Volumul de poeme „Unde pe timp”, Editura „EcoPrint”
Satu Mare a poetului sătmărean Ioan Andreica îl defineşte întru totul pe poetul
şi omul Ioan Andreica. Versurile
întâlnite aici sunt line, muzicale, scrise cu sinceritate. Ele nu fac
vâlvă, sunt aşezate din inimă pentru inimă, sunt raţionale şi reflectă distanţa
dintre cer şi pământ, exprimă un univers din viaţa poetului, cu bune şi rele,
cu izbânzi, bucurii şi mici eşecuri. Poemele sunt emoţionale, pasionale,
sensibile iar temele abordate sunt
acelea ale iubirii şi meditaţiei.
Pentru poet criza
reprezintă „Borcane cu vid/rafturi”,
viaţă este pur şi simplu „1939-2008” iar linia vieţii e dată de „^^^Bărbaţi^^^Femei” şi lumea e atât cât suntem noi: „Un orizont/Se învârte/În raport cu
întoarcerea mea/Eu şi cu tine/Încolţiţi de hiene/Cu sutane/Ne devorăm
trăirile/Într-un permanent spectacol/Lumea e atât cât suntem noi”.
Nu există poezii care să nu te surprindă plăcut, fie
că poetul Ioan Andreica vorbeşte despre credinţă, timp, anotimp, sistem
politic, moarte, renaştere, tristeţe, iubire şi am să specuiesc, în acest sens
câteva din versurile acestui volum: „Când zeii se supără/Oblăduiesc
martiri/Pedepsesc viitorul//Nu-i bine să te apropii de ei/Să le strigi numele/Să
apari în inventarul lor” (Când zeii); „Mă dezbrac/fără voia mea/de mii de
ani/repet aceeaşi scenă//Mă dezbrac la doctor/mă dezbrac la dragoste/mă dezbrac
la noapte//De mii de ani repet aceeaşi scenă/trupul naufragiat/a ostenit//În
miez de noapte/învins de clipă/mă arunc în linişte” (Învins de clipă); „Într-un
decembrie/s-a prăbuşit o lume/era timpul/purtat în spinare/de la începutul
ochilor tăi/căzuţi peste mine/ca un cuvânt de vedă/pierdut prin meandrele
memoriei/am îngropat toate cuvintele/până atunci/nerostite” (Într-un
decembrie); „Ultimul cuvânt/nu a fost vămuit/depărtările nu s-au plătit/la
asfinţit/se ascund printre umbre/nopţile luminii/revărsate/în tristeţea
surâsului tău” (Asfinţit); „renasc/pentru a nu ştiu câta oară/trebuind să
mor/odată în plus/renăscut de mai multe ori/după ce am murit de atâtea ori/o
viaţă în plus/o reuşită de a mai muri odată//de ce am tot murit/şi când/de ce
mi-a fost sortit/să tot revin/doar pentru a suferi iubind/greşind” (...doar
pentru a suferi).
Ioan Andreica, ca şi în viaţa cotidiană, este un gentleman,
un lord, un suav, încât nu ne surprinde poemul „Celei ce o iubesc”, un poem
reuşit, motiv pentru care am să-l transcriu în totalitate, pentru a nu ştirbi
din frumuseţea acestui imn închinat femeii iubite: „De câte ori aud vorbindu-se
de dragoste/Dragostea mea eşti tu//De câte ori am nevoie de linişte/Liniştea
mea eşti tu//De câte ori mă îneacă plânsul/Plânsul meu eşti tu//De câte ori aud
vorbindu-se de durere/Durerea mea eşti tu/La gândul că te voi pierde”.
Poetul Ioan Andreica scrie pentru liniştea
sufletului său dar şi pentru inimile cititorilor săi. Prin ochiul liric,
filosofic, poetul ne arată frumuseţea din jurul nostru, transmiţându-ne emoţii
noi, reflecţii şi perspective noi.
Gelu
Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu