George Petrovai a scris ”Trebuința și anevoința înțelepțirii omului”, volumul patru!

 

Prolificul (a scris până acum 23 de cărți, abordând genuri literare diverse) scriitor sighetean George Petrovai, ne propune la Editura ”Echim” Sighetu Marmației” un nou volum de eseuri, de dezbateri politice, majoritate editoriale în ”Necenzurat”, ”StiriMM” și blogul ”Moara lui Gelu”, în două părți, în care face un paralelism interesant între clasa politică din secolele trecute și actualii conducători ai lumii dar și la guvernanți și parlamentari români.

Începe cu Alexandru Ioan Cuza, artizanul modernizării României și de felul cum știm noi să nu respectăm valorile, acesta fiind exilat în Germania iar corpul lui fiind ”adus în țară și îngropat pe moșia sa Ruginoasa, loc de pelerinaj pentru zecile de mii de țărani, ce veneau de pretutindeni” să-l jelească.

Continuă cu Carol I, regele emblematic al românilor, cel care ”moare la castelul Peleș în septembrie 1914 și pe 2 octombrie este înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeș, ctitoria lui Neagoe Basarab, refăcută în lunga lui domnie”.

Despre Ferdinand I, regele cu adevărat providențial pentru România scrie cu patos în nu mai puțin de 7 pagini. Asfel aflăm că era ”Fire pătimașă și nestatornică, fapt cu prisosință ilustrat de scandaloasa aventură cu Ioana Maria Valentiana (Zizi) Lambrino, din care se naște Mircea Grigore.

O fișă biografică completă i-o face și lui Ionel I. C. Brătianu, un liberal fără egal, unde aflăm că: ”Spre deosebire de toți acești penibili politruci, Ionel I.C. Brăteanu a fost într-o atare măsură un veritabil om politic, încât istoria l-a așezat în loja de onoare ce revine de drept marilor bărbați de stat ai acestui neam”.

Al cincilea om politic menționat este Take Ionescu și excepționala sa conduită politică, ”un eminent om de stat care își încheie cariera politică în fotoliul de prim-ministru”.

Iuliu Maniu și magistrală politică Bădăcin-București, care ”a fost într-o asemenea măsură un maestru al politicii românești interbelice și în primii ani de după bolșevizarea/sovietizarea țării, el devine președintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei între 1918-1920, președintele Partidului Național Român în perioada 1918-1926 și apoi al Partidului Național Țărănesc între anii 1926-1933 și 1937-1947, sfârșindu-și viața de deținut politic pe 5 februarie 1953 în cumplita temniță din Sighetu Marmației.

Ion Mihalache, un țărănist decis și realist, pe care îl caracterizează asfel: ”…trebuie să-i dăm lui Ion Mihalache, modestul învățător din Topoloveni, ce-i a lui. Și anume, ne informează Stere Diamandi în cartea Galeria oamenilor politici, că – după dispariția conservatorilor – el sesizează locul rămas liber pentru cel de-al doilea partid de guvernământ, precum și faptul că țărănimea de după înfăptuirea reformelor era chemată să joace un rol tot mai activ în politica românească”.

Partea a II –a, numită ”Politruci și politrucianisme (La prezentu-ți mic, tragic viitor…) face referire la Stalinocrația – consecință logică a cultului personalității, la Globalismul atât de dorit de unii, la Bolnavii de putere și influența planetară din spatele coronavirusului, la Putismele urât mirositoare, la Putin și ortacii lui, la Viitorul nu-i ce vrea Donald Trump și clica sa, la Catastrofalele avantaje ale mașinismului, la Portretul îndureratei doamne România postdecembristă, la Aventurismul politic din perioada post-decembristă, la Cu ce-l ajută europarlamentarii pe cetățeanul de rând, la faptul că este Succes istoric sau regres cu Klaus Werner Iohannis reales, la Pesedisme, la Dăncilisme, la Tăricenisme de tot râsul, la Orbanisme despre care în subtitlu afirmă Un Cabinet orbanian care nu va fi performant șohan sau Mai tare decât pandemia e-n România neghiobia, la Liberismul actual e demagogic și venal.

Îi dăm cuvântul autorului ec. George Petrovai, care pe ultima copertă spune: ”Cel de-al patrulea volum din seria Trebuința și anevoința înțelepțirii omului, subintitulat Diferențe și permanențe în politică, pune față în față remarcabilii politicieni ai trecutului nu prea îndepărtat (de la Alexandru Ioan Cuza până la Ion Mihalache) și lamentabilii politruci ai prezentului (de la staliniști până la orbanieni). În pofida acestei alcătuiri antipodal-dezvăluitoare, cartea nu urmărește să-i idealizeze pe primii și să-i diabolizeze pe ceilalți, ci își propune să fie în egală măsură instructivă și atractivă, printr-o corectă și captivantă dezbatere de idei”.

                                                                                    Gelu Dragoș