Întrebări fără somn

  de Gheorghe Pârja

Zadarnic încerc să scap, în scris, de cercul de cretă al pandemiei, nu reușesc deoarece întrebările depășesc brâul ecuatorului. Știrile sunt agresive, nerăbdătoare de a spune tot, se împotmolesc în real și imaginar, așa că este greu să stai cu sufletul liniștit. Coronavirusul, această spaimă nevăzută, domină planeta. Unde să fugim de el? Ni se spune că scăpare avem doar în propria noastră casă. De acolo, prin ambrazura zilei, ne punem întrebări despre această stafie cosmică. Oare asistăm la prăbușirea unei lumi care nu ne mai încape? După sfârșitul pandemiei, vom prețui altfel prietenia, îmbrățișarea, taifasul ? Sau după ieșirea din carantină ne vom năpusti asupra pădurilor, subsolului, oceanelor, câmpurilor, pentru a jefui ce a mai rămas!

Nu cred că omul poate fi atât de sinucigaș. Acest mare necaz, fără granițe, poate fi și un prilej de meditație profundă tocmai despre rostul omului în lume. Ca orice dramaturg talentat, Matei Vișniec are întrebări și replici provocatoare. Titlul piesei: cine-i vinovatul? Cine ne-a adus această pacoste pe cap? Circulă în lumea liberă, pe străzile orașelor fără oameni, păreri care ne astâmpără curiozitatea. În aceste vremuri, zvonurile contradictorii sunt firești. Fără a fi cuprins de fascinația conspirațiilor, am cules câteva întrebări care au răspunsuri amânate. O fi vinovată China, locul de unde au plecat, prin vreme, și alți viruși? Ori este de vină mult lăudata globalizare, care a creat multiple cărări pentru pietonii planetei? O fi vinovat comunismul care ne-a izolat, ori capitalismul, cu vocația lui pentru competiții crude? Tot mai însetate de profit, cu doze serioase de egoism.

China, în cele mai discrete gesturi, apare în discuțiile lumești. Că doar din orașul acela, Wuhan, a pornit epidemia. Apoi, brusc, situația s-a calmat. Dar cum să judeci gesturile salvatoare ale chinezilor, care au trimis 300 de medici în Italia, cea mai lovită țară din Europa. China a trimis un milion de măști în Franța. China a ajutat Coreea de Sud, Pakistan, Laos, dar și unele țări din Balcani. Și noi l-am auzit pe președintele sârb, Aleksandar Vucic, vorbind la un post românesc de televiziune, care spunea: „Solidaritatea europeană nu există. Este un basm. Noi ne punem speranțele în singura țară capabilă să ne ajute în această situație dificilă: Republica Populară Chineză.”

Este părerea lui, dar China nu se dezminte cu ajutoarele. O fi o recunoaștere a vinovăției? Urmărirea vinovatului nu ocolește teorii grotești, vecine cu conspirația. De care luciditatea se ferește. Se fabrică noi scenarii. Media chineză a fabricat o altă întâmplare. Cică un soldat american a introdus virusul în China. Anul trecut, la Jocurile Mondiale Militare de la Wuhan. Asocierea acestor informații, cu starea de tensiune economică între cele două mari puteri, a dus la această teorie complotistă. Deși America a cerut ajutor Chinei. Ce să mai înțelegem? Presa franceză socotește că Rusia nu putea lipsi din acest joc macabru. Mai ales că americanii și europenii îi acuză pe ruși că distribuie știri tendențioase, chiar false. Rușii spun că virusul ar fi o armă biologică, de fabricație americană, pentru a opri hegemonia economică, militară și numerică a Chinei.

Din această țesătură nu lipsește nici Uniunea Europeană. Am mai spus-o: din păcate este adevărat că, europenii din Vest, au trăit cu ideea că, de la al Doilea Război Mondial încoace, dezastrele, conflictele, dramele se produc în altă parte și nu pe la ei. Pentru ei războaiele din Angola, Vietnam, Afganistan ori Bosnia au fost recepționate asemenea unor filme de acțiune. De aceea, nu-i de mirare că s-au dovedit vulnerabili. Șocul se vede din Italia în Spania, din Franța în Germania. Nici Anglia nu a fost ocolită. Spectacolul de la televizor a coborât în stradă. Întrebările nu se termină.

Noi ne numărăm morții pe micul ecran. Municipiul Suceava este oraș închis. Nimeni nu știe când se va termina epidemia. O va alunga soarele verii? Va apărea medicamentul miraculos? Oare când ne vom plimba liniștiți pe străzi? Peste o lună, peste un an? Deocamdată să ne înarmăm cu răbdare. Că regula vieții ne este asigurată. Stăm acasă, cât mai mult cu putință, nu cumpărăm multe alimente, nu purtăm minciuni, ne spălăm cât mai des cu apă și săpun. Și visăm la o întîlnire cu fiii satului. Avem întrebări fără somn. Ce va fi după ce vedem că este?

Înțelepții spun că este preferabil să nu știm cu precizie. Viitorul nu va fi ce a fost până acum. Dar, vorba unui confrate, aș prefera să dorm un timp și să deschid ochii când omul și nu virusul va fi la putere.