Legea nr. 102/2020 a apărut joi în Monitorul Oficial, una din modificările importante aduse de acest act normativ este, cum spuneam mai sus, posibilitatea ca într-un apartament să fie înregistrate mai multe societăți decât numărul de camere din acel imobil. Acum (încă) pot funcționa atâtea firme într-un imobil câte camere sunt în acel loc. Legea urmează să se aplice începând de duminică.
În esență, Legea nr. 102/2020 abrogă următoarea prevedere din Legea societăților: „La acelaşi sediu vor putea funcţiona mai multe societăţi numai dacă imobilul, prin structura lui şi suprafaţa sa utilă, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite sau în spaţii distinct partajate. Numărul societăţilor comerciale ce funcţionează într-un imobil nu poate depăşi numărul de încăperi sau spaţii distincte obţinute prin partajare”.
Parcursul Legii nr. 102/2020 nu a fost unul fără probleme, însă. Inițial, președintele țării făcuse cerere de reexaminare a proiectului de lege, iar Guvernul a ridicat o obiecție de neconstituționalitate. Obiecția a fost respinsă de Curtea Constituțională (CCR), însă la hotărâre a fost anexată și o opinie separată, ceea ce arată că modificările sunt relativ controversate.
Problema referitoare strict la chestiunea prezentată mai sus a fost respinsă de CCR, doar că pe criterii de admisibilitate, aceasta considerând că nu a fost legal sesizată. În opinia separată s-a considerat, însă, că obiecția ridicată nu era inadmisibilă și că, mai mult, modificarea prezentată în cadrul acestui articol era neconstituțională. Mai mult, judecătorii care au semnat opinia separată consideră că abrogarea prevederii citate mai sus contravine anumitor obligații ale statului de a realiza o economie de piață și anumitor obligații care derivă din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene.
Guvernul, la rândul său, a criticat modificările pentru că, printre altele, nu mai este asigurată disciplina economică, transparentizarea mediului de afaceri și combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, Legea nr. 102/2020 a înlăturat și interdicția pentru persoane fizice sau juridice de a fi asociat unic în mai mult de o singură societate cu răspundere limitată (SRL). Prin opinia separată menționată anterior, au fost aduse critici și cu privire la această modificare. Criticile, în esență, sunt asemănătoare cu cele de mai sus. A mai fost menționat, în contextul acesta, și riscul ca asociatul unic din mai multe SRL să își „dilueze” răspunderea față de alți operatori economici și să se expună pe sine, ca creditor bugetar, la riscuri de fraudă și de spălare de bani.
Sursa: MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu