stângă a corpului. Concret, are o rară și gravă boală autoimună, care îi umflă și îi paralizează corpul. Cum este posibil să se întâmple așa ceva cu un om? Cine sunt torționarii doamnei Sorina Pintea?
Sorina Pintea e plină de păcate. Majore. A fost unul dintre demnitarii PSD. A ocupat importanta poziție de ministru al Sănătății, fiind promovată și susținută de „ciuma roșie”. În urmă cu mai multe zile, în ciuda afecțiunilor severe de care suferă, ținute totuși sub control prin tratamente medicale adecvate și un regim sever, și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar într-un oraș capitală de județ. În Baia Mare. În scurt timp, i-a fost aranjat un așa-zis flagrant. Și a fost încătușată pe loc. Într-o zi de vineri. Au urmat aducerea ei pachet la București, un lung interogatoriu, încheiat cu un mandat de arestare preventivă, suprapus peste mandatul anterior de reținere, un proces sumar și o decizie prin care o instanță de judecată confirmă acuzațiile procurorului și o condamnă la arest preventiv, pentru perioada maximă prevăzută de lege. Din momentul flagrantului și până la aruncarea ei după gratii, Sorina Pintea a fost ținută trează timp de circa 60 de ore. O veritabilă tortură. La propriu. Pentru orice persoană, fie ea și sănătoasă tun. O tortură de zeci de ori mai gravă pentru o persoană bolnavă.
Procurorul care a instrumentat acest flagrant și care a decis reținerea ei se numește Marian Drăgulescu. Colegii săi afirmă că acesta are o pregătire profesională precară și o experiență redusă ca procuror. Flagrantul, astfel cum este el prezentat în dosarul doamnei Pintea, nu corespunde în niciun fel definiției din Codul penal. Fostul ministru este acuzat că, într-o formă continuată, ar fi pretins și ar fi primit mită de la un denunțător. Pentru achiziționarea preferențială a unor aparaturi medicale de la o societate comercială. Despre respectiva societate comercială circulă insistent informații cum că ar funcționa sub acoperirea Serviciului Român de Informații. Denunțătorul – acum se știe cu precizie – a fost el însuși, în zilele anterioare, prins în urma unui flagrant, i s-a întocmit un dosar penal, a căzut la învoială cu procurorul și a acceptat, pentru a se scoate basma curată, să joace rolul pe care l-a jucat în dosarul doamnei Pintea. Acest denunțător era parte subcontractantă în afacerea cu instrumental medical. Nu avea deci acces direct la bani. Pentru a-i da mită doamnei Pintea, trebuia să ia banii din altă parte. Nu din propriul buzunar. Procurorul nu ne spune de unde a luat denunțătorul bani. Nu s-a întocmit un proces verbal obligatoriu vizând flagrantul. Pe corpul denunțătorului au fost montate microfoane, pentru a fi înregistrate dialogurile acestuia cu Sorina Pintea. Dar nici pentru această operațiune nu s-a întocmit procesul verbal prevăzut de lege. Denunțătorul i-a lăsat Sorinei Pintea un pachețel, care se presupunea că reprezintă o mică atenție de 1 martie. Aceasta a pus pachețelul, care nu ia fost înmânat în mod direct, într-o punguță în care avea mai multe cadouri primite în acea zi. Nu a deschis pachetul. Nu a atins banii. Nu se știe dacă banii au fost însemnați. Pe mâinile Sorinei Pintea nu s-au putut găsi urmele acelor bani. În baza unor asemenea probe neconforme și extrem de sumare, procurorul Marian Drăgulescu a trecut la executarea Sorinei Pintea.
Nu trebuie să fii absolvent al Facultății de Drept și nu e necesar nici măcar să ai o cultură elementară în materie penală pentru a ajunge cu mare ușurință la concluzia că acest dosar este o făcătură. Că pur și simplu s-a intenționat – și până în prezent s-a realizat – o execuție. O execuție politică prin instrumente penale. Pentru că doamna Pintea a fost măturată în mare viteză, la capătul unei improvizații, pentru că este o personalitate a unui partid aflat în opoziție și pentru că, în această calitate, și-a declarat intenția de a se lupta în campania electorală, pentru a câștiga primăria unui mare oraș. S-a revenit deci din nou la asemenea practici din zilele de weekend.
Judecătorul care a confirmat făcătura procurorului Marian Drăgulescu se numește Georgiana Iorguță. Întâmplător sau nu, dar mai degrabă neîntâmplător, Georgiana Iorguță a fost anterior procuror. Și tot ea este persoana care a aprobat interceptarea Sorinei Pintea. Sorina Pintea a nimerit, conform tragerii la sorți „aleatorii”, fix pe mâinile judecătoarei Georgiana Iorguță. Care „se nimerise” să fie de serviciu atunci când doamna Pintea, încătușată și nedormită, clătinându-se pe picioare, a fost târâtă în instanță pentru a se decide asupra măsurii preventive. Și s-a decis. Așa cum s-a decis. S-a revenit la faimoasele culoare din Justiție. Să admitem că, în ciuda detaliilor de mai sus, doamna Sorina Pintea este totuși un infractor înrăit. Un demnitar corupt. Care a încredințat contracte grase unor reprezentanți de societăți comerciale în schimbul unor bani nemunciți, încasați sub formă de mită. Să admitem că așa stau lucrurile pe fond, iar semnele de întrebare se nasc exclusiv din comportamentul neprofesionist al unui procuror și din câteva coincidențe bizare. Dar chiar dacă așa stau lucrurile, milioane de oameni au putut observa și afla privind ecranele televizoarelor câteva lucruri absolut revoltătoare. Doamna Sorina Pintea, bolnavă în halul în care este, afecțiunile ei fiind constatate și cunoscute cu mult înaintea așa-zisului flagrant, a fost transportată la policlinica MAI în condiții vădit inadecvate pentru un om atât de bolnav. Cineva, ar fi interesant de alta cine și de ce, a comunicat în mod deliberat presei ora și traseul deplasării arestatei, în ciuda faptului că aceasta, exercitându-și un drept legal, solicitase ca starea ei de sănătate să nu facă obiectul unor informări publice. Încălcarea acestei obligații de confidențialitate reprezintă nu numai o abatere disciplinară ci și o infracțiune. Lucrurile merg mai departe însă în aceeași logică. Cineva a decis ca accesul în policlinica Ministerului Afacerilor Interne să fie realizat exact prin intrarea unde fuseseră îndrumați jurnaliștii invitați la spectacol. De precizat că celelalte intrări nu permiteau filmarea doamnei Sorina Pintea în postura umilitoare și degradantă care ne-a șocat pe toți. Cine a decis și de ce ca un om atât de bolnav, transformat practic într-o cârpă, să fie transportat și plimbat cu cătușele la mâini? De e și la ce ordin doamna Pintea a fost îmbrâncită pe scări, fapt pe care toți telespectatorii l-au putut observa de către persoanele din escortă care, pentru a-și face loc printre jurnaliștii și cameramanii anume chemați, au utilizat-o pe pacientă drept scut uman?
Sunt întrebări legitime, de bun simț, la care autoritățile trebuie să răspundă cu promtitudine. Dacă nu se întâmplă acest lucru, înseamnă că ni se sugerează singurul scenariu posibil. Și anume că binomul SRI-DNA revine în forță, într-un an electoral și vrea anume să-și marcheze prezența prin astfel de excese. Până una alta însă, e bine să ținem minte atât numele procurorului care o anchetează pe Pintea, cât și numele judecătorului care o ține în beci. Sunt convins că ne vom mai întâlni cu aceste nume.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu