IN MEMORIAM - ANA PODARU

 MOTTO:

,,MORS NATURAE FINIS EST, NON POENA” – Moartea este sfârșitul firesc al vieții și nu o pedeapsă”.

Nu am irosit timpul, ci mereu l-am privit ca dar de la Dumnezeu. Dacă nu am avut altceva ce face, am scris ... modest, simplu, fără pretenții de poet, fără pretenții în ceea ce privește regulile gramaticale ... doar pentru că modestia îmi e o calitate. Am scris, simplu și modest, despre sat, biserică, preot, vecini, neamuri, despre oameni ce-au fost, despre oameni ce sunt, despre locuri pe unde am trecut ... pentru că așa am simțit.

            Am început să scriu despre sat și despre viața din interiorul acestuia. Întâi despre biserica noastră strămoșească și despre preoții care s-au perindat prin sat de-alungul timpului, dăruindu-le câte o strofă, uneori, câte o poezioară, alteori. Lucruri simple, punctuale, actuale nimic complicat, în concordanță cu viața tradițională a satului românesc. Așa am simțit că trebuie să fac, și asta am făcut, repet, la începând, totul fiind luat în râs, nimic în serios, în glumă sau șagă.

            Am scris despre marile iubiri din viața satului – împărtășite sau neîmpărtășite, împlinite sau neîmplinite - știind cum era viața, traiul și lumea ,,mai de demult!”. Deja sunt legende căsătoriile de interes, sau sintagma ,,dacă ți-o plăcut, amu taci și rabdă!”, așa cum tot legendă au ajuns și soacrele cele care și amare care își persecutau nurorile – tinere, neștiute, neînvățate.  Am scris despre cum aș vrea să fim ca oameni, unii în fața altora – săritori, omenoși, niciodată urâcioși. Am scris despre verdele pădurii, despre apele izvoarelor din zonă, unde te opreai, gustai și-ți potoleai setea din suflet, și-apoi plecai mai departe gândindu-te ... amintindu-ți ... ba câte un sărut, ba câte un ,,fost drăguț”, pentru care relația ,,nu a fost să fie”. În general, satul a avut legile lui nescrise, alături de cele scrise, evident. Erau oameni care trăiau simplu și modest și le era totul îndeajuns. Erau oameni cu credințăși cu frica lui Dumnezeu, azi, Doamne, să mă ierți ... ce lume o fi asta?

              Am scris despre sat, despre oamenii din el, despre jocurile din sărbători, despre fârtați și frații de cruce – obiceiuri gata uitate. Păcat! Mare păcat, dar asta este lumea în care trăim. Nu vă așteptați la cine știe ce minunății de lucruri, nici vorbă. Veți găsi poeziile simple (așa ca mine, repet), dar fiecare având o bază, o rădăcină în pornirea ei. Locuind toată viața în sat, la ,,țară”, cum se spune, având o vârstă, (sunt un pensionar, care îmi doresc să am doar sănătate, eu și toată familia mea), consider că sunt un OM împlinit, trecut ,,mai mult încolo decât încoace”, dar vă rog să-mi înțelegeți pasiunea pentru poezii și pentru scris.

            Am scris despre oameni și locuri pe unde am trecut, locuri prin care nu am mai fost și mi-aș dori să mai trec, oameni care și-au pus amprenta asupra devenirii mele, asupra mea. Am simțit că asta trebuie să fac și așa am făcut, în felul meu, deși fiecare poate să facă. Am scris cu mult drag despre neamurile – surori, verișori, unchi (unchiu Găvrilă din deal), despre prieteni și prietene, oameni cu care într-un anumit punct al vieții am luat contact, am râs, ne leagă ceva... o amintire. Am scris despre locuri – Ciocotiș, Trestia, Chiuzbaia, Lucăcești – locuri pe unde am fost, unde am copilărit (Trestia), care nu au cum să fie uitate. Și așa va fi, le voi duce cu mine ... deși ele vor rămâne aici. Am venit de ginere în Plopiș - sat care a dat multe personalități puternice – oameni învățați, care nu și-au uitat rădăcina – preoți, stareți de mănăstire, episcopi, profesori și mulți intelectuali în diverse funcții. M-am bucurat pentru ei, știind că sunt de-al lor, și ei sunt ai noștri, iar fiecare revedere, a fost un prilej de mare bucurie.

            Am scris despre vremea marilor iubiri, care nu ai cum să le uiți, după cât au fost de frumoase, de sincere, de naive, de curate, gândindu-mă, într-o formă sau alta, și la lumea ce-o trăim azi, cu toții. Nu vezi iubiri sincere. Televizorul ne intoxică ... nu auzi decât despre minuni și oameni necăjiți, supărați, abandonați ... Aș vrea ca acest volum să ne unească și să fim mândri că suntem neamuri, prieteni, oameni, vecini, colegi ... unii cu alții. Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine, și mi-au dat sprijin. Le mulțumesc celor din familia mea pentru susținerea lor și încrederea ce-o au în mine. MULȚUMESC SOȚIEI, COPIILOR ȘI NEPOȚILOR, și-i asigur de toată iubirea și dragostea mea.

NELU DANCI -

Plopiș - Maramureș, 19 ianuarie 2020

In memoriam – ANA PODARU

MOTTO:

,,Este o tristețe când ne pleacă poeții! Ei, POEȚII, nu ne mor! Se duc la Ședința de Cenaclu Literar, din ceruri. Dar locul lor nu poate fi luat de absolut nimeni! De aceea bucurați-vă împreună, fiți fericiți împreună, susțineți-i! Dar ei nu mor, atâta vreme cât, aici pe pământ, sunt cinstiți, sunt omagiați, sunt amintiți în discuțiile prietenilor, li se aprind lumânări, mai înseamnă că sunt pământeni. Cinste lor, celor care, își amintesc și de cei din Ceruri! ”

Poet și critic literar VASILE BELE

ANĂ! ANĂ!
(Nelu DANCI, Plopiș, 2020)

Ană, Ană nume mândru,
Tot la tine ne e gânduʹ!
Ai plecat și ne-ai lăsat,
Cu tristețe și bănat.

Ai plecat în loc mai bun,
Unde nu-i virus acum,
Dar noi încă te iubim,
Într-una te pomenim.

Te avem la inimioară,
Fie iarnă, fie vară
Și ești aici lângă noi,
Fie vânt sau fie ploi.

Orișice este în țară,
Gândul nost' la tine zboară
Și sperăm că într-o zi,
În țară bine va fi!

Va trece și pandemia
Și vom scrie poezia,
Despre mine, despre tine,
Pentru oamenii de bine.

FII BINECUVÂNTATĂ, ACOLO IN CERURI!

Drum lin! DUMNEZEU SĂ TE AȘEZE ÎN GRĂDINA ÎNGERILOR!

MOTTO:

,,ARS LONGA, VITA BREVIS!” – (Arta este lungă, viața este scurtă!)

FRUMOS NE MAI CÂNTĂ CUCUʹ
(Plopiș, Maramureș, 2020)

Frumos ne mai cântă cucu',
Dar noi nu mergem la lucru,
Stăm în casă, trândăvim,
Că nu ne lasă să muncim...

Cei peste 65 de ani,
Pot să stea că au și bani,
Că au pensie destul de bună,
Mulți au muncit în mină.

Dar care-s mai tinerei,
Trebuie să muncească ei,
Ca să aibă bănișori,
Fie însurați, s-au chiar feciori.

Că astăzi fără bănet,
Te tot uiți pe internet,
Dar nu-ți trece nici de foame,
Poți vedea orice cocoane.

Așa, dragii mei guvernanți,
Puneți mâna și lucrați,
Lăsați în pace poporuʹ,
Căci ei făuresc viitoruʹ.

Virusuʹ iute a trece,
De bei o horincă rece,
Cum e aici în Maramu',
Unde fain cântă cucu.

MOTTO:

,,MEMENTO MORI!” – (Nu uita că ești muritor!)

AM FOST DUS
(Plopiș, Maramureș, 2020)

Am fost dus, eu, peste deal,
La nevastă, să-i iau cal,
Dar cal nu am cumpărat,
O gubă am căpătat.

Și un clop moroșenesc,
Să îl port până trăiesc,
La cal trebuie, ham, căruță,
La clop niște mărgeluță.

O pană în clop, pe cap,
La cal ovăz și de-i buimac?
Deci, eu, bine m-am gândit,
Nu iau cal prea obosit.

Mai bine un clop cu pană
Să merg la una bălană,
Să mi-l aranjeze ea,
Cât la ea voi înnopta.

Clopuʹ e mai ușurel,
O să merg la joc cu el
Și atâta voi juca,
Până din cap a ptʹica.

Să mă vadă babele,
Cum joc eu mândruțele
Și o strâng tare în brață,
Pe care-i mai  iubăreață.

MOTTO:

,,NIHIL SINE DEO!” – ( Nimic fără Dumnezeu)

MERGE BABA PRIN OGRADĂ

(Plopiș, Maramureș, 2020)

Merge baba prin ogradă,
Dar numai încetișor,
Multe ea ar vrea să vadă
Și unde-i al ei fecior.

Dacă e cumva plecat,
La mândruța din vecini,
Sau cumva-i la curățat,
Pe coasta plină de spini.

E seară și nu prea vede,
Nu știe unde-i fecioru',
Cum amu e iarba verde,
Abia vede podișoruʹ.

Podișoruʹ și stelaja,
Unde-și ține săraca,
Vinuʹ și cu horincuța,
Că n-are, ea, altceva.

Lapte și groștior nu are,
Că și vaca o vândut,
De-abia mer(g)e pe cărare,
Că de-amu o-mbătrânit.

Și-uite așa săraca babă,
Stă pe prispă și suspină,
Fecioruʹ nu-i are treabă,
E plecat la o vecină...

Feciorul e prăpădit.
Grijă nu are de fel,
El se duce la iubit,
Că e tânăr, frumușel.

MOTTO:

,,CONTRA VIM MORTIS NON EST MEDICAMEN IN HORTIS!” -  (Leacul împotriva morții nu se găsește în grădini!)

LUNA ȘI LUCEAFĂRUʹ

(Plopiș, Maramureș, 2020)

Luna și luceafăruʹ,
Îmi cunosc mie gânduʹ.
Luna și încă o stea,
Îmi știu mie dragostea.

Dragostea pentru natură,
Dar și pentru mândra bună,
Ce noaptea prive(ște) la stele
Și la mine cu plăcere.

Noaptea, afară stele prive(ște)
Și pe mine mă iube(ște),
Locuiește sus pe deal,
Nimeni nu-i are habar.

De ce noaptea nu poate dormi,
Numai stele a privi?
Pentru că a-mbătrânit,
Nu-i mai arde de iubit.

Și îi place să admire,
Stele, luna și pe mine
Și luceafărul de seară,
Cum făcea odinioară.

Dar amu norii se lasă
Și mândruța intră-n casă
Îi un ptʹic mai necăjită,
Că demult n-a fost iubită.

Dar vremea trece, alta vine,
Facem-om noi să fie bine
Și când luna s-a vedea,
Ne-om începe dragostea.

MOTTO:

DE UDĂTOR

(Plopiș, martie 2020)

Anul ăsta de UDĂTOR,
Nu va fi niciun fecior,
N-or fi nici fete frumoase,
Că toate-s închise-n case.

ʹGeab-ai ieșit la arat,
Cel mai repede din sat,
Că amu cu virusu',
Stai închis în casă tu.

Sărbătoarea nu se ține,
O știi tu destul de bine,
Nici acasʹ nu chefuim,
Să nu ne îmbolnăvim.

Fiecare face ce poate
Și dacă nu e dreptate,
La biserica din sat,
Nimeni nu e la rugat.

Că numai așa se poate,
Să ne-ndepărtăm de toate,
De tradiții și-obicei,
Facem numai ce zic ei.

De credința-n Dumnezeu,
Nu ne lăsăm, vă zic eu!
Poporul din România,
Iubește credința și glia.