Dublu debut literar Nicolae Dumitru la Editura „eCreator”!

 Deşi Nicolae Dumitru debutează destul de târziu, nu este un străin al cenaclurilor literare maramureşene, este un participant activ, cu limbă „ascuţită” în a demasca şi combate tarele societăţii româneşti.

Prima carte a Domniei sale, din colecţia „Debut” a prestigioasei editurii „eCreator” Baia Mare, se numeşte „Stihuri vechi şi versuri noi” iar Nicolae Dumitru ne propune un număr de 163 de poezii, cartea beneficiind la ilustrare de picturile cunoscutei artiste plastice Carmen Mihaela Coca.

Temele abordate sunt diverse, dar se desprinde cu uşurinţă pentru cititor, experienţa de viaţă a autorului, trăirile intense ale acestuia, fiindcă „Dalta iubirii/scobeşte pe unde/mireasma cuprinde” (Durere şi extaz).

Sunt convins că acest debut a lui Nicolae Dumitru va avea ecouri favorabile fiindcă poetul este un perfecţionist inclusiv în poezie, iar din poemul „Autoportret” aflăm că: „Am foarte bune păreri/despre mine./Unii spun: nu e bine/Sunt grave tăceri,/cu atât mai mult/vocile grave ascult,/adierile scăpate/se-adună toate./Nu găsesc că ar fi norme/ori prea simple, necugetate vorbe,/doar caut, în joacă/un sunet ascuns într-o toacă,/ori în clopotul arămilor/ecou prelung restituit zorilor,/ori sprijin în umărul stâng/pe care pe lună nouă să plâng”.

Poetul încearcă cu fiecare poem să transmită un mesaj, o trăire, iar în unele poezii cum ar fi „Dilemă” îşi permite să se joace: „Într-o zi/aş putea scrie/cinci poezii./Cine ştie?/Într-o zi/Aş putea rupe o floare,/că poate nu moare./Într-o zi caut/sunet de flaut/trimis de tine/cu ţepi de albine/şi cu miere/şi cu ceară/lăsată afară./Într-o zi,/a patra,/sură ca piatra,/statuie te-aş face/pentru dragoste şi pace”.

Poeziile de dragoste sunt bine reprezentate, iar registrul diferă de la o poezie la alta. Exemplific: „Stau la cafea singur/şi totuşi cu tine./Otravă cu miere de albine./caut sunetul/Zâmbetului tău absent./Alunecă-n sânge strident./Probabil sunt imparţial/şi totuşi cu tine./Iubirea tot vine, vine,/Val după val.” (Cugetare) sau „Mi-e-ntins pasul/către tine, iubito,/e un veac de când,/stăpână pe gând/ai întins viclean/laţul pe geam/şi umerii goi ascunşi în trifoi.”(Laţ stăruitor).

Plină de lirism este poezia „Mama”, citez: „M-am cutremurat/când mama/propria mea mamă,/mi-a sărutat mâna,/mâna stângă/.../Nu se va şterge/numai când lumea aceasta/va rămâne în următoarea sărutare/va fi încrustat/în sufletului fiului siderat”.

Pentru Poezie, poezie cu „P” mare, poetul Nicolae Dumitru trece peste orice, se roagă Creatorului, ascultă sfaturi (vezi poezia „Sfat”), citeşte mult din marii poeţi ai lumii, se autoperfecţionează: „Mă rog la Tatăl Ceresc/să mă facă-un Eminesc/şi-un Călin nebun, smintit/bun de primit pe la schit.” (Rugă).

Timpul, ca pentru noi toţi este neiertător, nepăsător, ireversibil. Iată cum vede Nicolae Dumitru timpul: „Şi te-ai ascuns/între limbile unui ceas/bătrân, urât, trecător şi gras,/ecouri punând/să mă măsoare/din rece-nchisoare” ori „Eu măsor timpul/începând/de când/m-a născut mama.//În fiecare an/am adunat clipe -/precum spicele -/începând/de când/m-a născut mama/şi mi-a pus tata nume/şi mi-a dăruit locul în lume.” (Ceas).

Aceste „stihuri vechi şi versuri noi” au ceva din poeziile înaintaşilor gen Ienăchiţă Văcărescu, din catrene şi fabule nu numai pentru că unele se apropie accestui gen literar, ci pentru că autorul este un talentat epigramist şi versificator şi nu doreşte să se dezică de acest fapt: „Când scriu poezie/îmi pare/că aproape,/în zare/zâmbeşte o floare,/aşa ca o adiere,/ca un titlu de poem/desprins din firul de ghem”(Când) ori „Rău de mare,/rău de mic./Vai de cel ce nu-i în stare/să facă nimic!//Rău de mic/şi rău de mare,/hai, treziţi-vă un pic!/S-a stins focul sub căldare.” (Mic şi mare).

În toate poeziile se observă uşurinţa cu care poetul Nicolae Dumitru jonglează cu cuvintele. Poeziile au vână, ritm şi rimă. Sunt muzicale, uşor de citit, în care descoperim jocuri de cuvinte şi limbaj, dar sunt şi confesionale, ceea ce sporeşte valoarea lor intrinsecă.

Editorul Ioan Romeo Roşiianu consideră că: „Nicolae Dumitru propune o poezie desprinsă dintr-o bogată experienţă de viaţă, tăietura lui în vers este făcută cu dibăcia artizanului meticulos, iar trecerile de la poemele fulguraţii de gând la cele de respiraţie o face c-o naturaleţe dezarmantă, fără a afecta fiorul liric pe care-l evidenţiază. Beneficiind de-o imaginaţie luxuriantă poetul propune inclusiv teme aşa zis mai nepoetice, paleta lingvistică acoperind luminos spaţiul şi timpul creaţiei sale”.

A doua carte, „Scripturi caricaturale”, colecţia „Poesis”, aceeaşi editură „eCreator” Baia Mare îţi stârneşte interesul chiar de la început prin fabulele propuse de Nicolae Dumitru dar şi prin caricaturile celebrului Leonte Năstase, cooptat de editorul Ioan Romeo Roşiianu la acest demers literar.

Pe ultima copertă, Ioan Romeo Roşiianu scrie: „Condeiul său ascuţit conturează un chip de hâtru român, iar textele astfel născute acoperă o paletă largă, (pe)trecerea de la parodie la fabulă venind c-o naturaleţe dezarmantă, trădând harul cu care-a fost investit semnatarul. Lectura e o mare provocare şi face cu uşurinţă din cititor un complice la actul liric”.

La final, pentru descreţirea frunţilor vă propun fabula „Freamăt”, semnată Nicolae Dumitru: „Poeţei şi poeţele/ronţăind la sărăţele/îşi aşteaptă cuminţi rândul/să-şi exprime toţi cuvântul.//Un minut, ori poate două/curge literatură nouă,/ochii şi urechile/mestecă talentele/din fiţuici, din telefoane/se comentează romane,/se recită poezie/pentru o antologie”.

                                                                                                       Gelu Dragoş