Lecții de învățat. Cum ne împăcăm cu boala?!

                                                                                  de Viorica Pârja

Boala apare când nu te aștepți. De cele mai multe ori te ia pe nepregătite. Fiindcă nimeni nu vrea să sufere. Un diagnostic grav, apărut într-o relativă stare bună de sănătate, schimbă de multe ori sistemul de valori și priorități atât ale bolnavului, cât și ale aparțină­torilor. Iar ce se uită cel mai mult atunci când apare boala este modul în care se reacționează. Evoluția bolii fiind influențată de modul în care membrii familiei se adaptează la stresul provocat de boală și de nevoile celui aflat în suferință.

Psihologii și psihoterapeuții vorbesc despre câțiva pași de adaptare. Mai întâi apare faza de negare la aflarea diagnosticului. Apar neîncrederea, neputința, refuzul de a crede: „Nu mi se poate întâmpla tocmai mie!”

Cea de-a doua etapă este caracterizată de furie și tristețe. Încerci să accepți, dar ești dezamăgit de propriul corp. Este protestul! După ce avalanșa de sentimente s-a mai calmat, apar gândurile cu privire la viitor și la impactul pe care îl va avea boala. Incertitudinea aceasta dacă sporește are o cale sigură spre depresie.

Urmează tendința de izolare, de limitare a relațiilor sociale, de apatie și de resemnare. Greșit! Resemnare nu înseamnă fuga de boală, ci acceptarea bolii. Diagnosticul îți schimbă viața, dar dacă accepți că există viață și după boală, lucrurile merg înspre bine. Vei vedea că și altora li se întâmplă, că poți să-i ajuți și te pot ajuta, pentru a trece împreună peste suferință.

Lecții de învățat!