Dragi colegi! Vă mulțumesc din suflet pentru atenția
voastră!
Mulțumesc
direcțiunii școlii, Doamnei prof. Lucica MOGOȘ și Doamnei prof. Claudia
CHIORAN, care s-au gândit la noi. În primul rând, îmi cer scuze pentru
întârzierea mea (credeți-mă, chiar nu puteam lipsi de la ședință!). Parte din
voi nu mai erau când am ajuns. Vreau să vă adresez următoarele gânduri:
Oamenii, ca și natura, au și ei anotimpurile lor (
nu e greu să constat, că am ajuns în toamna vieții)!
A îmbătrâni frumos, la fel ca a trăi frumos, sunt o
alegere și putem s-o facem. Să ne ținem inima eliberată de ură, mintea
eliberată de griji și să trăim simplu. Așteptările noastre să fie mărunte, dar
să oferim mult, să împrăștiem raze de soare, să uităm de noi și să ne gândim la
ceilalți. În loc de comparații și competiție, să-i apreciem pe ceilalți pentru
unicitatea lor și pentru faptul că fac tot ce pot mai bine ca ființe umane (
noi așa credem!). Fiecare acceptăm multe persoane, prieteni și neprieteni în
viața noastră, și e mai bine, să nu punem la îndoiala calitatea iubirii
primite. Cred că vă regăsiți, dragi colegi, prestatori de servicii pentru
societate, prestație zilnică oficiată continuu și fără greș. O să spună alții,
că la fel fac și dumnealor. Desigur, au dreptate, dar în cazul Dascălului nu e
destul să fii specialist, e nevoie să fii omenește excepţional. Dascăli de-alde
mine! Oameni destupați la minte! ( modestă, nu?!!)
Așa gândești când ajungi la linia de sosire!
Să părăsești
un loc de muncă nu este deloc uşor, indiferent de circumstanţe. Chiar dacă știi
că te așteaptă un viitor mai liniștit, despărțirile sunt întotdeauna dureroase,
mai ales că ai investit timp (uneori mai mult timp), ai legat relații
profesionale, dar și prietenii.
Nu e uşor să iei o decizie majoră care schimbă
cursul vieţii tale. Pensia e ca şi o despărţire de cineva drag, însoţită de
priviri derutate din partea unora şi de înţelegere şi victorie din partea
altora. M-am frământat mult, e drept, în a lua decizia de pensionare. Iar acum,
când de dragul conversaţiei mai discut cu unul-altul de posibilitatea
reîntoarcerii mele în școală, sporadic, simt într-un fel, că parcă mă pregătesc
să înşel- deci, sigur că aș face-o!
Dragi colegi, a fost un privilegiu şi o plăcere să
lucrez în echipa voastră. Unii dintre voi aţi fost aici de la început, alţii
nu. M-am bucurat să vă cunosc pe fiecare în parte. Am văzut multe schimbări
de-a lungul anilor, m-am bucurat şi am îndurat toate triumfurile şi momentele
mai grele. Vă voi duce dorul tuturor, pentru că aţi fost ca o a doua familie.
Sunt convinsă că atâția ani în cadrul acestei familii m-au format pe mine ca şi
persoană, mi-au scos la suprafaţă unele atitudini pe care nici eu nu mi le
cunoaştem şi m-am provocat să-mi doresc în permanenţă să ating profesionalismul
vostru. Mă bucur că am reușit să facem lucrurile posibile împreună.
Desigur, o să-mi lipsească mult, elevii- candidații ce bat la poarta
vieții și acel cuib de înțelepciune-clasa. M-am străduit să pun semințe
selecționate cu mare responsabilitate în mințile celor care mi-au fost elevi,
așa încât, munca și slujirea mea, să fie aducătoare de roade și împliniri.
Sper că vom continua să comunicăm, dar totul va fi
diferit. Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat, pentru lucrurile frumoase pe
care le-am trăit de-a lungul timpului,
pentru susținere. Cel mai bun moment de a-ți afla valoarea ca și om,
este cel la despărțirii. Fiecare ar vrea parcă să mai comunice, să-ți dea un
sfat, o părere. Atunci știi cu adevărat că ai însemnat ceva în angrenajul unui
colectiv. Nu prea mai are importanță dacă ți-ai făcut datoria în fiecare moment, dacă ai avut diferende de
opinie vreodată. Tot ce contează, e emoția despărțirii.
Dragii mei, vă doresc un viitor frumos în care
fiecare zi să fie o frumoasă surpriză! Mulțumesc!
P.S. Aș fi postat
și pe Sala profesorală, dar sunt pensionară, "mi s-a tăiat
microfonul". Vă rog să dați Copy și să-l postați, sau redirecționați, care
vedeți! Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu