DE MOLIMĂ NE MOR BĂTRÂNII

De molimă ne mor bătrânii, rămâne neamul sărăcit,

De înțelepții ceia care,cel drumul vieții l-au suit

Și-au dat din ei înțelepciune la ceia ce veneau la rând,

Din tot ce-au strâns în a lor viață, păstrat cu grijă-n a lor gând.

De molimă ne mor bătrânii,  nepoții fi-vor sărăciți

De-a lor poveștii și de istorii, prin care dânși, nevoiți

Au fost să treacă-n a lor viață, ca să le spună lor acum,

Ce să îmi facă, bine fie, urcând mereu al vieții drum.

De molimă ne mor bătrânii, nenorocoși înnevoiți, 

Ei care-au stat în fața morții, acum o-așteaptă stând spășiți,

Vroiau în glorie sfârșitul le fie binemeritat,

Nu-nsingurați, fără cuvinte și de mai  nimeni, lăudat.

De molimă îmi mor bătrânii ce noi ținutu-i-am ca sfinți,

În gând icoană îi vom pune, că fost-au demni, curați, smeriți,

Și-n lacrimă, când ei s-or duce, vom pune-o rugă de iertare,

Măritul nostru, Iertătorul, să-i ia în raiul Dumisale.

Și-acol să-i țină-n priveghere vecii cît toate înc-or fi,

Cu neamul lor, bătrân săracul, că și noi încă vom veni,

Și-om fi utați  toții dimpreună, din întinatul nost’ lumesc,

În lumea cea fără durere, din nesfârșitul Lui, ceresc.

04.04.2020

    Mircea Dorin Istrate